Lotul 3 Sebeș-Turda, recepționat posibil în martie. Nefolositor însă, fără lotul 4.

Data actualizării: Data publicării:
autostrada sebes turda apr 2016

Recepţia lotului 3 al autostrăzii Sebeş - Turda a fost amânată din cauza unor neconformităţi constate de o comisie a Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).

Evaluările companiei sunt că s-ar putea circula pe lotul dintre Aiud şi Decea în luna martie. Autostrada Sebeş - Turda ar fi trebuit să fie finalizată în 2016, potrivit planurilor iniţiale. Ea presupune construcţia a 70 de kilometri de autostradă.  

"S-a amânat (recepţia - n.r.). Practic s-a respins, dar în termeni tehnici se numeşte amânarea recepţiei. Au la dispoziţie 90 de zile, dar în aceste 90 de zile se va ţine cont şi de starea vremii. Ca atare, în cazul în care vremea nu permite, se dă o extensie de timp care să acopere perioada în care, să zicem, lucrările ar fi afectate de condiţiile meteo. Iar după trecerea acestei perioade, se va face o nouă inspecţie în vederea recepţiei", afirma recent Alin Şerbănescu.

El nominaliza probleme legate de rugozitate, adică de aderenţă, excesul de bitum, probleme legate de planeitate, adică existenţa unor denivelări, şi, nu în ultimul rând, probleme legate de soluţia aplicată pe poduri. "Ei au propus un proiect pentru asfalt şi nu l-au respectat. Adică modul în care au aşternut asfaltul. Cele trei straturi de asfalt (de bază, de legătură şi de uzură - n.r.) trebuie să aibă o anumită consistenţă şi o anumită grosime. Practic, nici consistenţa şi nici grosimea nu sunt cele din proiect", a susţinut reprezentantul CNAIR.

El a menţionat că o soluţie similară a fost aplicată de constructor şi pe lotul 1 al autostrăzii Lugoj-Deva, unde au apărut, deja, fisuri. Potrivit lui Alin Şerbănescu, constructorul şi-a manifestat dorinţa de a semna raportul de inspecţie. 


"Am constatat că s-au menţinut anumite neconformităţi descoperite şi în luna noiembrie a anului trecut. Ca atare, vom vedea şi ce spun şi celelalte două echipe, pentru că au fost trei echipe, practic, astăzi în inspecţie, una care s-a ocupat de verificarea structurilor, una de siguranţa rutieră şi a treia echipă, noi, cea care s-a ocupat de partea de drumuri. După câte aţi văzut, există aceste neconformităţi. Se va întruni comisia în după-amiaza aceasta (marţi-n.r.) va studia inclusiv documentele şi, în funcţie de ce se va stabili, se va decide dacă se acordă sau nu recepţia", a declarat în ianuarie purtătorul de cuvânt al CNAIR.

Pe lotul 3 ar urma să fie deschişi iniţial 8,5 kilometri, iar după ce va fi dat în folosinţă şi lotul 4, vor fi aproximativ 27 de kilometri pe care se va putea circula continuu.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce salariu are Ilie Bolojan ca premier. Tabel comparativ cu veniturile prim-miniștrilor europeni
Digi FM
Șeful ITM București, Costel Grojdea, vine la serviciu cu un Lamborghini de 300.000 de euro. Mașina nu apare...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Lucian Viziru, declarații rare despre plecarea din România. Din ce își câștigă banii în prezent: „Nu m-am...
Film Now
Jennie Garth, dezvăluiri despre divorțul de Peter Facinelli. Momentul care i-a distrus complet căsnicia
Adevarul
Iranul îl ironizează pe Trump cu un videoclip AI controversat: liderul american, aruncat în Iad de Iisus
Newsweek
Veste excelentă de la Casa de Pensii. 110.000 pensionari vor primi un ajutor de 1.400 lei. Cum se dau banii?
Digi FM
Fiul lui Hulk Hogan, confesiuni la 9 luni de la moartea wrestlerului: "Șocant și neașteptat. Era plin de...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
La un pas de moarte din cauza cercelului din nas. Cazul bizar al unei tinere: "Am făcut chiar și o scrisoare...
Digi Animal World
Trei rase de câini pe care ar trebui să le eviți. Una poate „ucide lupi”
Film Now
Sandra Bullock, noua vedetă de pe Instagram. 4 milioane de fani în 5 ore, cu Jennifer Aniston printre ei: "E...
UTV
Mihaela Rădulescu vorbește despre conflictul cu familia lui Felix Baumgartner. „Mi-au împachetat lucrurile ca...