Comisia Europeană convoacă miniștrii din țările membre pentru a dezamorsa bomba cu ceas din sectorul agricol: „mânia fermierilor”

Data publicării:
fermierii francezi protestează
Fermierii francezi au blocat centura Albi cu tractoarele, în Franța, pe 23 ianuarie 2024, pentru a protesta împotriva creșterii taxelor, concurenței neloiale și a numeroaselor dificultăți cu care se confruntă sectorul agricol. Sursa foto: Profimedia Images

Importurile din Ucraina, costul carburantului, normele ecologice, toate au contribuit la „mânia fermierilor”, așa cum a denumit-o ministrul belgian al Agriculturii. Cu câteva luni înainte de alegerile europarlamentare din iunie, Comisia Europeană încearcă dezamorsarea bombei cu ceas din sectorul agricol. Miniştrii europeni ai Agriculturii sunt chemaţi marţi la discuții, înainte de lansarea, joi, a unui dialog strategic, transmite AFP, preluată de Agerpres.

Mânia fermierilor are la bază mai mulţi factori şi nu se datorează neapărat aceloraşi motive în toate ţările” însă la nivel european preocupările lor „trebuie să fie luat în calcul mai bine”, a avertizat ministrul belgian al Agriculturii, David Clarinval, a cărui ţară deţine în prezent Preşedinţia rotativă a UE.

CE propune un „dialog strategic” pentru sectorul agricol

Reuniţi la Bruxelles, miniştrii Agriculturii din cele 27 de state membre UE vor discuta marţi după-amiaza despre „dialogul strategic” propus de Comisia Europeană, care va reuni joi organizaţiile din sectorul agricol, companiile agro-alimentare, ONG-uri şi experţi.

Confirmată abia săptămâna trecută, iniţiativa a fost propusă încă din luna septembrie 2023 de preşedinta Executivului european, Ursula von der Leyen, care a făcut un apel pentru o mai mică polarizare în jurul Pactului Verde, vastul ansamblu de prevederi legislative în domeniul mediului.

„Iniţiativa este binevenită, dar tardivă”, a reacţionat Copa-Cogeca, organizaţia care regrupează principalele sindicate agricole din Europa.

Partidele extremiste profită de nemulțumirile fermierilor înainte de europarlamentare

„Extrema dreaptă încearcă să îi folosească pe fermieri drept un instrument politic. Trebuie să îi apărăm fără manipulare politică”, a apreciat ministrul spaniol al Agriculturii, Luis Planas.

Pe agenda reuniunii de joi se regăsesc subiecte precum: veniturile fermierilor, sustenabilitatea practicilor agricole, inovaţiile tehnologice, competitivitate, pentru punerea la punct a unei viziuni comune asupra viitorului şi a asigura că fermierii sunt recompensaţi pentru contribuţia lor la obiectivele de mediu.

„Ar fi trebuit ca acest dialog să fi fost demarat atunci când au fost prezentate noua Politică Agricolă Comună (PAC) sau propunerile din Pactul Verde. Dar nu e niciodată prea târziu dacă se derulează în mod corect. Vocea fermierilor trebuie ascultată”, a subliniat Luis Planas. Potrivit acestuia, dincolo de problemele imediate, este vorba şi de pregătirea terenului pentru următorul legislativ şi PAC-ul de după 2028.

Chiar dacă recentele proteste au fost generate de diferiţi factori naţionali (de exemplu taxarea motorinei în Germania), problemele s-au înmulţit peste tot: episoade climatice extreme, gripă aviară, explozia preţurilor la energie etc.

Ce nemulțumiri au fermierii europeni

Un alt subiect care provoacă disensiuni: afluxul de produse agricole ucrainene în UE de la eliminarea taxelor vamale în 2022. Bruxelles-ul ar urma să prezinte marţi statelor membre propunerile sale pentru o nouă prelungire a acestor scutiri în luna iunie, însoţită cel mai probabil de mecanisme de salvgardare.

Dincolo de solicitările fermierilor români și polonezi, organizaţiile agricole cer restrângerea acestor importuri (cereale, zahăr etc.) acuzate că duc la scăderea preţurilor, ca un ecou la criticile recurente aduse acordurilor de liber schimb negociate de Bruxelles.

Însă dincolo de toate acestea, fermierii sunt exasperaţi de înmulţirea reglementărilor, apreciază preşedintele Copa-Cogeca, Christiane Lambert.

Cel mai important capitol al bugetului european, noua PAC, intrată în vigoare în 2023, a înmulţit obligaţiile de mediu şi de atunci încoace „maşinăria de reglementare funcţionează la turaţie maximă, ignorând contextul geopolitic, climatic, economic”, avertizează Copa-Cogeca. În vizorul acestei organizaţii este în special Legea pentru refacerea naturii, care promovează refacerea ecosistemele agricole degradate, care până la urmă a fost relaxată după o luptă acerbă dusă de dreapta din Parlamentul European.

Un alt text care încadrează emisiile poluante ale marilor crescătorii de animale va scuti până la urmă fermele de bovine, dar va viza fermele de porci şi de păsări. În schimb, eurodeputaţii au respins o legislaţie care viza reducerea utilizării pesticidelor.

În faţa rezistenţei crescute a fermierilor, Comisia a propus relaxarea normelor vizând protejarea lupilor şi renunţarea la un proiect de lege vizând etichetarea nutriţională.

Editor : M.I.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce urmează pentru clienții și angajații Carrefour România. Schimbările pregătite după preluarea de către...
Digi FM
O elevă eminentă a fost suspendată chiar în prima zi de școală. Motivul neașteptat pentru care a refuzat să...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
“Am slăbit 16 kg în 46 de zile”. Oana Radu, a treia transformare radicală din viața ei: “Mă îngraș și slăbesc...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Brian Hickerson, iubitul lui Hayden Panettiere, încătușat după o altercație într-un bar: „Poliția a scurs...
Adevarul
„Unii români sunt extrem de aroganți și nu admit că nu știu ceva”. Cu ce naționalități preferă IT-iștii...
Newsweek
Senatul acordă un nou beneficiu la pensie. Ce noi obligații are Casa de Pensii față de pensionari?
Digi FM
Imagini rare cu Mel Gibson și fiica sa. La 16 ani, Lucia este deja la fel de înaltă ca tatăl ei
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
O „dualitate fascinantă”. Oamenii de ştiinţă au descoperit la o femeie de 117 ani atât semne de îmbătrânire...
Digi Animal World
Au comandat o pizza, dar s-au trezit cu un musafir nepoftit. Ce a găsit o familie din Australia lângă...
Film Now
Liam Neeson, o nouă poveste de dragoste cu o colegă de breaslă? Gestul făcut de actor la Festivalul de Film...
UTV
Alina Șerban a câștigat Premiul Publicului la Veneția. Filmul „Eu contez” este inspirat din viața regizoarei