Bari (Italia), raiul traficanților. Copii și tinere din România, obligați să se prostitueze

Sergiu Balaban
prostitutie, prostituata, trafic de persoane
FOTO: Getty Images

În orașul italian Bari, unde se crede că ar fi locuit o vreme și Gheorghe Dincă, bărbatul din Caracal suspectat în cazul dispariției a două tinere, există rețele de traficanți de carne vie care exploateză mii de minori din estul Europei. În ultimii 10 ani, polițiștii italieni au arestat sute de membri ai grupărilor, printre care și 30 de români.

Pe străzile de la periferia orașului Bari puteau fi găsiți, până anul trecut, inclusiv copii mai mici de opt ani, și ei victime ale rețelelor de proxeneți, care își vindeau corpurile pentru câteva zeci de euro.

Țintele predilecte ale grupărilor erau însă adolescentele care nu cunoșteau limba italiană și nu puteau cere ajutor.

Abia din 2009, autoritățile din peninsulă au început să ia în serios ce se întâmplă în Bari. Totul, după ce o româncă a reușit să fugă de traficanţii care o sechestraseră. Ea le-a povestit polițiștilor cum a fost luată din România și obligată să se prostitueze de la vârsta de 16 ani.

Atunci, în 2009, șase români au fost arestați în Bari pentru proxenetism cu minori. În 2015, alți cinci, în 2016 încă patru au ajuns în arest, iar în 2018 alți șase au fost ridicați de carabinieri.

Dacă fetele rămâneau însărcinate, traficanții le vindeau copiii

În 2018, în timpul anchetei, polițiștii au găsit trei fete din România, toate minore, sechestrate de patru români. Cea mai mică dintre ele era însărcinată în șapte luni și rețeaua avea de gând să-i vândă copilul, cu 28.000 de euro.

„ (Traficanții) aveau obiceiul să le ceară bani femeilor pentru locurile de muncă oferite: 3-400 de euro. Reveneau apoi să le mai ceară bani, un fel de șantaj, iar dacă refuzau, femeile erau bătute chiar și în mijlocul străzii. Bănuiam cu toții că aduc femei din România. Se vorbea”, a declarat pentru Digi24, sub acoperirea anonimatului, o româncă.

Și nu este singura declarație de acest fel. Este suficient să citești comentariile de pe grupurile din online ale comunităților de români ca să îți dai seama că Gheorghe Dincă, dar și amicul despre care s-a tot vorbit în ultimele zile, Mihai Z., nu sunt chiar doi necunoscuți în oraș. Românii spun că cel din urmă era implicat în traficul de droguri și de persoane și a fost arestat în 2011.

Citiți și:  Gheorghe Dincă ar fi făcut parte din anturajul unui traficant de persoane în Italia. Mărturia unei românce

Plecând de la aceste zvonuri, corespondentul Digi24 în Italia, Sergiu Balaban, a stat de vorbă cu mai mulți jurnaliști italieni din Bari, dar și cu preoții români din sudul Italiei, cu românii din comunitățile de acolo și, neoficial, cu reprezentanții autorităților. Niciunul nu a negat că traficul de persoane a fost mulți ani controlat de români și de albanezi, iar dovadă sunt zecile de articole publicate de presa din Italia în ultimii 15 ani. 

Minori, câștigați de clienți la licitație prin SMS-uri

În același oraș, recent a fost descoperită una dintre cele mai mari rețele de trafic de persoane din Italia. Nu doar că minorii erau supravegheați și obligați să-și aleagă clienții la marginea orașului, în miezul zilei, ci existau bordeluri în care clienții făceau alegerile. Acoperiți de afaceri hoteliere, proxeneții făceau licitație prin SMS-uri și cel care dădea mai mulți bani putea intra în camera minorului. Totul a fost filmat cu o cameră ascunsă, rețeaua fiind practic predată pe tavă autorităților competente. Detaliile din această anchetă au șocat Italia, iar jurnaliștii de la Italia-1, care au făcut investigația, au fost premiați.

Începând din 2009, lupta împotriva crimei organizate a început să dea rezultate. Însă birocrația complicată face ca acești copii și copile să poată oricând redeveni victime ale proxeneților, așa cum au demonstrat jurnaliștii italieni. Autoritățile s-au autosesizat în mai multe rânduri și au ridicat de pe străzi minorii. După câteva luni, însă, nimeni nu mai știa nimic de ei. Nici măcar autoritățile.

Contactați de colegii români și „bombardați” cu toate informațiile din România, jurnaliștii din Italia au început și ei, în ultimele zile, să privească cu interes spre ancheta de la Caracal și să ceară explicații carabinierilor din Bari, în speranța că cele două fete, Alexandra Măceșanu și Luiza Melencu, ar putea fi găsite în viață, transmite corespondentul Digi24 în Italia.

Editare web: Luana Păvălucă

Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale