Diabeticii români suferă de două ori mai multe complicaţii decât media Uniunii Europene

Data publicării:
diabetici romani complicatii captura digi24 18 07 2015

Afecţiunile inimii sunt cele mai frecvente complicaţii provocate de diabet. Pe listă se adaugă insuficienţele renale şi problemele de circulaţie. Potrivit unui raport al Comisiei Europene, acestea din urmă afectează 75% dintre diabeticii români, de două ori mai mulţi decât media continentală. În această situaţie este şi Stelian Pantazescu.

Stelian Pantazescu, pacient cu diabet: Anul trecut, la 20 de ani de la debutul bolii, am făcut această ulceraţie la piciorul drept. Eram în principiu hotărât să tai piciorul.

Anual, 300 de bolnavi ajung în aceeaşi situaţie. De teama operaţiei, bărbatul a căutat singur o alternativă. Aşa a ajuns să se trateze cu colostru bovin, o substanţă care i-a cicatrizat rănile.

Simona Carniciu, medic specialist în diabet, nutriţie şi boli metabolice: Un viţeluş care trece din mediul lui steril în mediul absolut nesteril are nevoie de o barieră, panaceu universal. Acesta este colostrul bovin. Noi pe piaţă nu am avut acces pentru pacienţi la medicamente de felul acesta.

Cu un cost lunar estimat la 400 de lei, tratamentul nedecontat de stat este rareori cunoscut în afara celor cinci centre naţionale care tratează cazurile grave. Prea puţine, după cum au atras atenţia specialiştii în ziua deschiderii Campionatului European de Fotbal al Pacienţilor cu Diabet, organizat anul acesta la Cluj.

Cristian Andriciuc, directorul executiv al Federaţiei Asociaţiilor Diabeticilor: Medicii sunt, aşa cu ştim, depăşiţi de numărul mare al pacienților care așteaptă la ușă, timpul alocat de către sistem este infim.

O treime dintre pacienţi nu ştiu să se trateze corect pentru că nu sunt educaţi şi nici ajutaţi să o facă. Între bolnavi sunt şi 5.000 de copii.

Dana Rotariu, mama unui copil cu diabet: A intrat în come, intră, în fiecare zi se poate intra în comă. Ajungem la şase injecţii pe zi, nu pot să îl las singur cu injecţiile.

Dintre cei 150.000 de români diabetici în stare gravă, doar 1% sunt monitorizaţi constant de personal medical.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce s-a schimbat în averea lui Marcel Ciolacu după plecarea din Guvern. Câți bani are în conturi și ce datorii...
Digi FM
Scene halucinante la casa de marcat. Oana Zamfir, martoră la o discuție ireală: I-aș împușca pe toți
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
DARA, câștigătoarea Eurovision 2026, își încântă fanii cu imagini în costum de baie. S-a relaxat pe plaja din...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Sam Neill, o viață amoroasă tumultuoasă. Actorul a avut două căsnicii, și-a dat un fiu spre adopție și...
Adevarul
Cum trăiesc românii cu credit ipotecar. Între siguranța unui „acasă” și prețul plătit în fiecare lună
Newsweek
Ce să nu faci niciodată seara dacă ești la pensie? Greșeala care te “costă” sănătatea și aspectul fizic
Digi FM
Ada Galeș, mărturisiri dureroase după ce a pierdut o sarcină: „Rațiunea nu mai ajută cu nimic!” Anul trecut...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Povestea incredibilă a unui bărbat declarat mort timp de 107 minute. Ce susține că a văzut în lumea de dincolo
Digi Animal World
Un urs a intrat într-un hotel la 5 dimineața, a băut apă din hol și a dat buzna peste turiști în cameră...
Film Now
Christopher Nolan răspunde criticilor aduse distribuției din „The Odyssey”: Mi-am petrecut 10 ani din viață...
UTV
Fiica Nicoletei Luciu a debutat pe podium la 14 ani. Kim Csergo a atras atenția cu prima ei apariție în...