Sari la conținut

Vor nemții să ne ia nămolul de la Techirghiol, așa cum se tem localnicii? Răspunsul Ministrului Turismului

Ministrul Turismului, Mircea Titus Dobre, spune că nu crede că nămolul din Lacul Techirghiol poate fi exportat, aşa cum susţin autorităţile locale, ci acesta trebuie să revină în lac, considerând că tema exportului este una falsă. Ministrul mai spune că nu doreşte ca acest subiect să fie folosit pentru chestiuni politice, Primăria Techirghiol nefiind de acord ca nămolul să fie exportat de firma care a concesionat o parte din suprafaţa lacului, relatează News.ro.

Dobre a declarat, vineri, că firma respectivă are o licenţă de explorare pentru o parte din Lacul Techirghiol şi poate solicita şi licenţa de exploatare, precizând că va discuta cu Autoritatea Naţională a Resurselor Minerale să vadă exact ce se va întâmpla mai departe.

“Am discutat şi cu doamna manager de la Sanatoriul Balnear Techirghiol, am discutat şi cu ministrul Sănătăţii vizavi de acest subiect, o să discut şi cu cei de la Autoritatea Naţională a Resurselor Minerale să vedem exact ce pas au făcut. Ştiu că acea companie are o licenţă de explorare în acest moment, mai mult ca sigur că are şi dreptul legal să ceară această licenţă de exploatare, dar trebuie să vedem ce înseamnă şi ce poate face prin această licenţă de exploatare. Aici chiar nu cunosc foarte bine subiectul şi o să ne interesăm de acest lucru”, a declarat ministrul Turismului.

El consideră că exportarea nămolului din Lacul Techirghiol este o temă falsă şi nu doreşte ca cineva să folosească acest subiect pe chestiuni politice.

“Ideea este că tot ce se foloseşte ca nămol trebuie într-adevăr întors în Lacul Techirghiol. Deci, nu văd cum se poate face aşa-zisul export şi cred că este o temă falsă din punctul meu de vedere. În acelaşi timp, nu aş vrea să se folosească cineva de acest sanatoriu sau de această resursă minerală sau de Lacul Techirghiol, care mai este şi în Patrimoniul UNESCO pentru chestiuni politice. Asta vreau, să fie lăsate la o parte de discuţiile politice Am văzut că vor să se întreprindă nişte acţiuni care mie mi se par mai mult politice decât de a rezolva o situaţie”, a afirmat Mircea Titus Dobre.

El a fost prezent, vineri, la prima conferinţă internaţională a evaluatorilor de servicii medicale din România, care se desfăşoară între 1 şi 3 iunie la Neptun.

Primăria Techirghiol şi comunitatea locală nu sunt de acord ca nămolul din Lacul Techirghiol să fie exportat de către firma care a concesionat o parte din suprafaţa lacului şi care ar urma să înceapă exploatarea, intenţionând chiar organizarea unui referendum local în caz că s-ar întâmpla acest lucru. Reprezentatul societăţii respective spune că nu există nicio reglementare legală care să impună condiţii asupra comercializării unei resurse. El a spus la jumătatea lunii mai, cu prilejul unei dezbateri publice, organizate la Techirghiol, că nu poate spune 100 la sută că nămolul nu va fi exportat, precizând că dacă s-ar întâmpla acest lucru turismul nu va avea de suferit în zonă.

SC Formin Techirghiol SRL, o firmă din Caransebeş, a finalizat cercetarea pe primul sector din Lacul Techirghiol obţinut prin concesiune şi se află în plin proces de obţinere a licenţei de exploatare. De asemenea, societatea se află în faza de avizare în vederea obţinerii licenţei de explorare pentru un nou sector.

Etichete: litoral , namol , Techirghiol , ministrul turismului , export de namol

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale