Coreea de Nord recunoaște primul caz de Covid-19 și declară "urgenţă naţională majoră"

Data actualizării: Data publicării:
vedere din capitala coreei de nord
Nord-coreenii din Phenian au primit ordin să nu iasă din casă până duminică. Foto: GettyImages

Coreea de Nord a identificat primul său caz de Covid-19, a transmis presa de stat, care a calificat situația drept o „urgență națională majoră”, scrie CNN.

Nu este clar câte infecții au fost depistate, dar agenția de presă de stat KCNA a transmis joi că au fost găsite cazuri cu varianta Omicron în capitala Phenian.

Probele prelevate de la un grup de persoane care au avut febră în 8 mai au indicat că acele persoane sunt infectate cu varianta foarte contagioasă Omicron, a raportat KCNA.

Un focar de Covid-19 s-ar putea dovedi îngrozitor pentru Coreea de Nord, potrivit sursei citate. Este puțin probabil ca infrastructura precară a sistemului de sănătate național să poată face față unui  număr mare de pacienți cu o boală foarte infecțioasă.

Coreea de Nord nu a recunoscut anterior niciun caz de coronavirus, deși puțini cred că o țară de aproximativ 25 de milioane de oameni a fost ocolită de un virus care a infectat milioane de oameni în întreaga lume.

Joi, liderul nord-coreean Kim Jong Un a ordonat măsuri de izolare în toate orașele și a direcționat distribuirea de materiale medicale pe care partidul le-ar fi stocat în caz de urgență Covid, potrivit KCNA.

Kim a prezidat o reuniune a biroului politic al ţării, care a convenit să pună în aplicare măsuri de urgenţă "maximă" împotriva epidemiei, deşi nu este clar ce implică acestea. 

Potrivit KCNA, biroul politic a criticat echipa care avea ca sarcină implementarea măsurilor de protecție la Covid, pentru „nepăsare, iresponsabilitate și incompetență”, spunând că „nu a răspuns rapid” la creșterea cazurilor de Covid-19 în întreaga lume, inclusiv în regiunile învecinate.

Kim a spus că țara va depăși „focarul neașteptat de Covid-19”, a informat KCNA.

Până în prezent, Coreea de Nord a reușit să prevină un focar major de cazuri de Covid-19 datorită unor măsuri sanitare drastice.

Granițele Coreei de Nord au fost închise din ianuarie 2020 pentru a ține virusul la distanță, în ciuda efectelor secundare asupra comerțului cu Beijing, un element de salvare economic de care țara săracă are nevoie pentru a-și împiedica poporul să sufere de foame.

Nu se știe dacă Coreea de Nord, izolată și sărăcită, a importat vreun vaccin împotriva coronavirusului, deși este eligibilă pentru programul global Covax. Potrivit Reuters, în februarie, Covax a redus numărul de doze alocate Coreei de Nord, deoarece țara nu a stabilit nicio livrare.

Tot în februarie, raportorul special al ONU pentru drepturile omului în Coreea de Nord, Tomás Ojea Quintana, a cerut comunității internaționale să ofere Coreei de Nord „60 de milioane de doze de vaccinări pentru a acoperi cel puțin două injecții din întreaga populație”.

 

Editor : G.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul-cheie din România pentru securitatea ţării și a NATO. Este considerat „călcâiul lui Ahile”
Digi FM
La Toya Jackson a împlinit 70 de ani. Destinul tumultuos al celebrei surori a lui Michael Jackson
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Fergie, alături de „frații” ei de la Black Eyed Peas într-o reuniune surpriză pe scena AMA. Artista de 51 de...
Film Now
Demi Moore, acuzații dure la adresa fostului partener al fiicei sale în plin proces de custodie: „A stricat...
Adevarul
Ce înseamnă pentru români facturile calculate în euro
Newsweek
Ministrul muncii, anunț despre plata pensiilor. Vești bune despre indexarea de la 1 ianuarie 2027
Digi FM
Emilia Clarke, adevărul despre salariile actorilor din „Game of Thrones”: „Nu am câștigat atât de mult”
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Un fenomen fără precedent se petrece pe Pământ. Oamenii de știință spun că nu s-a mai întâmplat de 3,6...
Digi Animal World
Ce a făcut un câine imediat după ce stăpâna sa a alunecat și a căzut. Gestul patrupedului a emoționat-o: „A...
Film Now
"Simțeam că mă aflu în prezența unui magician". Atrasă într-un cult, o actriță din Game of Thrones povestește...
UTV
Theo Rose și Anghel Damian au postat imagini romantice de la Cannes. „Te iubesc, omule!”