Motivul pentru care Curtea de Apel obligă CFR să reevalueze o licitație de 673 milioane euro

Data actualizării: Data publicării:
lucrari cfr infrastructura coridor 4 - cross parteneri

CFR SA este obligată de instanţă să reevalueze ofertele pentru modernizarea subsecțiunilor Brasov-Apata şi Cata-Sighișoara (lungime totală de 86 kilometri). Licitația a ajuns celebră după ce CFR SA a desemnată câștigătoare a contractului o asociere care a cerut cu 40 de milioane de euro mai mult decât concurența, cazul ajungând și în atenția Comisiei de Transporturi a Camerei Deputaților.

Curtea de Apel Bucureşti a anulat, la 20 decembrie, decizia CFR SA, decizie prin care administratorul naţional de infrastructură feroviară a respins oferta depusă de către consorţiul RailWorks (format din companiile Aktor, Alstom, Arcada Company şi Euroconstruct Trading ‘98) şi a anulat, în acelaşi timp decizia CFR SA prin care aceasta a admis oferta depusă de către asocierea BraSig (Strabag -Swietelsky) în procedura de atribuire a contractului pentru modernizarea subsecţiunilor Braşov – Apaţa şi Caţa – Sighişoara, aflate pe secţiunea Braşov – Sighişoara, componentă a Coridorului Rin – Dunăre, pentru circulaţia trenurilor de călători cu viteza maximă de 160 km/h, informează clubferoviar.ro.

Digi24.ro a relatat aici disputa dintre RailWorks, pe de o parte, și CFR SA – Brasig, pe de altă parte.

În consecinţă, Curtea de Apel Bucureşti a constatat că oferta depusă de către asocierea RailWorks este acceptabilă şi obligă compania CFR SA să reevalueze cele două oferte,  ţinând însă cont de criticile aduse ofertei BraSig de către ofertantul RailWorks  (format din companiile Aktor, Alstom, Arcada Company şi Euroconstruct Trading ‘98). Hotărârea Curţii de Apel este definitivă.

Reamintim că la 5 iulie, CFR SA a desemnat Asocierea BRASIG Strabag -Swietelsky câştigătoare a procedurii de reabilitare a celor două subsecţiuni.

Oferta financiară a Asocierii BRASIG Strabag – Swietelsky a fost de 3,14 miliarde lei fără TVA,  cu aproximativ 40 de milioane de euro mai mult decât oferta clasată pe primul loc, cea depusă de către consorţiul RailWorks.

În consecinţă, consorţiul a depus, la Tribunalul Bucureşti, o contestaţie pentru anularea deciziei CFR SA.

Contractul prevede o gamă variată de lucrări de infrastructură şi suprastructură feroviară: terasamente, linii C.F, consolidări poduri, podeţe, tuneluri, pasaje superioare, linie de contact, sistem de informare a călătorilor, energoalimentare, telecomunicaţii, comunicaţii pentru semnalizare, fibră optică, supraveghere video, instalaţii electrice, instalaţii sanitare, instalaţii termoventilaţie, apărări de maluri, semnalizare, protecţia mediului.

Prin modernizarea infrastructurii şi suprastructurii feroviare se asigură condiţii tehnice pentru circulaţia trenurilor de călători şi marfă cu viteze superioare de 160 km/h pentru trenurile de călători şi de 120 km/h pentru trenurile de marfă, creşterea gradului de confort şi de siguranţă a traficului feroviar.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Statul măsoară proprietățile cu drona. Ce riști dacă ai gardul pus greșit în intravilan
Digi FM
Efect neaşteptat al gumei de mestecat. Ce au observat într-un studiu recent cercetătorii de la King's College...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
„Oamenii erau furioși din cauza diferenței de vârstă”. Olivia Wilde rupe tăcerea despre relația cu Harry...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Kate Hudson, siluetă de top model la 47 de ani, într-un costum de baie minuscul. Actrița profită la maximum...
Adevarul
Scandalul concedierilor de la Oracle România ajunge la Comisia Europeană. BNS acuză gigantul că tratează...
Newsweek
Când intră pensiile pe card: vineri, 10 iulie, sau se amână pentru luni, 13 iulie? Ce a decis Casa de Pensii?
Digi FM
Fotbaliștii din Capul Verde, primiți ca eroi acasă, după parcursul de la CM 2026. Carnaval cu mii de oameni...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Greșeala pe care milioane de oameni o fac în fiecare dimineață. Specialiștii avertizează: "Se simt deja...
Digi Animal World
De ce își pune câinele laba pe tine când îl mângâi. Mulți stăpâni interpretează greșit gestul
Film Now
Penelope Cruz, nevoită să zâmbească după cea mai mare tragedie din viața ei. Ce s-a întâmplat în timpul...
UTV
Fiica Nicoletei Luciu a debutat pe podium la 14 ani. Kim Csergo a atras atenția cu prima ei apariție în...