Fost ministru al Energiei: Dezvoltarea rețelei de gaze la sate ar fi „cea mai mare greșeală strategică a României”. Care e explicația

Data publicării:
retea de gaze naturale
Rețea de gaze naturale. Foto: INQUAM Photos/George Călin

Investiţiile în dezvoltarea reţelei de gaze în mediul rural ar fi „cea mai mare greşeală strategică sau una dintre cele mai mari greşeli strategice pe care o poate face România”, pentru că ar adânci dependenţa de importuri, iar oamenii nu-şi pot permite schimbarea tuturor echipamentelor din casă, a declarat marţi fostul ministru al Energiei, Răzvan Nicolescu, membru în board-ul Instituţiei Europene responsabile de Inovare şi Tehnologie (EIT).

„Suntem mult prea săraci să facem două tranziţii energetice, să ne permitem două tranziţii energetice. Cea mai mare greşeală pe care o putem face acum este să investim sute de milioane de euro într-o tranziţie în mediul rural care va genera peste câţiva ani o altă tranziţie. Nu este niciun dubiu, gazul este un combustibil poluant. Noi să investim acum sute de milioane în reţele de gaze în loc să investim în reţele de energie electrică este, din punctul meu de vedere, cea mai mare greşeală strategică sau una dintre cele mai mari greşeli strategice pe care o poate face România, mai ales în acest moment, în contextul cu Rusia şi când regiunea noastră depinde foarte mult de gaz natural”, a spus Nicolescu, citat de Agerpres, în cadrul unei dezbateri organizate de Expert Forum şi Greenpeace.

Fostul ministru a precizat că până şi conductele sunt importate în cea mai mare parte din Rusia, unele provin din Turcia, iar sudorii sunt majoritatea din Vietnam.

„Deci nu este niciun efect economic, nu este ca şi când ai face investiţii şi generezi un return, taxe sau un impact pentru buget. În plus, investiţiile nu se termină la poarta omului. Oamenii trebuie să-şi schimbe, aragazul, sistemul de încălzire, boilerul de apă, iar investiţiile astea trebuie asumate de localităţile respective, care nu au aceşti bani. De aceea spun că nu suntem atât de bogaţi în mediul rural încât să facem două tranziţii. Încurajarea consumului de gaz în sectorul rezidenţial în centrale individuale este o mare, mare greşeală strategică pe care o putem facem”, a subliniat Nicolescu.

Pe de altă parte, starea reţelelor electrice în România este extrem de proastă, ceea ce generează blocaje în dezvoltarea sectorului energiei regenerabile.

„Cred că şansa României în anii următori este să schimbe această paradigmă în care statul asigură securitatea energetică şi să se treacă la o paradigmă de a descentraliza, de a da oamenilor posibilitatea să-şi ia soarta în propriile mâini, persoane fizice sau juridice. Adică să-şi instaleze panouri fotovoltaice, puncte de generare proprii, poate şi baterii. Aici este un mare potenţial şi îi încurajez pe toţi să-şi ia soarta în propriile mâini”, a completat Răzvan Nicolescu.

Editor : M.L.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cine poate ieși mai devreme la pensie. Trei situații prevăzute de noua lege care îi avantajează pe români
Digi FM
Vila unde regina Elisabeta a II-a își savura ceaiul la malul mării a fost scoasă la vânzare. Cum arată...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Puya își anunță retragerea din muzică după peste 20 de ani de carieră: „Mai fac trei albume și gata. Pensie!”
Film Now
Jennifer Lopez, în centrul speculațiilor despre operații estetice, după o apariție care a făcut valuri: "De...
Adevarul
Un antiinflamator luat frecvent pentru dureri articulare poate avea riscuri serioase. Milioane de oameni îl...
Newsweek
Un tribunal a declarat contributiv la pensie stagiul aferent grupelor de muncă. Alt tribunal a refuzat. De ce?
Digi FM
„Era furios”. Sharon Stone dezvăluie reacția halucinantă a soțului ei când medicii i-au recomandat o dublă...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Obiceiul de seară care îți afectează creierul fără să îți dai seama. Mulți îl practică înainte de culcare
Digi Animal World
Ce a găsit un bărbat când se pregătea să-și spele rufele: „Era în haine, am rămas traumatizat”
Film Now
Jennifer Aniston face declarații rare, la mai bine de 20 de ani, despre Brad Pitt. Ce a spus despre apariția...
UTV
Jennifer Lopez a întors toate privirile la premiera filmului „Office Romance”. Artista a apărut alături de...