OLTCHIM. Ce strategii au autoritățile pentru plata salariilor

Data publicării:
22122012 20industrie-40080

Noul Ministru al Economiei, Varujan Vosganian, a spus că strategia de privatizare a combinatului Oltchim va fi gata în trei luni, iar până la sfârşitul anului se încearcă rezolvarea problemei energiei electrice. Deocamdată însă Guvernul nu are o strategie pentru plata salariilor, iar acestea ar putea fi plătite în continuare din resurse bugetare sau din fondurile combinatului.

Varujan Vosganian a spus, referindu-se la vizita FMI din ianuarie, că va cere înţelegere de la organismul de creditare şi va solicita o nouă amânare a termenelor pentru privatizările pe bursă. Motivul este că în această perioadă investitorii nu ar fi interesaţi de acţiunile companiilor ce urmează să fie listate.

Referindu-se la Cuprumin, oficialii spun că privatizarea va fi reluată, dar statul nu va vinde resursele. Nu în ultimul rând, autorităţile vor să majoreze redevenţele petroliere, dar şi cele pentru resursele de apă, metale şi pietriş cu 20%-30%.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce avere are Dorin Mateiu. Cum a ajuns „Regele mezelurilor” în topul celor mai bogați oameni de afaceri din...
Digi FM
Ce vârstă are Dorin Mateiu, bărbatul care a însoțit-o pe Simona Halep în Mykonos. Diferența dintre ei nu a...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
MGK dezvăluie calvarul prin care a trecut pentru tatuajul care îi acoperă aproape tot corpul: "Pielea mea...
Film Now
Cum arată azi Zack, blonduțul din "Salvați de clopoțel". A trecut de 50 de ani, are patru copii și e în formă...
Adevarul
Cum a devenit Bacalaureatul la Limba Română o formalitate de nivel de clasa a opta. De la eseu critic la „te...
Newsweek
Premierul desemnat Tomac: pensiile vor crește cu sume între 120 lei și 600 lei. Există și o veste proastă
Digi FM
Ce băiat mare au Adrian Enache și Iuliana Marciuc! David a terminat anul doi de facultate în Olanda și vine...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Misterul care a sfidat istoria timp de 4.500 de ani ar putea fi rezolvat. Cercetătorii cred că au aflat cum...
Digi Animal World
Ce a găsit o femeie într-o pereche de cizme abandonate în garaj. Imaginile au devenit virale
Film Now
Gestul uriaș al lui Spielberg: a renunțat la „Harry Potter” pentru a îndeplini una dintre ultimele dorințe...
UTV
Andra a făcut furori într-o rochie scurtă și mulată. Cum a reusit artista să slăbeasca 10 kilograme