Sari la conținut
News Alert

Un român a câștigat un milion de euro la loto, în Franța

Dumitru Anton a lucrat înainte de revoluţie în armată. Era subofiţer, dar a renunţat la uniformă şi s-a angajat la o fabrică din Motru. Nu l-a mulţumit salariul, aşa că, în scurtă vreme, a plecat la muncă în străinătate. A lucrat în construcţii, apoi şi-a făcut o mică afacere. Aducea în România maşini şi mobilă din Occident.

Exact cum e supraviețuirea, te duci într-o țară străină, nu știi nimic, să vorbești, umblam cu dicționarul după mine, am avut momente în care mă culcam pe jos, mă acopeream cu cartoane”, povestește Dumitru Anton.

Bărbatul de 53 de ani recunoaşte: câştiga mulţumitor, dar spera la mai mult. Lună de lună juca la loto în Franţa, câte 30 de euro. Acum două luni, a dat norocul peste el: a câştigat marele premiu de un milion de euro. Cum a luat banii a cumpărat un teren de 20.000 de euro aproape de casa din România.

Visul meu a fost să am o fermă. Trebuia să mă înnoiesc și eu, am tras ca fiecare... n-am avut mașini atât de scumpe. Este afară o mașină cu care merg acum, dar am luat și o mașină la mâna a doua”, mai spune Dumitru Anton.

Prietenii s-au bucurat pentru el chiar dacă nu le-a făcut niciun cadou. S-au mulţumit să ciocnească un pahar în cinstea lui şi să spere...

Un câștig din ăsta poate să aducă câteva locuri de muncă bune. Viitorul pentru noi este incert”, spune Constantin Stroescu, unul dintre prieteni.

Munca cred că i-a fost răsplătită, prin acest mare noroc, de Dumnezeu”, consideră Gheorghe Urucu, un alt prieten al lui Dumitru Anton.

Proaspătul milionar visează acum să plece în Egipt să vadă piramidele. Deocamdată este însă ocupat să împartă averea. Are patru copii şi pentru doi dintre ei, care lucrează în străinătate, a pus deoparte câte 50.000 de euro. Ceilalţi îl vor ajuta la fermă să sporească avuţia familiei.

Banii câştigaţi la loto îi ţine şi acum într-o bancă din Hexagon. Francezii nu i-au impozitat câştigul şi consideră că milionul este mai în siguranță acolo.

Etichete: castigator , roman , un milion de euro , loterie franta , loto franta , roman milion euro loto franta

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale