Rusia ia în calcul o acțiune cu SUA și Arabia Saudită pe piața petrolului, dacă escaladează conflictul în Orientul Mijlociu

Data publicării:
St Petersburg International Economic Forum
Kiril Dmitriev, directorul general al Fondului Rus de Investiții Directe (RDIF), și ministrul Energiei din Arabia Saudită, prințul moștenitor Abdulaziz bin Salman Al Saud / Sursa foto: Profimedia Images

Rusia, Statele Unite și Arabia Saudită ar putea acționa împreună pentru a stabiliza piețele de petrol, dacă va fi necesar, a declarat pentru Reuters șeful fondului suveran de investiții al Rusiei, Kiril Dmitriev.

Prețurile petrolului au crescut joi, după ce Israelul a anunțat că a atacat peste noapte instalațiile nucleare iraniene din Natanz și Arak, în timp ce investitorii s-au confruntat cu temeri privind un conflict mai amplu în Orientul Mijlociu care ar putea perturba livrările de țiței.

Dmitriev, directorul fondului suveran de investiții al Rusiei, a declarat că există un precedent pentru o astfel de acțiune comună, în anul 2020.

„Există un exemplu în care președintele (rus) Putin, președintele (american) Trump și prințul moștenitor saudit Mohammed bin Salman au jucat un rol-cheie în stabilizarea piețelor”, a spus Dmitriev, aflat la Forumul Economic Internațional de la Sankt Petersburg. „Este prea devreme pentru a vorbi despre acțiuni comune concrete, dar, pe baza precedentului anterior, o astfel de acțiune este posibilă.”

În primăvara anului 2020, când prețurile petrolului s-au prăbușit din cauza pandemiei de COVID-19, Trump a intermediat un acord cu principalii producători de țiței, Rusia și Arabia Saudită, pentru reducerea producției și calmarea piețelor.

„Evenimentele din Orientul Mijlociu creează condiții pentru creșterea prețurilor petrolului. Dinamica acestor evenimente va determina cât de accentuată va fi această creștere”, a spus Dmitriev.

„Dinamica unor astfel de creșteri reduce considerabil posibilitatea impunerii unor noi restricții asupra sectorului energetic al Rusiei”, a adăugat el, referindu-se la discuțiile din Uniunea Europeană privind înăsprirea sancțiunilor împotriva Moscovei.

Editor : M.I.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Digieconomic
Ce se întâmplă cu creditul unei persoane după deces și cine preia datoria. Explicațiile unui avocat
Digi FM
Cine a plătit tratamentul de peste un milion de dolari al Alinei Pușcău. Cum a reușit fotomodelul să acopere...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Pitbull are 45 de ani și șase copii. Artistul i-a ținut mereu departe de ochii publicului: „Îi protejez...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
James McAvoy, la un pas de moarte după o procedură medicală. Era singur acasă când plămânii i-au cedat: "A...
Adevarul
O româncă scrie creierul roboților la NASA: „Poate ajunge pe o planetă și să întâlnească extratereștri”
Newsweek
Cum sunt dezavantajați la pensie cei care au lucrat în grupe de muncă? Un avocat spune ce pot face pensionarii
Digi FM
Are 61 de ani, ridică greutăți la sală și întoarce toate privirile. Bărbații tineri o curtează, iar soțul ei...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce se întâmplă în corp dacă obișnuiești să consumi scorțișoară în mod regulat. 5 efecte ale acestui condiment...
Digi Animal World
Un bărbat a avut parte de șocul vieții când a mers noaptea la toaletă. A aprins lumina și a văzut cum se...
Film Now
Fiica unei actrițe din "Game of Thrones", numită canibală după ce a recunoscut că a mâncat cenușa mamei sale...
UTV
Cât cer Andra, Smiley, Delia și Loredana Groza pentru un concert. Onorariile pot ajunge la 20.000 de euro