Exclusiv Adrian Câciu, după negocierile de la Cotroceni: „PSD nu va accepta taxa pe tranzacțiile bancare”. Ce spune de impozitarea progresivă

Data actualizării: Data publicării:
adrian caciu face semn cu degetul aratator in conferinta de presa
Fostul ministru al Finanțelor, Adrian Câciu. Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Fostul ministru al Finanţelor Adrian Câciu a declarat marți, la Digi24, în contextul negocierilor pentru măsurile fiscale care vor fi asumate de viitorul Guvern, că Partidul Social Democrat nu va accepta o taxă pe tranzacțiile bancare. „Dacă vor alții să le treacă trăsnăi prin cap, să facă ei chestia asta, dar fără PSD”, a spus el. 

Întrebat dacă taxa pe trazacțiile bancare se va regăsi în pachetul fiscal, Adrian Câciu a răspuns: „PSD nu va accepta această taxă nici dacă este cu spatele la zi. Nu există așa ceva. E o tâmpenie care a fost pusă pe masă. Evident, sunt multe tâmpenii atunci când se discută în prin brainstorming, însă menirea noastră de oameni responsabili este să dăm la o parte ceea ce este aberant și să menținem ceea ce face sens. Pe de altă parte, nu înțeleg această schimbare de paradigmă, dintr-o dată avem nevoie de taxe. Dar oameni buni, nu am avut un jurământ al domnului președinte care a scris cu negru pe alb pe o hârtie și a spus că el nu crește TVA-ul în mandatul său, asta înseamnă în următorii 5 ani, nu acum”.

„Nu cred că nimeni nu mai susține nimeni asta, nici cei care au venit cu ideea aceasta. (...) „Vă spun foarte clar și ferm că această taxă nu va exista România cât PSD este la guvernare. Dacă vor alții să le treacă trăsnăi prin cap, indiferent care sunt ei, să facă ei chestia asta, dar fără PSD.”, a mai spus Câciu despre propunerea privind taxa pe tranzacțiile bancare.

Ce spune despre impozitare progresivă 

Despre măsura privind impozitul progresiv, Câciu spune că se poate aplica pe venitul global.

„Noi considerăm că impozitarea progresivă pe venitul global, nu pe salarii, este ceea ce schimbă paradigma fiscală. Și este într-adevăr o chestiune de reformă, nu de peticire. (...) E o percepție publică care spune că nu se poate. Din ce ni s-a raportat de către Ministerul de Finanțe, înțeleg că se poate face globalizarea veniturilor, iar această impozitare progresivă nu s-ar pune pe salarii. Dacă ai un singur venit, nu o faci. Dar dacă ai mai multe venituri și depășești un anumit prag, atunci poți să faci.

Este o decizie care se ia și după consultarea mediului de afaceri și a oamenilor, pentru că afectează o parte din veniturile cetățenilor, deci trebuie să ai această consultare și să te duci într-o zonă în care să nu afecteze sau să afecteze cât mai puțin”, spune Câciu.

Noi negocieri au loc marți între liderii partidelor, începând cu ora 15:00, în contextul în care după discuțiile de luni nu s-a ajuns la niciun consens

 

Editor : C.L.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Câți bani poți depune la bancă fără „probleme cu ANAF”. Ce se întâmplă, de fapt, când vii cu o sumă mare cash
Digi FM
Mircea Bravo a stat de vorbă cu câștigători reali la Loto: „Sunt oameni care în 6 luni și-au pierdut toți...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ștefan Bănică Jr., mărturisire emoționantă la 31 de ani de la moartea tatălui său: „E un gol care nu poate fi...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Amanda Seyfried și Thomas Sadoski s-au despărțit după 9 ani de căsnicie: „Ne-am avut unul pe celălalt pentru...
Adevarul
Atacul fostului procuror general al Ucrainei asupra instituțiilor anticorupție ar putea declanșa o criză...
Newsweek
Pensii de invaliditate recalculate și plătite greșit. Abateri de peste 60 de milioane de lei
Digi FM
Școală de 4 milioane de lei într-o comună fără niciun elev. Primarul ar veni la birou cu elicopterul
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Mănânci semințele de floarea-soarelui cu tot cu coajă? Ce se poate întâmpla în organism
Digi Animal World
Reacția unui câine când stăpâna lui s-a prefăcut că leșină. Nimeni nu se aștepta la așa ceva: „Câinele tău e...
Film Now
Matthew Rhys, după ce a câștigat două premii Emmy: "Partenera mea, Keri Russell, este întotdeauna adevărata...
UTV
Mai mulți artiști s-au retras din turneul lui Ed Sheeran. Decizia vine după mesajele pro-palestiniene ale lui...