Galerie Foto Boris Johnson s-a căsătorit în secret cu Carrie Symonds (presă)

Data actualizării: Data publicării:
Carrie Symonds si Boris Johnson
Carrie Symonds și Boris Johnson s-au căsătorie în secret sâmbătă, 29 mai 2021 Foto: Profimedia

Premierul Boris Johnson s-a căsătorit sâmbătă cu logodnica sa Carrie Symonds într-o ceremonie secretă care a avut loc la Catedrala Westminster și la care au participat un număr restrâns de persoane. Informația a fost relatată mai întâi de presa tabloidă și preluată apoi de agențiile internaționale de presă. 

BBC spune că Downing Street a refuzat să facă vreun comentariu, dar unele personalități politice au postat deja mesaje de felicitare pe conturile lor de Twitter. Secretarul de stat pentru pensii, Therese Coffey, a scris pe Twitter: „Felicitări @BorisJohnson și @carriesymonds pentru căsătoria de astăzi”, în timp ce premierul Irlandei de Nord, Arlene Foster, le-a urat pe Twitter „multe, multe felicitări”.

Vestea vine în condițiile în care în urmă cu câteva zile presa tabloidă anunța că premierul s-a decis să se însoare și a trimis chiar și invitațiile de nuntă, numai că data căsătoriei ar fi fost stabilită pentru anul viitor. 

Nuntă în cel mai mare secret

The Mail on Sunday scrie că au fost invitate, din scurt, numai 30 de persoane la ceremonie. Este maximul de participanți permis pentru nunțile din Anglia, conform restricțiilor din pandemie.

Cununia religioasă a fost oficiată în rit catolic de părintele Daniel Humphreys și nici la biserică numărul clericilor implicați nu a fost prea mare, însă în orice caz, în jurul orei 13:30, publicul a fost rugat să plece din catedrală. Jumătate de oră mai târziu ar fi sosit cu o limuzină Carrie Symonds, care ar fi purtat o rochie albă.

Preotul care i-a cununat este cel care le-a botezat și fiul. 

The Sun scrie că nici măcar consilierii de rang înalt de la Downing Street n-au știut nimic despre nuntă. Tot The Sun publică o fotografie făcută sâmbătă după-amiaza în care, în grădina reședinței de la Downing Street, după gardul înalt, se zărește ceea ce pare a fi vârful unui cort alb.

Dovezi că „ceva” s-a petrecut sâmbătă la Downing Street 10

Tatăl și sora lui Boris Johnson au fost fotografiați în momentul în care au ajuns, sâmbătă, la reședința șefului guvernului, iar tabloidele i-au surprins apoi seara, în fotografii, pe membrii unei formații de muzică ieșind de la Downing Street 10. 

Boris Johnson, în vârstă de 56 de ani, și Carrie Symonds, care are 33 de ani, au fost nevoiţi să amâne oficializarea relaţiei lor, care durează din 2018, din cauza pandemiei. Symonds a fost responsabila pe probleme de comunicare a Partidului Conservator și se spune că a avut un rol decisiv în ascensiunea politică a lui Boris Johnson.

Cei doi s-au logodit în 2019, iar un an mai târziu, în plină pandemie, a venit pe lume copilul lor. A fost prima oară în ultimii 20 de ani când un premier britanic în funcție devenea tată. Se întâmpla după ce Boris Johnson tocmai trecuse printr-o formă destul de gravă de covid. De altfel, Boris Johnson și logodnica sa au decis să-și numească fiul după numele doctorilor care i-au salvat viața premierului: Wilfred Lawrie Nicholas Johnson.

Recordurile lui Boris Johnson

Boris Johnson și Carrie Symonds au fost primul cuplu necăsătorit care a locuit în reședința prim-ministrului britanic. Symonds, la cei 33 de ani, este cea mai tânără parteneră a unui premier britanic din ultimii 174 de ani.

Ea este la prima căsătorie, în timp ce Boris Johnson se însoară pentru a treia oară. Din cea de-a doua căsătorie, cu avocata Marina Wheeler, premierul britanic mai are patru copii, doi băieți și două fete. Au fost speculații că ar mai avea și un al cincilea copil, dintr-o legătură în afara căsătoriei.

În orice caz, Boris Johnson este primul premier, după 199 de ani, care se însoară în timp ce este în funcție.

 Foto: Profimedia
Foto: Profimedia

Editor : Luana Pavaluca

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
cmp_level, prv_level, m2digi24ro, stickyCookie
Studiu de Audienţă și Trafic Internet (prin CXENSE) brat.ro
cX_S, cX_P, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Instagram instagram.com Vezi politica de confidenţialitate
csrftoken, ds_user_id, ig_did, ig_cb, mcd, mid, rur, shbid, shbts, urlgen
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cx_profile_timeout, cx_profile_data
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi politica de confidențialitate