20 de lei kilogramul de roșii, 50 de lei cel de cireșe. Până unde va ajunge nebunia prețurilor după criza COVID

agerpres_13666450
FOTO: Agerpres

Pierderile estimate pentru anul 2020 în industria cărnii din cauza pandemiei de coronavirus ar putea depăşi mai multe milioane de euro. În piețe, legumele și fructele se vând la prețuri exorbitante. Până unde vor crește aceste prețuri și cum se va modifica comportamentul consumatorilor români sunt principalele întrebări la care a răspuns la Digi24 președintele Romalimenta, Sorin Minea.

Pierderile estimate pentru anul 2020 în industria cărnii din cauza pandemiei de coronavirus ar putea depăşi mai multe milioane de euro, în condiţiile creşterii costurilor pe angajat cu circa 25-30%, dar pe fondul scăderii eficienţei muncii cu aproximativ 30% şi a vânzărilor cu 15-20%, susţine Dana Tănase, directorul executiv al Asociaţiei Române a Cărnii (ARC).

"Din discuţiile avute cu procesatorii de carne, creşterea cu 25-30% a costurilor pe angajat corelată cu scăderea eficienţei muncii reprezintă deja o realitate. Repornirea economiei şi relaxarea măsurilor de distanţare socială nu cred că vor conduce cel puţin pentru următoarele şase luni la o reducere a costurilor pe angajat şi la o creştere a eficienţei muncii.

Şi aceasta, ca urmare a faptului că măsurile şi procedurile speciale puse în practica de companiile din industrie pentru a proteja sănătatea şi securitatea angajaţilor, şi a reduce la minim riscul apariţiei îmbolnăvirilor vor rămâne în vigoare, pentru multă vreme de acum încolo.

Dacă luam în calcul şi reducerea vânzărilor cu circa 15-20% şi faptul că reluarea se va face treptat şi va depinde foarte mult şi de reluarea activităţii în industria ospitalităţii, este foarte posibil ca pierderile pentru întreg anul 2020 în industria cărnii să depăşească mai multe milioane de euro", a declarat directorul executiv al ARC.

Ca să poți recupera pierderile prin majorarea prețurilor, trebuie să ai clienți. Scăderea de vânzări e dramatică, o majorare bruscă a prețurilor nu va da rezultate, a explicat la Digi24 Sorin Minea, presedintele Romalimenta.

"Industria cărnii înseamnă un miliard de euro, 25% pierdere e dramatic. Foarte multe firme vor dispărea sau vor trece la negru, ar putea avea loc restructurări masive de personal.

E imposibil să fie făcută o prognoză privind consumul.

Cumpărăturile se fac în limita banilor, bănuiesc că oamenii se vor uita mai mult după calitate, ar fi ideal.

Și totuși, industria alimentara din România este puternică și nu vor fi pierderi în toate ramurile.

Se vor cumpăra bere, apă, vor fi scăderi la lapte si produse lactate.

La pâinea vrac e o nebunie, s-a făcut o greșeală, s-a înțeles că produsele vândute feliate sau vândute în vitrină sunt mai periculoase. Nu, sunt mai bune decât cele vândute ambalat. Este foarte greu de spus ce se poate întâmpla, se va schimba tipologie consumului în România.

Nu cred că se va ajunge să vinzi și pâinea, și parizerul doar pe net.

Soluțiile sunt civilizația și reducerea cumpăratului la strictul necesar, ar avea o repercusiune și asupra risipei alimentare la care suntem campioni", a spus Minea.

El a făcut referire și la fructele și legumele vândute la prețuri exagerate, cum e cazul roșiilor vândute cu 20 de lei sau al cireșelor cu 50 de lei.

"Atât dorește el să câștige, se jelește că nu vinde și cere ajutor de la stat. E ceva care se bate cap în cap.

Producătorii ar trebui să înțeleagă că cea care dictează prețul e piața.

Degeaba vreau să vând cu  milion un kg de cârnați, dacă piața oferă 5 lei. Ori fac să coste 5 lei, ori caut altă soluție. Prima soluție este reducerea profitului.

Nu poți păcăli la infinit un om spunându-i să cumpere, omul gustă și vede că e la fel cu cel de pe taraba alăturată, de 5 lei.

E o neînțelegere completă a pieței, o dorință de a face bani rapid", a explicat președintele Romalimenta.

Redactare G.M.

Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica de confidenţialitate