Inovație revoluționară: „florile de ADN” ar putea trata tumorile din corp. Cercetătorii le-au descoperit și alte întrebuințări

Data publicării:
Floarea ADN
„Vizualizare a „florilor” microscopice din ADN create de Ronit Freeman în Laboratorul Freeman de la Universitatea din Carolina de Nord (UNC). Foto: https://www.eurekalert.org/

Cercetătorii de la Universitatea din Carolina de Nord (UNC) au dezvoltat niște micro-roboţi naturali, botezaţi „flori de ADN”, care se comportă ca nişte organisme vii în miniatură, se pot închide şi deschide complet în doar câteva secunde, la fel ca petalele unei flori. Ei ar putea fi injectate în corp pentru a localiza o tumoră, iar într-un viitor apropiat, ar putea fi înghiţite sau implantate pentru a livra doze precise de tratament sau să colecteze mostre biologice ori să dizolve chiar și cheaguri de sânge.

Inovaţia deschide calea către o nouă generaţie de materiale inteligente, cu aplicaţii promiţătoare în medicină şi tehnologie, scrie News.ro.

Un studiu, publicat recent în revista Nature Nanotechnology, descrie modul în care fiecare structură funcţionează asemenea unui mic program biologic, în care ADN-ul ghidează precis reacţiile la schimbările din mediul înconjurător. Când aciditatea (pH-ul) mediului creşte, structura se contractă şi se închide, iar atunci când condiţiile revin la normal, se relaxează şi se redeschide. Această capacitate de a răspunde rapid la variaţiile chimice ar putea permite eliberarea controlată a medicamentelor sau declanşarea unor reacţii chimice specifice în interiorul organismului.

Citește și: Oamenii de știință vor să creeze un medicament „anti-Ozempic” pentru a încetini declinul pacienților care au cancer. Cum ar funcționa

Potrivit echipei laboratorului UNC, aceste materiale care îşi schimbă forma ar putea sta la baza unor capsule inteligente, capabile să administreze medicamente doar atunci când detectează boala şi să se oprească odată cu vindecarea.

Într-un viitor apropiat, „florile de ADN” ar putea fi înghiţite sau implantate pentru a livra doze precise de tratament, pentru a colecta mostre biologice sau chiar pentru a dizolva cheaguri de sânge.

Inspiraţia pentru aceste structuri a venit din natură, respectiv din modul în care petalele unei flori se deschid, din pulsaţiile coralilor sau din felul în care se formează ţesuturile vii. Cercetătorii au încercat să reproducă aceste comportamente complexe la scară microscopică, o provocare care până acum părea imposibilă.

Cum funcționează „florile de ADN”

Secretul stă în organizarea ADN în interiorul cristalelor care formează „petalele”. Structura reacţionează la mediul chimic din jur. Atunci când aciditatea creşte, ADNse strânge şi floarea se închide; când condiţiile revin la normal, structura se relaxează şi se deschide din nou. Acest mecanism simplu, dar ingenios, poate fi folosit pentru a transporta şi elibera molecule, pentru a interacţiona cu celule sau pentru a controla procese chimice.

Citește și: Microplasticele ajung în creier, arată un studiu. Acumulăm până la 5 grame din particulele care provoacă boli grave

Deşi tehnologia este încă în faza experimentală, echipa prevede numeroase aplicaţii. În viitor, aceste microstructuri din ADN ar putea fi injectate în corp pentru a localiza o tumoră. Odată ajunse acolo, aciditatea specifică mediului tumoral ar determina închiderea petalelor şi eliberarea medicamentului exact la locul potrivit. Când tumora dispare, structurile se deschid din nou şi se dezactivează, pregătite să reacţioneze dacă boala revine.

„Florile de ADN” pot curăța poluarea din apă

Dincolo de domeniul medical, aceste materiale inteligente ar putea fi folosite pentru a curăţa poluarea din apă, eliberând substanţe de curăţare în mod controlat şi dizolvându-se apoi fără a lăsa reziduuri. Cercetătorii mai sugerează că pot fi adaptate şi pentru stocarea datelor digitale, până la două trilioane de gigabytes într-o singură linguriţă de material, o metodă ecologică şi eficientă de arhivare a informaţiei.

Această inovaţie marchează un pas important către producerea de materiale ce pot percepe şi răspunde la mediul înconjurător, estompând graniţa dintre organismele vii şi materialele artificiale.

Citește și: Numărul deceselor cauzate de cancer ar urma să crească semnificativ până în 2050. Cele mai frecvente și cele mai mortale (studiu)

Echipa de la Universitatea din Carolina de Nord precizează că, deşi tehnologia se află încă într-un stadiu incipient, aceasta ar putea fi utilizată în viitorul apropiat în medicină, pentru biopsii minim invazive sau administrarea personalizată a medicamentelor.

„Florile” de ADN pot circula prin organism, pot identifica modificările de aciditate din jurul tumorilor şi pot reacţiona eliberând substanţe terapeutice ori colectând mostre biologice.

Editor : Ana Petrescu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Marie Jeanne Ion, jurnalista răpită în Irak, e de nerecunoscut. A trecut prin momente cumplite, cu ce se...
Digi FM
Câți bani a plătit un bărbat pentru un zbor la clasa întâi. A rămas fără cuvinte: „Este o cameră de hotel în...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Adda, primul clip de familie cu soțul și fiul. S-au distrat și au rămas cu amintiri de neuitat
Film Now
Baz Luhrmann, despre mariajul de 29 de ani cu Catherine Martin: „Este absolut real!” Ei duc vieți separate și...
Adevarul
Consilier al guvernatorul BNR: România a pierdut 8 miliarde de euro în două zile înaintea turului doi al...
Newsweek
Înalta Curte, decizie importantă legată de anularea CASS la pensie. Un pensionar a recuperat deja banii
Digi FM
Ce a pățit o femeie după ce a trecut printr-un AVC: "Acum sunt tratată ca o imigrantă. Situația îmi frânge...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
"Gaura gravitaţională" de sub Antarctica oferă o privire rară asupra interiorului profund al Terrei.Cum este...
Digi Animal World
Momentul când un băiețel de doar trei ani e urmărit de un coiot uriaș, chiar în fața casei: „Nu am crezut...
Film Now
Fiul lui Audrey Hepburn susține că filmul cu Lily Collins nu i-ar fi plăcut celebrei sale mame: „Sper să...
UTV
Mario Fresh este acuzat că a înșelat-o pe Alexia Eram cu Iuliana Beregoi. „Te faci de rușine! Ai grijă că...