Galerie Foto Primarul Slatinei, despre casele afectate de alunecări: „Niciun arhitect șef nu ar fi semnat autorizații pentru acea zonă”

Data publicării:
slatina main
Foto: Instituția Prefectului - Județul Olt Facebook

Primarul din Slatina Mario de Mezzo a declarat că cele şapte familii evacuate de pe strada Grădişte, aflate în pericol „iminent”, vor fi relocate în containere puse la dispoziţie de Primărie și vor beneficia de ajutorul de urgenţă prevăzut prin Hotărârea Consiliului Local în astfel de situaţii de calamitate. Edilul a mai spus că alunecarea de teren a fost provocată de factori naturali, printre care pământul acumulat pe versant de-a lungul decadelor, defrișările și cantitățile mari de precipitații din ultimele luni.

„Situația alunecărilor de teren din Slatina, pe scurt. Primul Comitet Local pentru Situații de Urgență pe acest subiect a fost luni, urmat de încă o ședință extraordinară în această dimineață, în care am decis evacuarea celor 7 familii aflate în pericol iminent și relocarea lor în containere puse la dispoziție de primărie. Le acordăm, de asemenea, și ajutorul de urgență prevăzut prin HCL în astfel de situații de calamitate”, a scris Mario de Mezzo, joi pe Facebook.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Primarul din Slatina a subliniat implicarea autorităților locale.

„Situația este monitorizată permanent de colegii de la ISU, poliție, poliția locală, asistență socială și alte structuri din Primărie, cărora le mulțumesc pentru profesionalism. De la mobilizarea rapidă până la gesturi mici, cum ar fi mâncare caldă oferită familiilor afectate, situația este sub control”, a mai scris edilul.

De Mezzo a atras atenția și asupra problemelor de construire din zonă.

Foto: Instituția Prefectului - Județul Olt Facebook
Foto: Instituția Prefectului - Județul Olt Facebook

„E important de menționat că niciuna dintre locuințele afectate nu a fost construită cu autorizație de construire, unele dintre ele nu au nici măcar fundație. De altfel, niciun arhitect șef nu ar fi semnat autorizații pentru acea zonă, având în vedere proximitatea dealului și pericolul iminent”, a avertizat el.

Citește și: Scandal la Slatina după alunecarea de teren care a afectat mai multe locuințe: o casă s-a prăbușit. Localnicii acuză Primăria

El a mai comentat asupra contextului și cauzelor naturale ale alunecării de teren.

„Alunecarea de teren are cauze naturale, pornind de la pământul cărat din versant decenii la rând, vegetația tăiată și dinamica naturii, cantitatea uriașă de precipitații din ultimele luni. Sigur, într-un județ capturat în care oricine poate spune orice pentru suma corectă, nu ar trebui să ne mai mire nimic”, a mai relatat acesta.

Primarul din Slatina a încheiat mesajul cu un apel la solidaritate.

„Monitorizăm în continuare situația, așa cum o facem din cursul zilei de luni, și oferim tot sprijinul familiilor afectate. În astfel de momente, mai mult decât oricând, dovedesc ce am spus încă din campanie: o comunitate puternică nu lasă pe nimeni în urmă”, a conchis De Mezzo.

Editor : Ana Petrescu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Digieconomic
Ajutor financiar de până la 1.200 de lei pentru persoanele vulnerabile, propus în Parlament. Cine ar putea...
Digi FM
"Cred că am pierdut o casă și ceva". Rică Răducanu, dezvăluiri despre marele viciu al vieții sale
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Gina Pistol a dat din casă! Ce obicei al lui Smiley o scoate din sărite după aproape 10 ani împreună: „Nu ne...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Margot Robbie a renunțat la inhibiții! Actrița și-a schimbat complet look-ul și a apărut într-o rochie...
Adevarul
Două capre au devenit atracția unui cartier din Tokyo după ce au fost aduse să „tundă iarba”
Newsweek
Curtea de Conturi: 2.200.000 de pensii recalculate „în minus”. Casa de Pensii: „Minciuni. Nu dăm banii!”
Digi FM
Satul care a ajuns o ruină! Doar trei familii mai locuiesc aici, iar una dintre cele două biserici a fost...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
De ce sacrificau incașii copii pe vârfurile munților și ce pățeau aceștia înainte de moarte. Descoperire...
Digi Animal World
Invazie de furnici care pot lăsa locuințele fără curent. Milioane de insecte au pus stăpânire pe sudul...
Film Now
Cum arată azi actrița din „Matilda”. Mara Wilson, alături de „unchiul Danny” la 30 de ani de la lansarea...
UTV
Bianca Censori a întors toate privirile la revenirea lui Kanye West în lumea modei. Apariție rară alături de...