Vîlceanu, despre City Insurance: Eu în principiu nu sunt de acord cu acoperirea fraudelor din bani de la bugetul de stat

Data actualizării: Data publicării:
sediul city insurance
ASF a retras autorizația de funcționare pentru City Insurance. Foto: Inquam Photos/ Octav Ganea

Acoperirea sumelor necesare pentru despăgubire în cazul City Insurance nu ar trebui să se facă din bani publici, în cazul în care se constată o fraudă, iar dacă sumele existente la nivelul Fondului de Garantare al Asiguraţilor (FGA) sunt insuficiente atunci ar fi nevoie de bani luaţi cu titlu de împrumut, a declarat, miercuri, ministrul Finanţelor, Dan Vîlceanu. 

"Vreau să vă spun că eu în principiu nu sunt de acord, mai ales în condiţiile în care se dovedeşte că aici a fost o fraudă, cu acoperirea fraudelor din banii dumneavoastră şi ai noştri. Adică cu bani de la bugetul de stat. Cred că sumele trebuie recuperate de la cei care au săvârşit frauda şi dacă va exista o situaţie în care, eu ştiu, e nevoie să vină bani în plus la acest Fond, eu cred că nu poţi să acorzi aceşti bani decât cu titlu de împrumut, după care să-i recuperezi. Dar haideţi să vedem dacă se ajunge în această situaţie şi repet ce am spus nu cred că din banii noştri ai tuturor trebuie să finanţăm fraude", a spus Dan Vîlceanu, întrebat dacă are o soluţie pentru cazul în care nu sunt acoperite toate cheltuielile.

Ministrul Finanţelor a precizat că în acest moment nu ştie dacă fondurile deţinute de FGA sunt suficiente pentru a acoperi toate solicitările.

"Vreau să vă spun că în momentul de faţă din Fondul de Garantare al Asiguraţilor încă se plătesc şi alte falimente. Nu s-au terminat plăţile către toţi asiguraţii din falimentele anterioare, dar până la acest moment nu am informaţii să vă spun că Fondul va fi depăşit. Rămâne de văzut câţi asiguraţi se vor înscrie, ritmul în care se vor înscrie şi modul în care va fi consumat acest Fond", a spus Dan Vîlceanu.

Întrebat dacă ar trebui să răspundă cineva politic pentru acest caz, în condiţiile în care ASF are o conducere numită politic, el a răspuns că decizia aparţine Parlamentului.

"Dumneavoastră aţi pus punctul pe i pentru că aşa cum spuneaţi şi în cadrul întrebării conducerea ASF sau ASF în ansamblu este o instituţie sub control parlamentar. Din punctul acesta de vedere urmează ca Parlamentul să-şi tragă concluziile de rigoare şi să decidă dacă există o vină în dreptul conducerii ASF sau dacă, mă rog, doresc să aştepte anchetele penale care înţeleg că au fost declanşate şi să se decidă în urma acelor anchete", a afirmat Dan Vîlceanu, menţionând că este "convins că în Parlament conducerea ASF va susţine un raport sau va veni cu explicaţii".

Referitor la anchetele penale la adresa companiei, Vîlceanu a declarat că a citit în presă că există o sesizare făcută de conducerea ASF încă din ianuarie în legatură cu City Insurance şi că acţionarii companiei ar fi făcut o sesizare la DIICOT privind angajaţi ai City Insurance.

"Noi vorbim de posibilitatea existenţei unei fraude pentru că nu putem în momentul de faţă să acuzăm pe nimeni că ar fi săvârşit o fraudă câtă vreme nu există o decizie definitivă a unei instanţe. Dar sunt elemente care bineînţeles că te pun pe gânduri. Aici vorbim de o situaţie care nu se putea întâmpla peste noapte. Vorbim totuşi de un sistem care presupune şi reasigurarea tuturor poliţelor pe care le-ai încheiat şi în condiţiile în care toate lucrurile ar fi mers conform legii şi conform unei gestionări corecte şi prudenţiale a situaţiilor nu cred că s-ar fi ajuns aici. Rămâne de văzut. Eu vreau să vă spun că nu sunt şeful Ministerului Public. Anchetele le face Parchetul, sau mă rog, Parchetele sesizate şi în atribuţiile mele de ministru de Finanţe sau prin atribuţiile de ministru de Finanţe vin cu asemenea acte normative prin care să mă sigur că oamenii îşi primesc banii din Fondul de Garantare care este special destinat pentru asemenea situaţii", a explicat ministrul Finanţelor.

De asemenea, el a adăugat că în cazul în care se dovedeşte frauda printr-o procedură judiciară atunci Fondul de Garantare trebuie să recupereze suma acordată, scrie Agerpres.

În data de 17 septembrie, Autoritatea de Supraveghere a Asigurărilor a decis retragerea autorizaţiei de funcţionare a Societăţii Asigurare-Reasigurare City Insurance, solicitând totodată deschiderea procedurii falimentului împotriva societăţii.

În perioada 2014-2021, ASF a impus societăţii City Insurance SA, dar şi conducerii societăţii mai multe sancţiuni, respectiv amenzi în valoare totală de 18.736.666 lei precum şi a emis o decizie de majorare de capital de solvabilitate aplicată societăţii de 16.500.000 de euro.

City Insurance S.A. este principalul asigurător românesc, cu o cotă de piaţă de 17%. A fost înfiinţată în anul 1998 de către un grup de investitori şi are sediul central în Bucureşti. Societatea are 400 de angajaţi şi 42 de birouri şi filiale, oferind o gamă largă de asigurări generale.

Editor : A.A.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
cmp_level, prv_level, m2digi24ro, stickyCookie
Studiu de Audienţă și Trafic Internet (prin CXENSE) brat.ro
cX_S, cX_P, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Instagram instagram.com Vezi politica de confidenţialitate
csrftoken, ds_user_id, ig_did, ig_cb, mcd, mid, rur, shbid, shbts, urlgen
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cx_profile_timeout, cx_profile_data
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi politica de confidențialitate