Ministerul Sănătății a extins vaccinarea gratuită anti-HPV pentru fetele și băieții cu vârste între 11 și 26 de ani

Data actualizării: Data publicării:
vaccin hpv
Foto: Shutterstock

Guvernul a adoptat, în ședința de vineri, o ordonanță prin care Ministerul Sănătății extinde vaccinarea gratuită anti-HPV. Astfel, de la 1 octombrie 2025, vaccinul anti-HPV va fi asigurat gratuit pentru fetele și băieții cu vârsta cuprinsă între 11 și 26 de ani, prin Programul Național de Vaccinare (PNV). Actul normativ prevede și un set de măsuri pentru reducerea și controlul infecțiilor asociate asistenței medicale.

Persoanele care doresc să se vaccineze pot obține vaccinul anti-HPV în farmaciile cu circuit deschis, pe bază de rețetă eliberată de medicul de familie, transmit Executivul, într-un comunicat de presă.

Vaccinarea va fi realizată la medicul de familie, medici epidemiologi, de boli infecțioase, pediatri și medici de alte specialități care au atestat de vaccinologie și au contract cu casele de asigurări de sănătate.

Vaccinul va putea fi eliberat prin farmacii cu circuit deschis aflate în relație contractuală cu CNAS, iar beneficiarii se vor adresa medicilor pentru administrarea acestuia.

Fondurile necesare acoperirii contravalorii vaccinului și a administrării acestuia vor fi asigurate din bugetul PNV.

Vaccinarea anti-HPV este o metodă eficientă de prevenire a cancerului de col uterin și a altor boli cauzate de virusul HPV .

În prezent, în România, vaccinul este gratuit și disponibil pentru fete și băieți cu vârste cuprinse între 11 și 18 ani, iar pentru femeile cu vârsta cuprinsă între 19 și 45 de ani este compensat în proporție de 50%.

Cancerul de col uterin este o afecțiune care poate fi prevenită prin vaccinare şi screening şi poate fi vindecată dacă este depistată la timp și tratată corespunzător.

Controlul infecțiilor asociate asistenței medicale

Ordonanța care modifică legea 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi a altor acte normative din domeniul sănătăţii, prevede și un set de măsuri care vizează reducerea și controlul infecțiilor asociate asistenței medicale, un subiect esențial pentru protecția atât a pacienților, cât și a personalului medical.

Astfel, MS a propus patru categorii esențiale de norme care vor fi implementate prin ordine ale ministrului Sănătății și anume:

  • Normele de organizare a activităților de supraveghere, prevenire și limitare a infecțiilor asociate asistenței medicale în unitățile sanitare publice și private cu paturi. Aceste norme vor reglementa activitățile necesare pentru a preveni și limita infecțiile în spitale și alte unități sanitare.
  • Metodologia de raportare a infecțiilor asociate asistenței medicale. Aceasta va include proceduri clare pentru raportarea infecțiilor nosocomiale, astfel încât să poată fi monitorizate și gestionate eficient.
  • Atribuțiile privind accidentele de expunere la produse biologice ale personalului care lucrează în sistemul sanitar. Această categorie va stabili reglementări specifice pentru gestionarea accidentelor de expunere la produse biologice, protejând astfel sănătatea personalului medical.
  • Metodologiile specifice de supraveghere a infecțiilor asociate asistenței medicale și a expunerii accidentale a personalului sanitar la produse biologice. Aceste metodologii vor include proceduri pentru supravegherea infecțiilor și a accidentelor de expunere, asigurând un mediu sigur pentru personalul sanitar și pacienți.

„Aceste patru categorii de norme vor contribui semnificativ la protecția pacienților și a personalului din sistemul de sănătate, reducând riscurile asociate infecțiilor nosocomiale și accidentelor de expunere la produse biologice. Implementarea acestora va contribui la crearea unui mediu de îngrijire mai sigur și mai eficient în spitale și alte unități sanitare”, mai transmite Ministerul Sănătății, într-un comunicat de presă.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce s-a schimbat în averea lui Marcel Ciolacu după plecarea din Guvern. Câți bani are în conturi și ce datorii...
Digi FM
Scene halucinante la casa de marcat. Oana Zamfir, martoră la o discuție ireală: I-aș împușca pe toți
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
DARA, câștigătoarea Eurovision 2026, își încântă fanii cu imagini în costum de baie. S-a relaxat pe plaja din...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Sam Neill, o viață amoroasă tumultuoasă. Actorul a avut două căsnicii, și-a dat un fiu spre adopție și...
Adevarul
Cum trăiesc românii cu credit ipotecar. Între siguranța unui „acasă” și prețul plătit în fiecare lună
Newsweek
Ce să nu faci niciodată seara dacă ești la pensie? Greșeala care te “costă” sănătatea și aspectul fizic
Digi FM
Ada Galeș, mărturisiri dureroase după ce a pierdut o sarcină: „Rațiunea nu mai ajută cu nimic!” Anul trecut...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Povestea incredibilă a unui bărbat declarat mort timp de 107 minute. Ce susține că a văzut în lumea de dincolo
Digi Animal World
Un urs a intrat într-un hotel la 5 dimineața, a băut apă din hol și a dat buzna peste turiști în cameră...
Film Now
Christopher Nolan răspunde criticilor aduse distribuției din „The Odyssey”: Mi-am petrecut 10 ani din viață...
UTV
Fiica Nicoletei Luciu a debutat pe podium la 14 ani. Kim Csergo a atras atenția cu prima ei apariție în...