Cel puțin 50 de oameni au murit într-o singură noapte de atacuri în estul RD Congo. Cea mai cumplită noapte de violențe din ultimii ani

Data actualizării: Data publicării:
armata congo
Forțele Democrate Aliate sunt suspectate de Armata din Congo (foto) pentru mai multe atacuri. Foto: Profimedia Images

Cel puțin 50 de persoane au fost ucise noaptea trecută în timpul a două atacuri asupra unor sate din Estul Republicii Democrate Congo, în ceea ce ar putea reprezenta cea mai cumplită noapte de violențe în acea zonă din ultimii cel puțin patru ani, potrivit grupului de cercetare Kivu Security Tracker (KST), citat de Reuters.

Armata și un grup local pentru apărarea drepturilor civile au spus că Forțele Democrate Aliate, un grup islamist armat, este cel responsabil de luarea cu asalt a satului Tchabi și a unei tabere cu persoane strămutate de lângă Boga, un alt sat. Ambele sunt aproape de granița cu Uganda.

Albert Basegu, șeful unui grup pentru apărarea drepturilor civile, a declarat, prin telefon, pentru Reuters, că a fost alertat de sunetul țipetelor venind dinspre casa unui vecin.

“Când am ajuns acolo, am găsit că atacatorii uciseseră deja un pastor anglican iar fiica sa era grav rănită”, a declarat Basegu.

Grupul KST, care a mapat evenimentele violente din estul neliniștit al RD Congo încă din iunie 2017, a transmis pe Twitter că soția unui lider local era printe cei morți. KST nu a desemnat vinovați pentru omoruri.

Este cel mai mare număr de victime înregistrat vreodată de KST într-o singură zi, potrivit coordonatorului grupului, Pierre Boisselet.

Editor : Alexandru Costea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri