Donald Trump vrea să reducă şi mai mult numărul de refugiaţi primiţi în SUA, prioritatea sa fiind "siguranţa americanilor"

Data publicării:
Donald Trump
Donald Trump nu vrea să accepte rezultatul alegerilor. Foto: GettyImages

În anul fical 2021, doar 15.000 de refugiați vor primi drept de reședință în Statele Unite, a anunțat guvernul american. Acesta este un nou minim istoric în programul modern pentru refugiaţi, scrie Agerpres.

Departamentul de Stat a comunicat că propunerea reflectă prioritatea acordată de administraţia condusă de preşedintele Donald Trump "siguranţei şi bunăstării americanilor, în special având în vedere pandemia de COVID-19 aflată în curs".

Limita fusese stabilită anul trecut la 18.000 de refugiaţi, însă practic au fost primiţi doar aproximativ jumătate, deoarece verificările mai riguroase şi coronavirusul au încetinit ritmul sosirilor.

De obicei, preşedintele SUA stabileşte cota anuală de refugiaţi la începutul fiecărui an fiscal. Conform legislaţiei americane, el trebuie să consulte Congresul înaintea deciziei definitive, însă Casa Albă are ultimul cuvânt. Propunerea include cote defalcate pentru refugiaţii care se tem de persecuţii religioase, pentru cei din Irak care au ajutat Statele Unite, respectiv pentru cei din Salvador, Guatemala, Honduras, Hong Kong, Cuba şi Venezuela.

Fostul vicepreşedinte Joe Biden, contracandidatul lui Trump la alegerile prezidenţiale din 3 noiembrie, a promis că dacă va fi ales va primi anual 125.000 de refugiaţi, însă nu a precizat cât de rapid va creşte cota respectivă.

Militanţii pentru drepturile refugiaţilor apreciază că va dura câţiva ani până se vor putea elimina efectele reducerilor din mandatul lui Trump.

Krish Vignarajah, şeful Serviciului Luteran pentru Imigraţie şi Refugiaţi, care sprijină stabilirea celor sosiţi recent în Statele Unite, a afirmat miercuri, într-un mesaj în reţeaua Twitter, că reducerile reprezintă 'o abdicare totală de la datoria noastră morală şi de la toate valorile noastre ca naţiune'.

Zeci de mii de refugiaţi aşteaptă în prezent finalizarea procedurilor de primire în SUA. Cererile unora dintre ei se află într-o fază avansată de aprobare şi verificare.

Editor : Iulia Iancu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Când intră următorii bani de la stat în septembrie. Calendarul plăților până pe 21 septembrie pentru familii...
Digi FM
E de zeci de ani în centrul atenției, dar și ea intră în panică pe covorul roșu. Sandra Bullock: "Transpir și...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ce probleme de sănătate are Cheloo. Artistul și-a dezvăluit diagnosticul: „De gradul 3!”
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Gwyneth Paltrow, adevărul despre despărțirea de Brad Pitt: "Am simțit rușine. A fost un fel de dragoste la...
Adevarul
Gafă în platforma E-Sănătatea Mea, unde o persoană cu dizabilități s-a ales cu statutul de „handicapată”...
Newsweek
Vineri intră pensiile pe card. La ce oră le primesc pensionarii? Contează banca la care au cont
Digi FM
Miss Austria a murit la doar 22 de ani. Născută cu o malformaţie cardiacă, a suferit şapte operaţii pe cord...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Câte cafele pe zi sunt prea multe pentru oase. Un studiu pe aproape 10.000 de femei vine cu un răspuns
Digi Animal World
Labradorul nu este pentru oricine. 4 lucruri esențiale pe care trebuie să le știi înainte să-l iei acasă
Film Now
Russell Crowe, la plimbare pe canalele Veneției. Actorul, însoțit de iubita sa și de fiu. Cu ce proiect...
UTV
Sydney Sweeney a întors toate privirile într-o campanie îndrăzneață. Actrița a pozat fără haine, acoperită...