Înghesuiţi în metrou | 600.000 de călători pe zi

Data publicării:
aglomeratie metrou Victoriei 261016 (3)

În Bucureşti, 300.000 de oameni de înghesuie zilnic în trenurile de metrou care străbat cei 18 kilometri dintre Berceni şi Pipera. Şi ei reprezintă doar jumătate din numărul călătorilor care circulă zilnic cu metroul. La primele ore ale dimineţii şi după-amiaza, trenurile sunt pline. La fel şi peroanele. Oficialii regiei de transport recunosc că în orele de vârf sunt depăşiţi de numărul mare de călători, dar promit un program care va reduce timpul dintre trenuri la un minut şi jumătate, la orele de vârf.

În fiecare dimineaţă se dă o luptă - aproape la propriu - pentru urcarea în metrou la ora 8. Cele mai aglomerate staţii sunt cele de pe Magistrala 2, Pipera – Berceni. Unii dintre călători spun că deja s-au obişnuit să nu poată urca în primul metrou care ajunge în staţie.

Al doilea. În primul nu reuşesc să mă urc. Pentru că foarte multă lume circulă pe acestă linie. E o înghesuială...”

Laurenţiu Rădulescu, reporter Digi24: „Magistra 2 Berceni - Pipera reprezintă 30% din reţeaua de metrou din Bucureşti. Mai bine de 50% din numărul de călători folosesc aceasta linie. Doar în 2015, staţia Pipera a fost tranzitată de peste 5 milioane 500.000 de călători.”

Pentru aglomeraţia din cele 14 staţii ale Magistralei 2, care însumează 18 kilometri de şine, oficialii Metrorex dau vina pe modul în care s-a dezvoltat oraşul. În ultimii ani s-au ridicat multe cartiere rezidenţiale şi clădiri de birouri în zonele Berceni - Popeşti Leordeni şi Aurel Vlaicu – Pipera.

Este foarte aglomerat. Metroul cred că a ajuns la un maxim de capacitate. Pe acestă linie trenurile vin la 2 minute. Nu cred că se poate mai des”, spune un călător.

Şefii companiei promit investiţii în reabilitarea şinelor şi a sistemului de monitorizare a traficului, astfel încât trenurile să poată circula la un interval de 90 secunde, adică un minut şi jumătate. Săptămâna trecută din cauza aglomeraţiei şi a căldurii din vagoane, 3 femei au leşinat.

Este un pic claustrofobic. Trebuie să vorbesc cu prietenii ca să nu intru în panică”, spune o tânără.

Şi dacă deschizi un geam, ştiti cum e: unii îl deschid, alţii în închid”, adaugă o altă călătoare.

Potrivit Curţii de Conturi, pentru un tren întreg, format din şase vagoane, ar fi nevoie de aparate de aer conditionat care ar ajunge să coste 300.000 de euro. O investiţie considerată inutilă de Metrorex.

Cristina Sbîrn, reporter Digi24: „9,2 milioane de călători au folost trenurile de metrou pentru a ajunge acasă, la facultate sau la serviciu în prima jumătate a acestei luni, cu 15% mai mulţi faţă de aceeaşi perioadă a lunii trecute.”

Ambuteiajele de la suprafaţă i-au făcut pe mulţi bucureşteni să rernunţe la maşina personală, la autobuz sau tramvai şi să coboare la metrou.

Traficul de sus este infernal. Ca să mergi cu maşina ta, îţi faci o mie de nervi, pierzi mai mult timp.”

Bucureştiul şi Ilfovul au, împreună, peste 2 milioane de locuitori, cărora li se adaugă şi sutele de mii de persoane care tranzitează Capitala sau stau aici fără a avea domiciliul trecut în acte. Metroul reprezintă doar 5% din reţeaua de transport public şi este folosit, zilnic, de aproape un sfert populaţia zonei Bucureşti-Ilfov. Adică 600.000 de persoane.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce salariu are Ilie Bolojan ca premier. Tabel comparativ cu veniturile prim-miniștrilor europeni
Digi FM
Șeful ITM București, Costel Grojdea, vine la serviciu cu un Lamborghini de 300.000 de euro. Mașina nu apare...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Lucian Viziru, declarații rare despre plecarea din România. Din ce își câștigă banii în prezent: „Nu m-am...
Film Now
Jennie Garth, dezvăluiri despre divorțul de Peter Facinelli. Momentul care i-a distrus complet căsnicia
Adevarul
Iranul îl ironizează pe Trump cu un videoclip AI controversat: liderul american, aruncat în Iad de Iisus
Newsweek
Veste excelentă de la Casa de Pensii. 110.000 pensionari vor primi un ajutor de 1.400 lei. Cum se dau banii?
Digi FM
Fiul lui Hulk Hogan, confesiuni la 9 luni de la moartea wrestlerului: "Șocant și neașteptat. Era plin de...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
La un pas de moarte din cauza cercelului din nas. Cazul bizar al unei tinere: "Am făcut chiar și o scrisoare...
Digi Animal World
Trei rase de câini pe care ar trebui să le eviți. Una poate „ucide lupi”
Film Now
Sandra Bullock, noua vedetă de pe Instagram. 4 milioane de fani în 5 ore, cu Jennifer Aniston printre ei: "E...
UTV
Mihaela Rădulescu vorbește despre conflictul cu familia lui Felix Baumgartner. „Mi-au împachetat lucrurile ca...