VIDEO Cum va funcționa noul sistem de presemnalizare care este instalat la Pasajul Unirii din Capitală

Data actualizării: Data publicării:
Untitled
La ambele intrări în pasajul Unirii vor fi montate porți de presemnalizare suplimentare, dotate cu senzori de măsurare a înălțimii vehiculelor, lanțuri, camere video și panouri informative de tip led. Foto: captură video Primăria Sector 4

Noi lucrări la Pasajul Unirii din Capitală, după lunga serie de accidente petrecute după reabilitare. Până în luna aprilie trebuie montate porți de presemnalizare și porți de gabarit. Lucrările costă aproximativ 4 milioane de lei. Deja, circulația în zonă a fost blocată parțial, spre nemulțumirea șoferilor.

De dimineață, mașinile de poliție au blocat temporar una dintre intrările în Pasajul Unirii pentru a monta balizele în zona în care încep lucrările. Șoferii sunt revoltați de lucrările pentru viitoarele porți de presemnalizare, pe care le consideră inutile.

- „M-a nenorocit, acum mai fac o jumătate de oră până trec de Piața Unirii. În loc să punem semn de gabarit limitat, hai că punem porți”.

- „Sunt mult mai grele decât au fost înainte. Să ne cadă în cap, că au semnale peste tot, și mai în față și pe asfalt. Dacă nu se uită, șoferul e de vină”.

În primă etapă sunt blocate benzile de pe mijlocul bulevardului Dimitrie Cantemir, astfel încât să fie instalat un scuar în care se vor sprijini noile porți de presemnalizare și de gabarit.

Utilajele au început să facă primele săpături. Până la finalul lucrărilor, circulația în zona pasajului va fi parțial blocată.

La ambele intrări în pasajul Unirii vor fi montate porți de presemnalizare suplimentare, dotate cu senzori de măsurare a înălțimii vehiculelor, lanțuri, camere video și panouri informative de tip led.

Eugen Ionescu, inginer în Siguranță rutieră: „Ca de obicei, întâi trebuie să se întâmple o nenorocire și apoi se iau măsurile necesare.

Aș vrea să existe niște probe să vadă cum funcționează. Mai mult decât atât, dacă după ce a trecut de primul obstacol și s-a dat semnalul și apare și numărul de înmatriculare, să existe posibilitatea ca omul acela să iasă din traseul ăla și să se ducă pe drumul colector”.

După finalizarea lucrărilor de reabilitare din vara anului trecut, mai multe accidente au avut loc la Pasajul Unirii. Cel mai grav a fost în luna decembrie, când un turist grec și-a pierdut viața. Potrivit Primăriei Sectorului 4, porțile noi de gabarit vor fi tot din metal și vor opri mașinile mai înalte de 3,5 metri.

Cătălin Codescu, președinte Asociația Victimelor Accidentelor de Circulație: „Acea poartă de gabarit, indiferent cum o concep ei, prin lovire nu trebuie să amplifice prejudiciul și riscul ca evenimentul respectiv să aibă consecințe deosebit de grave.

Am văzut că acea poartă de gabarit nu a făcut altceva decât să se desprindă prin lovire și să amplifice riscul atât de producere a unor daune materiale semnificative, cât mai ales de vătămări corporale și deces”.

Lucrările la sistemele de presemnalizare costă 4 milioane de lei și trebuie să fie terminate pe 30 martie.

Editor : A.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cât câștigă un procuror de rang înalt înainte de pensionare. Salariile din 2026 și de ce pensiile speciale...
Digi FM
Prima imagine cu fetița Alexandrei Stan! Fotografia care a topit inimile fanilor pe Instagram
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Alexandra Stan, prima imagine cu fiica ei, la două zile după ce a devenit mamă: „Totul”
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
De ce a renunțat Bo Derek la actorie, deși era în culmea succesului: „Nu mi-am dorit niciodată să fiu actriță”
Adevarul
Schimbări majore în administrația publică: dispar funcții, apar noi posturi de conducere și se modifică...
Newsweek
Pensionarii vor primi o nouă lovitură. Legea nu va fi respectată la 1 ianuarie 2027. Pensiile vor fi mai mici
Digi FM
Prima imagine cu fetița Alexandrei Stan! Fotografia care a topit inimile fanilor pe Instagram
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Vietatea care sfidează moartea. Își poate "reseta" viața de nenumărate ori: "Oricât ai încerca, pur și simplu...
Digi Animal World
O pisică misterioasă, vopsită în roșu, observată în Texas. Oficialii trag un semnal de alarmă: „Nu încercați...
Film Now
Tragedia din spatele unui film celebru. Cum a fost abuzată Judy Garland în timpul filmarilor la “Vrăjitorul...
UTV
Alina Eremia a dezvăluit secretul căsniciei cu Edi Barbu. „Ne prostim împreună și redevenim copii”