Ce condiție pun Statele Unite pentru reluarea discuțiilor privind pacea în Ucraina

Data actualizării: Data publicării:
soldați în războiul din ucraina
Război în Ucraina. Foto: Profimedia Images

Condiția esențială pentru orice discuții viitoare privind pacea în războiul dintre Moscova și Kiev este un armistițiu care ar duce la oprirea „măcelului” din Ucraina, a declarat purtătoarea de cuvânt a Departamentului de Stat al SUA, Tammy Bruce, potrivit Kyiv Independent.

„Este o problemă ce nu va fi rezolvată militar. Este un măcel,” a spus Bruce la o conferință de presă.„Nu se poate discuta nimic altceva despre rezultat până când nu se opresc împușcăturile și uciderile”, a mai adăugat ea. 

Comentariile au venit în aceeași zi în care delegații ale SUA și Rusia s-au întâlnit la Istanbul pentru a discuta despre operațiunile ambasadelor, o întâlnire descrisă de Departamentul de Stat drept „constructivă”.

Joi, cele două țări au realizat și un schimb de prizonieri, Rusia eliberând-o pe Ksenia Karelina, cetățeană ruso-americană, în schimbul lui Artur Petrov, cetățean germano-rus.

Efortul președintelui american Donald Trump de a media un armistițiu în Ucraina a fost însoțit de reluarea contactelor diplomatice directe cu Moscova, după ani de izolare impusă de predecesorul său, fostul președinte Joe Biden.

Oficialii din ambele părți au discutat, de asemenea, despre cooperare economică, partea rusă cerând ridicarea sancțiunilor ca parte a discuțiilor privind armistițiul.

Deși Donald Trump a sugerat că are o relație bună cu președintele rus Vladimir Putin, acesta pare să devină tot mai frustrat cu liderul de la Kremlin, pe măsură ce încercările sale de a negocia pacea în Ucraina se împotmolesc.

Moscova a respins un armistițiu total de 30 de zile, convenit între Kiev și Washington pe 11 martie, și a încălcat în mod repetat pauza lovind infrastructura energetică a Ucrainei.

Kremlinul susține că a respectat armistițiul parțial și, la rândul său, acuză Ucraina de aceleași încălcări.

„Trebuie să ia în serios”

Secretarul de stat al SUA, Marco Rubio, a lăsat să se înțeleagă săptămâna trecută că răbdarea SUA față de Rusia ar putea să se termine, subliniind că Trump nu va „'negocia' la nesfârșit negocieri”. 

„Vom ști destul de curând, în câteva săptămâni, nu luni, dacă Rusia este serioasă în privința păcii sau nu. Sper că este” a spus Rubio.

Tammy Bruce a comentat că Rusia „trebuie să ia în serios” declarația lui Rubio.

„Dar acest lucru nu va dura șase luni sau un an sau mai mult. Și președintele a făcut clar că vrem diplomație, dar adevărul este că urmărim și judecăm pe măsură ce acest proces continuă,” a adăugat ea.

Administrația Trump a amenințat în mod repetat cu sancțiuni suplimentare și tarife împotriva Rusiei, cu condiția ca aceasta să vină la masa negocierilor și să reducă atacurile asupra Ucrainei, dar încă nu a făcut acest pas.

Editor : C.S.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cine poate fi încorporat în România în caz de război. De ce au fost chemaţi tinerii în Armată
Digi FM
Mihai Onilă a fost operat de urgență. Fostul membru AXXA stârnise controverse după ce a ținut post negru 40...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Anca Țurcașiu, noi imagini inedite alături de partenerul ei, la malul mării. Fanii au fost cuceriți: „Așa...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Ce părere ar avea Johnny Depp despre filmul care îi marchează revenirea la Hollywood: „O șansă care apare o...
Adevarul
Pericol pentru securitatea energetică globală: atac cu drone asupra a două petroliere în Marea Neagră
Newsweek
Modificare la pensie începând de vineri. Milioane de români vor munci mai mult înainte să iasă la pensie
Digi FM
Mihai Trăistariu, exasperat de turiștii de pe litoral. Ce îi dispare din apartamente și ce obiecte ajunge să...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce este "dirty soda", băutura care face furori pe internet, dar îi îngrijorează pe medici: "Este un dezastru...
Digi Animal World
Un câine a distrus drona vecinului, iar cazul a ajuns în instanță. Ce a decis judecătorul
Film Now
A trăit în mașină înainte să ajungă la Hollywood, apoi a câștigat două premii Oscar. Viața a încercat-o de...
UTV
Florin Ristei și iubita lui au sărbătorit un moment special în vacanță. Cum a surprins-o artistul pe Andreea...