Sebastian Burduja: Termocentrala MASS Mintia ar putea produce primii megawaţi la sfârşitul anului

Data publicării:
comandamentul de iarnă
Sebastian Burduja. / Sursa foto: Inquam Photos / Mălina Norocea

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a declarat joi, la Mintia, că proiectul noii Termocentrale MASS este într-un stadiu avansat şi că la finalul acestui an este posibil ca aici să fie produse primele cantităţi de energie electrică.

„Stadiul proiectului, pentru primul ciclu, a depăşit 75% şi ceea ce colegii noştri şi prietenii noştri ne-au spus este că avem toate şansele ca, pe finalul acestui an, prima parte a acestui proiect să fie pusă în funcţiune, asta înseamnă undeva la 570 de megawaţi (MW), peste încă o lună va fi încă o turbină, deci vom depăşi mia de MW, după care, undeva pe la jumătatea anului viitor, întreaga putere instalată să fie disponibilă”, a spus ministrul Energiei joi, potrivit Agerpres.

Sebastian Burduja s-a întâlnit la Mintia cu reprezentanţii companiei MASS, care construiesc o nouă centrală electrică pe gaz, şi a vizitat şantierul deschis pe amplasamentul fostei Termocentrale Mintia.

„Vreau ca toţi românii să ştie că ceea ce s-a întâmplat până astăzi, aici, este un miracol al tehnicii, este record după record, este cea mai mare centrală pe gaz din Europa - într-un singur loc, 1.734 de MW. Gândiţi-vă că turbinele, generatoarele, transformatoarele sunt de dimensiuni record, iar provocările pentru transportarea lor au fost abordate în moduri, cum să vă spun, în premieră mondială - practic turbinele Siemens au fost demontate piesă cu piesă şi reasamblate pe loc aici, în condiţii de maximă dificultate”, a arătat Burduja.

„Șansa să valorificăm gazul din Marea Neagră”

Ministrul Energiei a mai arătat că noua termocentrală de la Mintia reprezintă un obiectiv de importanţă naţională, investiţia de 1,4 miliarde de euro fiind apreciată ca, „probabil”, cel mai important proiect energetic al ţării din ultimii 20 de ani.

„Gândiţi-vă că pentru România este o infrastructură de importanţă naţională - aşa cum Guvernul a declarat-o, şi, pe bună dreptate, e o investiţie privată de 1,4 miliarde de euro. Este, probabil, cel mai important proiect energetic al ţării din ultimele două decenii, cel puţin, şi înseamnă pentru români şansa unor facturi mai mici, şansa unei energii mai sigure, şansa să valorificăm gazul din Marea Neagră, aici la noi, în ţară, să producem energie electrică. Deci, toate acestea sunt veşti foarte bune şi le mulţumesc, încă o dată, tuturor celor care fac acest proiect posibil”, a mai spus Burduja.

În ceea ce priveşte proiectul de alimentare cu gaz al termocentralei, ministrul Energiei a menţionat că există „toate garanţiile” din partea conducerii Transgaz că magistrala ar putea fi gata în luna octombrie, ceea ce va asigura o sincronizare cu momentul punerii în funcţiune a primei turbine.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
De ce a fost închisă rafinăria Lukoil-Petrotel Ploiești. Guvernul vrea să o redeschidă din cauza crizei...
Digi FM
Întâmplare sau destin? Povestea surorilor gemene care au născut în aceeași zi, chiar de ziua lor de naștere...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Kevin Federline, după arestarea lui Britney Spears: "Îngrijorarea este dacă a fost un incident izolat sau...
Film Now
Margot Robbie și-a schimbat complet look-ul. Actrița este de nerecunoscut cu un bob scurt și breton
Adevarul
Ce trebuie să mâncăm în fiecare zi pentru a dormi mai bine. Alimentele care interferează cu somnul
Newsweek
900.000 pensionari rămân fără 600 lei la pensie. Alți 1.350.000 pensionari pierd 200 lei. Cum s-a luat decizia
Digi FM
Kylie Minogue, apariție impecabilă la Paris Fashion Week. Eleganță pură într-o ținută fină din mătase
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
De ce ne trezim uneori exact înainte să sune alarma. Pe lângă mecanismele biologice, există și un factor...
Digi Animal World
Un semn rău? Doi misterioşi „peşti ai apocalipsei”, descoperiţi de turişti pe o plajă din Mexic
Film Now
Fiica lui James Van Der Beek, mesaj înțelept și sfâșietor în ziua în care el ar fi împlinit 49 de ani: "Îi...
UTV
Dakota Johnson pozează aproape fără haine într-o nouă campanie de modă pentru primăvara lui 2026