Bogdan Ivan: Suntem pregătiţi să repornim rafinăria Petrotel Lukoil. Am avut discuţii informale cu cei din SUA și sunt de acord

Data actualizării: Data publicării:
rafinaria petrotel lukoil
Rafinăria Petrotel Lukoil. Foto: Facebook

Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, anunţă că oficialii din Statele Unite ale Americii au fost de acord, însă informal, cu propunerea autorităţilor de la Bucureşti de reoperaţionalizare a rafinăriei Petrotel Lukoil, închisă ca urmare a sancţiunilor impuse Federaţiei Ruse, scrie News.ro. În condiţiile în care România a accelerat importurile de ţiţei, rafinăria de la Ploieşti va asigura aproximativ a cincea parte din necesarul de combustibil de pe piaţa internă.

„Am vorbit (în şedinţa CSAT – n.r.) despre modul în care (...) din punct de vedere al acţiunilor noastre, care ţin de Ministerul Energiei, putem să redeschidem rafinăria Petrotel Lukoil, care acum este îngheţată din punct de vedere al sancţiunilor din partea SUA. Am avut discuţii informale cu cei din SUA şi mi-au spus: ok, suntem de acord ca să începeţi operaţiunile acolo de a vă creşte capacitatea de rafinare cu 21%, am redeschis noile rute comerciale, am avut discuţii cu giganţi americani în materie de trading şi de producţie de motorină şi astăzi pot să spun că suntem pregătiţi să repornim rafinăria Petrotel Lukoil, după ce avem un agreement din partea OFAC (Office of Foreign Assets Control – n.r.) din Statele Unite ale Americii şi astfel să ne creştem cât mai mult independenţa energetică, şi anume producţia directă pe care putem să o avem”, a declarat Bogdan Ivan, miercuri seară, la Antena 3.

El a precizat că Ministerul Energiei a făcut, pe de-o parte, demersuri pentru a se asigura că România are suficient petrol, suficiente stocuri pentru motorină, benzină, dar şi noi căi de aprovizionare care nu depind de Orientul Mijlociu.

„Am extins foarte mult acordul cu Kazahstan, cu Azerbaidjan, de unde ne vin principalele produse petroliere şi ţiţeiul care urmează să fie rafinat în rafinăriile din România, pe de-o parte. Pe de altă parte, am vorbit despre gaze naturale şi faptul că astăzi România este prima ţară din Uniunea Europeană care ia o decizie de a plafona preţul şi timp de un an de zile avem blocate cantităţile de gaze pentru populaţie şi atunci avem stabilizată această ecuaţie extrem de importantă”, a spus Bogdan Ivan.

Acesta a arătat că, în timp ce creşterea medie a preţului combustibilului la pompă este, în România, de aproximativ 7%, respectiv 60 de bani, în Germania majorarea este de 18%, iar în Spania sau Italia de 20% sau chiar peste acest procent.

Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, afirma că partidele din coaliţia de guvernare au discutat, în şedinţa de luni, mai multe scenarii cu privire la evoluţiile preţurilor carburanţilor, care cunosc cele mai mari creşteri din ultimele decenii. Ivan spunea că se ia în calcul repunerea în funcţiune a rafinăriei Petrotel Lukoil din Ploieşti, la rafinăria Petromidia din judeţul Constanţa a fost amânată o revizie tehnică, iar rafinăria Petrobrazi lucrează la capacitate maximă pentru a asigura o cantitate cât mai mare de carburant, necesară pe piaţa internă.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Salarii de 3.000 de euro brut pentru profesorii debutanți. Ce schimbări propune un expert în educație
Digi FM
Cine este Luca Niculescu, noul premier desemnat al României. Diplomat fără carnet de partid, fost jurnalist...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Una în rochie transparentă, cealaltă în roșu aprins. Dua Lipa și Shakira au făcut spectacol la Madrid
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Unul dintre marile eșecuri ale anului. Filmul lui Tom Cruise, „Digger”, încasări dezastruoase în primul...
Adevarul
„Afacerile” Stegarului Dac. Cezar Cătălin Avrămuță apare în istoricul a cel puțin 16 firme. A fost și...
Newsweek
Fostul judecător CCR Lăzăroiu, panicat că nu mai sunt bani de pensii. El are o pensie specială de 10.000 euro
Digi FM
Elena Udrea rupe tăcerea despre momentul în care a fost arestată în Costa Rica: „Fetița mea avea doar 13...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce se întâmplă în corp dacă obișnuiești să consumi scorțișoară în mod regulat. 5 efecte ale acestui condiment...
Digi Animal World
Nu-ți lăsa câinele să se joace în frunzele căzute. Pericolul pe care puțini proprietari îl cunosc
Film Now
Ben Affleck, primele declarații după moartea ambilor părinți. Ce a descoperit despre mama sa: „A fost foarte...
UTV
Raluca Bădulescu a transmis un mesaj dur pentru influenceri după protestul pentru drepturile animalelor...