Firea: „Merită Ronald Reagan să poarte numele unei piațete din Capitală”

Data actualizării: Data publicării:
gabriela firea fb

Spaţiul public aflat la intersecţia dintre Piaţa Victoriei cu strada Paris şi strada Duiliu Zamfirescu din Sectorul 1 al Capitalei va primi numele celui de-al patruzecilea preşedinte american, Ronald Reagan, după ce Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) a aprobat, în şedinţa de vineri, proiectul de hotărâre în acest sens.

„Vă rog să fiți de acord cu un proiect de hotărâre pe care l-am inițiat astfel încât un spațiu public important din centrul Capitalei, din zona Piața Victoriei, să poarte numele lui Ronald Reagan, în semn de omagiu pentru contribuția decisivă la căderea regimurilor comuniste din Europa. Cred că veți fi cu toții de acord că merită Ronald Reagan să poarte numele unui spațiu public, unei piațete din Capitală”, a declarat Gabriela Firea în ședința CGMB.

Proiectul a fost aprobat cu 38 de voturi „pentru”, un vot „împotrivă” şi o abţinere.

„Propunerea doamnei primar general vine ca urmare a omagiului adus lui Ronald Reagan, cel de-al patruzecilea preşedinte al SUA, care prin politica sa intransigentă din perioada Războiului Rece a avut o contribuţie hotărâtoare la prăbuşirea comunismului în Europa”, se arată în expunerea de motive a proiectului propus de primarul Capitalei, Gabriela Firea.

Firea consideră că Ronald Reagan este un simbol al democraţiei şi al luptei împotriva comunismului, precum şi al respectării drepturilor omului şi al libertăţii presei.

În piațeta Ronald Reagan va fi amplasată, ulterior, și o statuie a fostului președinte SUA, proiectul urmând să fie realizat de Administraţia Monumentelor şi Patrimoniului Turistic din cadrul Primăriei Capitalei.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum a salvat Delia Velculescu Ciprul și Grecia în cele mai grele crize economice. „Doamna de Fier” a...
Digi FM
„Pe Nicușor Dan l-au încălecat serviciile!”. Adevărul despre pactul cu PSD și anularea alegerilor
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Bianca Censori, o nouă apariție „transparentă” alături de Kanye West. De data aceasta, cei doi soți au mers...
Film Now
70 de ani, rochie mini și un zâmbet șarmant. Geena Davis, impresionantă la premiera „The Boroughs” în Los...
Adevarul
Accident cumplit în Chitila: o basculantă a trecut pe roșu și a izbit violent un Logan. Șoferul mașinii, în...
Newsweek
Mugur Isărescu anunță că pensiile nu vor crește. Pensionarii pierd între 130 lei și 600 lei la pensie
Digi FM
Când se vopsesc ouăle de Înălțarea Domnului și alte tradiții românești păstrate de secole
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
A împlinit 108 ani, face sport de trei ori pe săptămână și încă șofează. Ce spune despre viața amoroasă...
Digi Animal World
Descoperirea șocantă făcută de un bărbat în propriul dormitor. Ce se ascundea în perna sa: „Așa ceva nu am...
Film Now
Dustin Diamond, plătit cu o sumă mizeră pentru reluările "Salvați de clopoțel". Cecul primit de Screech...
UTV
Sebastian Stan și Cristian Mungiu au fost ovaționați timp de 10 minute la Cannes. Filmul „Fjord” a avut...