CEDO condamnă Rusia pentru „tratamente inumane” aplicate opozantului Aleksei Navalnîi

Data publicării:
Navalnîi, în vârstă de 45 de ani, a fost închis după ce s-a întors în Rusia la începutul acestui an din Germania.
Alexei Navalnîi. Sursă foto: Profimedia Images

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a condamnat, marţi, Rusia pentru „tratamentele inumane” şi „detenţia ilegală” aplicate opozantului Aleksei Navalnîi la întoarcerea sa în ţară în 2021, unde a murit trei ani mai târziu, relatează AFP, potrivit Agerpres. 

Carismaticul activist anticorupţie Aleksei Navalnîi a fost arestat la sosirea sa în Rusia, în ianuarie 2021. El se întorcea din Germania, unde primise tratament în urma unei presupuse otrăviri în august 2020.

A murit în februarie 2024 în circumstanţe suspecte într-o colonie penitenciară din zona arctică rusă.

În hotărârea sa unanimă, Curtea a subliniat că arestarea şi detenţia liderului opoziţiei s-au bazat pe „revocarea unei pedepse cu suspendare” pentru fraudă comercială şi spălare de bani pronunţată în 2014, pe care CEDO o denunţase deja, în special pentru încălcarea dreptului la un proces echitabil.

În timpul detenţiei sale, Navalnîi a fost supus la multiple forme de rele tratamente care, „luate împreună, reflectă o ignorare sistematică a sănătăţii, bunăstării şi demnităţii sale şi constituie un tratament inuman şi degradant”, au concluzionat judecătorii europeni.

Liderul opoziţiei se plânsese, în special, de faptul că a fost ras cap şi că era supus unei supravegheri video constante, precum şi de „privarea de somn prin controale de securitate la fiecare oră sau la fiecare două ore”.

El a sesizat Curtea Europeană a Drepturilor Omului la scurt timp după reţinerea sa, pe 20 ianuarie 2021. În urma decesului său, Curtea a autorizat-o pe văduva sa, Iulia Navalnaia, să continue procedurile în numele său.

Curtea - care în februarie 2021 solicitase fără succes Moscovei să îl „elibereze imediat” pe opozant - a concluzionat că a existat o încălcare a articolului 2 (dreptul la viaţă), a articolului 5 (dreptul la libertate şi siguranţă) şi a articolului 3 (interzicerea tratamentelor inumane sau degradante) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Rusia a fost obligată să plătească reclamantului 26.000 de euro cu titlu de daune morale. Cu toate acestea, Moscova nu mai consideră deciziile CEDO obligatorii pentru ea şi refuză să plătească amenzile.

Exclusă din Consiliul Europei, la care este ataşată CEDO, în 2022, în urma invadării Ucrainei, Rusia este teoretic încă responsabilă pentru încălcările Convenţiei Europene a Drepturilor Omului comise anterior.

Editor : C.L.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce studii are Adrian Veștea. Premierul desemnat a urmat cursurile unei universități care a fost desființată
Digi FM
De ce tatăl Simonei Halep nu ar fi de acord cu presupusa relație a fostei campioane. Cele două motive invocate
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cum arăta mama Ancăi Țurcașiu. Imaginea rară postată de artistă i-a impresionat pe fani: „Tulburător de...
Film Now
A rupt tăcerea după 50 de ani. Jodie Foster, despre momentul decisiv din viața ei: „Totul s-a schimbat...
Adevarul
Micile obiceiuri care îți pot aduce mii de euro în plus la pensie. Ce fac diferit oamenii care reușesc să...
Newsweek
Topul pensiilor serviciu în România: magistrații: 25.000 lei, parlamentari: 6.300 lei, aviatorii: 13.000 lei
Digi FM
La aproape 60 de ani, mama Antoniei a obținut diploma de licență. Denise Iacobescu a absolvit Facultatea de...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Unul dintre cele mai mari mistere de la Stonehenge ar putea fi rezolvat. Cum a ajuns uriașa Piatră a...
Digi Animal World
De ce dorm câinii atât de mult? Un medic veterinar explică adevăratul motiv și semnele care ar trebui să te...
Film Now
Tom Cruise și Elsina Khayrova, mai tânără decât el cu 25 de ani, din nou împreună? Apariția care a stârnit...
UTV
Zendaya și Tom Holland au întors toate privirile la Madrid. Cei doi au dat startul turneului pentru...