„Listarea la bursă este un lucru sănătos pentru statul român”. Ce spune Oana Gheorghiu despre viitorul Poștei Române

Data publicării:
Vicepremierul Oana Gheorghiu
Vicepremierul Oana Gheorghiu. Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

O eventuală listare la bursă a Poștei Române ar aduce „multă plus-valoare” companiei, iar România trebuie să înțeleagă că astfel de operațiuni sunt benefice atât pentru stat, cât și pentru economie, a declarat miercuri viceprim-ministrul interimar, Oana Gheorghiu, la inaugurarea Hub-ului Logistic și Curierat Regional București.

„Sper că, indiferent unde voi fi peste un an sau doi, să mă bucur să văd Poșta Română ca un serviciu public și o companie de stat din ce în ce mai performantă și mai bine văzută de public. Poate, de ce nu, în viitor, să vedem și o listare la bursă. Știți că am discutat despre asta și că această companie s-a aflat și pe lista exploratorie. Cred că ar aduce multă plus-valoare companiei o listare la bursă atunci când va fi pregătită și sper ca România să înțeleagă că listarea la bursă este un lucru sănătos pentru statul român, pentru companie și pentru bunăstarea oamenilor”, a declarat aceasta, potrivit Agerpres. 

„Poșta Română mai are mult de lucrat la interfața cu cetățeanul”

Vicepremierul interimar a susținut că investițiile realizate de companie în infrastructura logistică reprezintă un exemplu că și companiile de stat pot deveni eficiente și competitive atunci când beneficiază de o strategie clară și de un management performant.

„Este o dovadă a faptului că și în companiile de stat se pot face lucruri bune, se poate schimba ceva. Cred că este nevoie de viziune și de adaptare la lumea nouă în care trăim. Investițiile în zona de logistică și distribuție devin din ce în ce mai mult investiții strategice, investiții care ajută România să se adapteze și să facă față noilor provocări. Totodată, mă bucur că există și companii de stat care pot deveni modele și care pot arăta că, acolo unde există dorință, viziune și un management sănătos, lucrurile pot fi bine gestionate”, a spus Gheorghiu.

Oficialul a atras însă atenția că procesul de modernizare nu este încheiat și că relația cu cetățenii trebuie îmbunătățită.

„Cred că știți că este doar începutul, pentru că trebuie să spunem și asta: Poșta Română mai are mult de lucrat la interfața cu cetățeanul, cu clientul. Mă bucur că înțelegeți cât de important este rolul Poștei. Practic, sunteți interfața statului român cu oameni din zonele la care alte entități ajung prea puțin și sunt convinsă că, prin această determinare și această viziune, veți reuși să schimbați percepția publică asupra serviciului poștal”, a adăugat aceasta. 

Citește și: „Un Guvern demis nu poate legitima astfel de decizii”. Sindicatul Poștei Române cere amânarea planului de reorganizare al companiei

Investiții de sute de milioane de lei în modernizarea companiei

Declarațiile au fost făcute la inaugurarea Hub-ului Logistic și Curierat Regional București, un proiect pentru care Poșta Română a investit aproximativ 50 de milioane de lei.

Modernizarea centrului logistic de pe Calea Giulești a început în mai 2025 și face parte dintr-un amplu program de transformare a infrastructurii companiei.

În prezent, Poșta Română operează șapte hub-uri logistice și de curierat regionale, în București, Craiova, Iași, Brașov, Galați, Cluj-Napoca și Timișoara.

Potrivit datelor companiei, numai în 2024 au fost realizate investiții de peste 150 de milioane de lei în echipamente moderne de sortare, inclusiv instalarea la Cluj-Napoca a primei benzi automate de sortare din ultimii 50 de ani.

Reprezentanții companiei susțin că aceste investiții urmăresc creșterea eficienței operaționale și adaptarea serviciilor poștale la cerințele actuale ale pieței de curierat și logistică.

Editor : A.D.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Transferurile între rude, în vizorul ANAF? Ce trebuie să știe românii despre banii primiți în cont
Digi FM
Ce vârstă are Dorin Mateiu, bărbatul care a însoțit-o pe Simona Halep în Mykonos. Diferența dintre ei nu a...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
„Nu-ți dau această piesă!”. De ce Linda Perry nu a vrut ca celebra Christina Aguilera să cânte melodia...
Film Now
Cum arată azi Zack, blonduțul din "Salvați de clopoțel". A trecut de 50 de ani, are patru copii și e în formă...
Adevarul
Mizele din spatele desemnării lui Adrian Veștea. Cum vrea Nicușor Dan să blocheze anticipatele și să izoleze...
Newsweek
Pensie scăzută cu 900 lei la recalculare și indexarea anulată. De ce sute de mii de pensionari pot păți la fel
Digi FM
Cine este Adrian Veștea, noul premier desemnat al României. A construit Aeroportul Brașov și a gestionat...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Misterul care a sfidat istoria timp de 4.500 de ani ar putea fi rezolvat. Cercetătorii cred că au aflat cum...
Digi Animal World
Ce a găsit o femeie într-o pereche de cizme abandonate în garaj. Imaginile au devenit virale
Film Now
Are 70 de ani, a devenit mamă la 46, dar nu regretă. Geena Davis: „Sunt fericită că am avut copii târziu...
UTV
Andra a făcut furori într-o rochie scurtă și mulată. Cum a reusit artista să slăbeasca 10 kilograme