Amenințarea Kremlinului după decizia UE de limitare a deplasărilor diplomaţilor ruşi: „Va exista un răspuns”

Data publicării:
Dmitri Peskov.
Dmitri Peskov. Foto: Profimedia Images

Kremlinul a anunțat, marți, că Rusia va formula un „răspuns adecvat” la planurile Uniunii Europene de a limita circulația diplomaților ruși pe teritoriul statelor membre, relatează Reuters

Potrivit unor diplomați citați de Reuters, țările din Uniunea Europeană sunt aproape de un acord privind această măsură, însă o decizie finală nu a fost încă adoptată.

Propunerea, venită din partea serviciului diplomatic al blocului comunitar, prevede ca diplomații ruși acreditați într-un stat membru să fie obligați să notifice autoritățile dacă doresc să călătorească într-un alt stat al UE, care ar putea decide să le refuze intrarea.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că Moscova va reacționa.

„Desigur că va exista un răspuns. Serviciul nostru diplomatic va formula propuneri, iar acestea vor fi puse în aplicare”, a spus Peskov, adăugând că „din păcate, europenii își reamintesc tot mai bine cum să ridice noi ziduri de separare”.

Editor : C.S.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Poate fi scos un copil din testament? Partea din avere la care poate avea dreptul chiar dacă părintele nu i-a...
Digi FM
Mircea Bravo a stat de vorbă cu câștigători reali la Loto: „Sunt oameni care în 6 luni și-au pierdut toți...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Lady Gaga, în al nouălea cer după ce a devenit mamă. Își dedică tot timpul bebelușului: „Nu vrea să rateze...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Zendaya, de nerecunoscut la premiile Emmy 2026. Rochia transparentă și tunsoarea pixie au atras toate...
Adevarul
Ucraina anunţă că a lansat operaţiunea „Vivaldi”, o ofensivă în nordul regiunii Doneţk
Newsweek
Erori de 100.000.000 € la recalcularea pensiilor. Unele pensii, crescute cu 2.200 lei, altele scăzute cu 1.600
Digi FM
Școală de 4 milioane de lei într-o comună fără niciun elev. Primarul ar veni la birou cu elicopterul
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Bei des apă cu electroliți? 5 riscuri pe care ar trebui să le cunoști înainte să transformi acest obicei...
Digi Animal World
Reacția unui câine când stăpâna lui s-a prefăcut că leșină. Nimeni nu se aștepta la așa ceva: „Câinele tău e...
Film Now
Liam Neeson, o nouă poveste de dragoste cu o colegă de breaslă? Gestul făcut de actor la Festivalul de Film...
UTV
Zendaya, Selena Gomez și Nicole Kidman au strălucit la Premiile Emmy 2026. Vezi cele mai spectaculoase ținute...