Cum a ajuns târgul de Crăciun de la Cluj-Napoca printre cele mai frumoase din Europa

Data publicării:
targ craciun cluj

Târgul de Crăciun din Cluj-Napoca a fost nominalizat printre cele mai frumoase din Europa. Este singurul eveniment de acest gen din România, care ajunge în top. Iar performanţa este cu atât mai importantă cu cât Clujul a candidat alături de alte 20 de orașe din Europa, cu tradiţie în organizarea târgurilor de sărbători: Viena, Praga sau Köln.

Târgul din Cluj-Napoca este descris drept un eveniment pentru întreaga familie. Indiferent de vârstă, gusturi și capricii, programul evenimentelor este gândit în aşa fel încât să-i bucure pe toţi. De la piese de teatru pentru copii, la diverse concerte și interpretări artistice pentru adulți, târgul are de toate pentru toţi - spun organizatorii. În plus, meşteşugari din toate colţurile ţării şi-au expus creaţiile, de la care clienţii cu greu îşi pot lua ochii.

„Unele sunt unicat care conţin figurine de sticlă de murano pe care o prelucrăm manual în atelierul nostru, iar celelalte sunt tot din sticlă, dar pictate manual”, spune Iza Chiş, meşteşugar .

Târgul transilvănean rivalizează cu evenimente similare, dar mult mai celebre, din Viena, Koln, Bruxelles sau Praga.

„De la început a fost planul să avem lucrul de genul acesta şi să punem pe harta târgurilor din toată lumea”, afirmă Alexandra Crăciun, organizator.

„Avem cu ce să ne mândrim. Am văzut şi nişte căsuţe care sunt tradiţionale”, spune o localnică.

Concursul pentru titlul de cel mai frumos târg de Crăciun a fost organizat de un site specializat, care promoveaza turismul şi cultura. Clujul este descris ca fiind un important centru academic, cultural şi de business. Iar localizarea geografică oferă peisaje de vis.

„În fiecare an venim şi sperăm ca şi în anii viitori să se organizeze asemenea acţiuni de Crăciun”, spune un vizitator.

Câştigătorul va fi ales din 20 de târguri de Crăciun, din tot atâtea oraşe europene. Votul se încheie pe 10 decembrie. În ultimii 3 ani, Zagreb a fost desemnat oraşul cu cel mai spectaculos eveniment dedicat sărbătorilor de iarnă.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Salarii de 3.000 de euro brut pentru profesorii debutanți. Ce schimbări propune un expert în educație
Digi FM
Cine este Luca Niculescu, noul premier desemnat al României. Diplomat fără carnet de partid, fost jurnalist...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
După 24 de ani de „război”, Phil Collins și Paul McCartney s-au împăcat. Replica banală care a declanșat...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Unul dintre marile eșecuri ale anului. Filmul lui Tom Cruise, „Digger”, încasări dezastruoase în primul...
Adevarul
Cum poate fi deblocată criza politică din România. Cele patru scenarii analizate de un politolog
Newsweek
Fostul judecător CCR Lăzăroiu, panicat că nu mai sunt bani de pensii. El are o pensie specială de 10.000 euro
Digi FM
Elena Udrea rupe tăcerea despre momentul în care a fost arestată în Costa Rica: „Fetița mea avea doar 13...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce se întâmplă în corp dacă obișnuiești să consumi scorțișoară în mod regulat. 5 efecte ale acestui condiment...
Digi Animal World
Nu-ți lăsa câinele să se joace în frunzele căzute. Pericolul pe care puțini proprietari îl cunosc
Film Now
Demi Moore rupe tăcerea după 30 de ani. Ce s-a întâmplat după ce a primit salariul record pentru...
UTV
Raluca Bădulescu a transmis un mesaj dur pentru influenceri după protestul pentru drepturile animalelor...