Toate mall-urile din România, obligate de ANPC să facă „de urgență” deratizare și dezinsecție: „Trebuie să devină o regulă”

Data actualizării: Data publicării:
BUCURESTI - ANPC

Conducerea Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) obligă toate mall-urile din ţară să facă de urgenţă acţiuni de deratizare şi dezinsecţie, în special în zona pentru alimentaţie publică, după ce au fost semnalate multe cazuri de infestare cu insecte, în special gândaci, potrivit News.ro.

„Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor informează opinia publică că, din dispoziţia preşedintelui instituţiei, domnul Cristian Popescu Piedone, toate centrele comerciale de tip mall din România sunt obligate să efectueze de urgenţă acţiuni de deratizare şi dezinsecţie, în special în zonele destinate alimentaţiei publice (Food Court), acolo unde s-au semnalat numeroase cazuri de infestare cu insecte, în special gândaci”, au transmis, marţi, reprezentanţii ANPC.

Ei au menţionat că această măsură vine în urma numeroaselor sesizări primite din partea consumatorilor şi a controalelor realizate de comisarii ANPC, care au confirmat că sunt probleme cu igiena în unele unităţi comerciale, cu precădere în zonele de preparare şi servire a alimentelor.

„Este inadmisibil ca într-un spaţiu comercial modern, unde consumatorii vin cu încredere să îşi petreacă timpul şi să mănânce, să existe prezenţa gândacilor sau a altor dăunători. Nu mai tolerăm nepăsarea! Deratizarea şi dezinsecţia trebuie să devină o regulă, nu o excepţie”, a declarat preşedintele ANPC, Cristian Piedone. 

ANPC menţionează că monitorizează îndeaproape aplicarea acestei măsuri şi va continua controalele în toate marile centre comerciale din ţară, iar operatorii care nu respectă obligaţiile privind igiena şi siguranţa alimentară vor fi sancţionaţi, inclusiv cu suspendarea activităţii.

Citește și:

Controale ANPC la o firmă care de îmbuteliere a apei plate: Ce au descoperit analizele

VIDEO Comisarii ANPC au controlat din nou restaurantul chinezesc dintr-un mall al Capitalei. Gândaci, produse expirate și pereți murdari

Editor : Ș.R.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce document prezinți la medic dacă ai noul buletin electronic. CNAS explică regula din octombrie
Digi FM
Cine este Luca Niculescu, noul premier desemnat al României. Diplomat fără carnet de partid, fost jurnalist...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ce a pățit Lidia Buble chiar în ziua în care a devenit majoră. Mama artistei a vrut să-i dea o lecție: „M-a...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Sylvester Stallone povestește altercația cu Richard Gere la filmările „The Lords of Flatbush”: Unul dintre...
Adevarul
Șapte cafele pe zi pentru un copil de clasa a VII-a. Cum ajung părinții să-și împingă copiii dincolo de limite
Newsweek
Când se plătesc pensiile, indemnizațiile și alocațiile în octombrie? Când iau bani persoanele cu handicap?
Digi FM
La 60 de ani și-a vândut casa și a renunțat la job. A călătorit în 15 țări și trăiește acum cu 200 de lire pe...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce se întâmplă în corp dacă obișnuiești să consumi scorțișoară în mod regulat. 5 efecte ale acestui condiment...
Digi Animal World
Ce a găsit un bărbat când se pregătea să-și spele rufele: „Era în haine, am rămas traumatizat”
Film Now
Tom Cruise refuză să fie numit „ultimul mare star de cinema”. Ce a spus despre Brad Pitt într-un interviu rar
UTV
Angelina Jolie și-a vândut conacul de lux, iar Madonna l-a cumpărat. Vezi cum arată proprietatea de aproape...