Sari la conținut

Trump a anunțat „ceva foarte dur”, dacă noile sancțiuni împotriva Coreei de Nord nu funcționează

Preşedintele american Donald Trump a anunţat noi sancţiuni împotriva Coreei de Nord, cu scopul de a o izola şi mai mult şi de a-i tăia sursele de venit.

Donald Trump And NATO Secretary General Jens Stoltenberg Hold Joint News Conf.

Foto: Guliver/Getty Images

Măsurile vizează peste 50 de companii comerciale şi de transport maritim care, potrivit administraţiei americane, ajută regimul de la Phenian să ocolească sancţiunile deja existente.

Obiectivul este oprirea programului de înarmare nucleară. Donald Trump susţine că sunt cele mai dure sancţiuni adoptate vreodată şi că vor avea şi cel mai mare impact. Dar dacă nici aceastea nu funcţionează, Statele Unite vor trece la „faza a doua”, a răspuns jurnaliştilor. Nu a dat lămuriri la ce se referă exact, dar va fi ceva extrem de dur.

Jurnalist: Dacă nu funcţionează, mai sunt toate opţiunile pe masă?

Donald Trump: Rămâne de văzut. Nu cred că voi juca acea carte. Dar vom vedea. Dacă sancţiunile nu funcţionează, va trebui să trecem la "faza doi". Iar faza doi va fi ceva foarte dur. Ar putea fi un lucru foarte, foarte nefericit. Este un stat paria. Dacă putem ajunge la un acord, va fi un lucru foarte bun. Dacă nu, ceva va trebui să se întâmple.

Doar sancţiunile nu vor rezolva criza. Sancţiunile sunt o unealtă din trusa noastră, dar trebuie să ajungem la masa negocierilor. Dar nord-coreenii nu se vor aşeza la masă decât dacă suntem dispuşi să discutăm problemele importante pentru ei. Ei văd în programul de înarmare o garanţie de securitate împotriva a ceea ce îi face să se teamă, adică un atac militar american”, a spus Daryl Kimball, analist Arms Control Association.

Sursa: Digi24