Doi bărbați răniți de urși. Autoritățile locale cer măsuri

Data actualizării: Data publicării:
ursoaica si pui

Autorităţile din Harghita cer din nou Ministerul Mediului să ia o decizie în privinţa urşilor din acest judeţ. Numărul animalelor a crescut foarte mult în ultimii ani, timp în care a fost interzisă vânarea lor. Iar, din acest motiv, tot mai mulţi oameni sunt atacaţi de urşii care caută mâncare. Doar în ultimele câteva zile, doi bărbaţi au fost răniţi.

ursoaica si pui
Foto: Shutterstock

Consiliul Județean Harghita vrea să facă un grup de lucru împreună cu Agenția pentru Protecția Mediului și cu asociațiile de protecție a animalelor pentru a afla numărul exact al urșilor, dar și pentru a depune la Ministerul Mediului o solicitare prin care să se găsească o soluție în ceea ce privește urșii care atacă oameni.

Potrivit autorităților, foarte multe din solicitările de extragere și de relocare primesc aviz negativ din partea Ministerului Mediului, așa cum s-a întâmplat și în cazul celor doi urși care au atacat săptămâna trecută.

Unul dintre incidente a avut loc vineri. Un bărbat a fost atacat de urs la Sâncrăieni, la marginea unei păduri. A suferit mai multe mușcături și zgârieturi la nivelul pieptului și al mânilor.

Cu doar două zile înainte, la Cârța, un alt bărbat a fost atacat de urs în timp ce mergea cu bicicleta.

Anul trecut în județul Harghita au fost număraţi în jur de 1.600 de urși. Acum autoritățile judeţene spun că sunt cu aproximativ 10% mai mulţi.

Sursa: Digi24

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Satul din Europa care îți oferă peste 20.000 de dolari dacă te muți acolo. Primești și aproape 3.000 de...
Cătălin Predoiu.
Controversa legii integrității. Predoiu: Am depus proiectul pentru a nu pierde jalonul PNRR. Unele...
Pro FM
Mama lui Amy Winehouse, la 15 ani de la moartea artistei: „A fost victima propriului succes, alcoolul îi...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Johnny Depp, de nerecunoscut la Comic-Con. Transformarea spectaculoasă a actorului i-a lăsat fără cuvinte pe...
Adevarul
Un bărbat din Japonia a stat supărat pe soția sa timp de 20 de ani. Ce explicație a avut
Newsweek
Pensie minimă de 1.281 lei după 25 ani munciți. Aceiași bani lua dacă lucra 15 ani. De ce aceste inechități?
Digi FM
Dan Negru dezvăluie cine ar fi fost, de fapt, cel mai bogat sportiv din istorie: „Banii lui Ronaldo, Messi…...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
„Cea mai mare greșeală din viața mea a fost căsnicia”. Confesiunea tulburătoare a unei femei de 107 ani...
Digi Animal World
Imagini rare din România. O pisică sălbatică și cei patru pui ai săi, surprinși într-un parc național
Film Now
Mama actorului Ben Affleck a murit la 83 de ani. Cea mai mare dorință a ei după ce a aflat că mai are doar...
UTV
Andreea Ibacka a vorbit despre anul dificil prin care a trecut după divorțul de Cabral. „Mi-am permis să...