Patriarhul Daniel: Semnul Sfintei Cruci nu este doar o podoabă în Biserică - ne dă putere să ne purtăm crucea vieții

Semnul Sfintei Cruci nu este doar o podoabă în Biserică, ci este semnul iubirii lui Hristos față de noi oamenii, iar rugăciunea stăruitoare ne dă putere să ne purtăm crucea vieții noastre, a afirmat joi, patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel.

„Semnul Sfintei Cruci nu este doar o podoabă în Biserică, ci este semnul iubirii lui Hristos față de noi oamenii care ne cheamă la iubire față de Dumnezeu și față de semeni. E semnul Iubirii Lui, care ne cheamă și pe noi să iubim pe Dumnezeu în rugăciune și pe semenii noștri în fapte bune”, a spus patriarhul în predica la Sfânta Liturghie oficiată la sărbătoarea Înălțării Sfintei Cruci.

Întâistătătorul BOR a explicat că, ori de câte ori trecem prin încercări, ne rugăm la Sfânta Cruce, care este „nedespărțită de Hristos”, demers care "ne dă putere să ne purtăm crucea vieții noastre".

„Ne dă putere să ne purtăm crucea vieții noastre. Care Cruce? Crucea încercărilor, crucea ostenelilor, crucea dăruirii de sine pentru a ajuta pe semenii noștri, crucea părinților care cresc copii și îi educă în credință, crucea soților, care, împreună, se ajută unu pe altul și împreună lucrează faptele credinței, crucea monahilor care se nevoiesc în post și rugăciune, în pocăință, în dorința de a sfinți viața, crucea celor care sunt bolnavi sau acasă, crucea celor care sunt singuri, crucea celor care sunt orfani, crucea celor săraci și fără de adăpost șu crucea celor care nu primesc de la nimeni mângâiere decât de la Dumnezeu și de la sfinții lui. Crucea aceasta poate fi purtată mai ușor, dacă ne rugăm stăruitor Mântuitorului Iisus Hristos cel Răstignit și Înviat ca să ne ajute în viață”, a explicat patriarhul.

El a afirmat că pretutindeni semnul Sfintei Cruci amintește lumii de iubirea jertfelnică a Domnului Iisus Hristos pentru Mântuirea Oamenilor.

„Vedem crucea pe catapeteasmă, sus, vedem crucea pe Sfânta Masă, vedem crucea pe steagurile sau prapurii bisericii, vedem crucea pe mormintele celor care au adormit în nădejdea Învierii și a Vieții celei de veci, ne însemnăm cu crucea dimineața și seara, când ne trezim din somn și când mergem la culcare, înainte și după servirea mesei și purtăm permanent la gât lănțișorul cu crucea de la botez. Pretutindeni semnul Sfintei Cruci amintește lumii de iubirea jertfelnică a Domnului Iisus Hristos pentru Mântuirea Oamenilor, pentru a ne dărui Viață Veșnică în pacea, lumina și iubirea Preasfintei Treimi”, a încheiat patriarhul Daniel.

Sărbătoarea Înălțării Sfintei Cruci a fost instituită de către Biserică în urma a două evenimente.

Primul este aflarea Crucii de către pe care a fost răstignit Mântuitorul Iisus Hristos de către împărăteasa Elena, mama Sfântul Mare Împărat Constantin cel Mare (306-337), și înălțarea ei solemnă în văzul poporului de patriarhul Macarie al Ierusalimului, la 14 septembrie 335.

Cea de-a doua întâmplare care a făcut ca această sărbătoare să se generalizeze a fost aducerea Sfintei Cruci de la perși de însuși împăratul Heraclius, care, la 14 septembrie 630, a așezat-o în aceeași biserică. În 634, Sfânta Cruce a fost dusă în procesiune solemnă de la Ierusalim la Constantinopol.

De atunci, sărbătoarea Înălțării Sfintei Cruci, limitată până în acel an numai la Ierusalim, s-a extins treptat, în toată Biserica de Răsărit. În Biserica apuseană, sărbătoarea a fost introdusă de papa Serghie I (687-701), care era antiohian de origine.

Spre deosebire de alte praznice împărătești, Înălțarea Sfintei Cruci se serbează cu post, pentru că ne aduce aminte de patimile și de moartea Mântuitorului Hristos.