Erdogan acuză SUA că îi sprijină pe militanţii kurzi din Irak: „Declaraţiile Statelor Unite sunt deplorabile”

Data publicării:
Președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, se adresează parlamentarilor turci la Ankara.
Președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, se adresează parlamentarilor turci la Ankara. Foto: Profimedia Images

Preşedintele Turciei acuză Statele Unite că îi sprijină pe militanţii kurzi despre care Ankara spune că au executat 13 turci răpiţi în nordul Irakului. Recep Tayyip Erdogan consideră „o glumă” declaraţia Washingtonului de condamnare a executării celor 13, relatează Reuters şi France Presse, preluate de Agerpres.

Turcia a anunţat duminică faptul că militanţi din Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK), scos în afara legii, i-au executat pe prizonieri, printre care militari şi poliţişti, pe fondul unei operaţiuni militare împotriva grupării.

Statele Unite au declarat că sunt alături de Turcia, condamnând crimele dacă se confirmă că responsabilitatea aparţine PKK.

Statele Unite şi Uniunea Europeană au desemnat PKK drept organizaţie teroristă, dar în Siria forţele americane au luptat alături de combatanţii kurzi din YPG pe care Ankara îi consideră legaţi de PKK.

„Acum există o declaraţie făcută de Statele Unite. E o glumă. Nu trebuia să vă opuneţi PKK, YPG? Îi sprijiniţi în mod clar şi vă aflaţi în spatele lor”, a spus Erdogan în faţa susţinătorilor partidului său, AKP, în oraşul Rize de la Marea Neagră.

„Declaraţiile Statelor Unite sunt deplorabile. Spuneţi că nu-i sprijiniţi pe terorişti, dar sunteţi alături de ei”, a adăugat el.

Turcia va continua operațiunile împotriva PKK în Irak

De la alegerea lui Joe Biden ca preşedinte SUA, Turcia a declarat în repetate rânduri că doreşte să-şi îmbunătăţească legăturile tensionate cu Statele Unite, dar sprijinul Washingtonului pentru YPG a înfuriat Ankara şi rămâne un dezacord cheie între aliaţi.

Erdogan a spus că Ankara îşi va continua operaţiunile transfrontaliere în Irak împotriva PKK, care a condus o insurgenţă veche de decenii în sud-estul Turciei majoritar kurd, în care au fost ucise peste 40.000 de persoane.

„Dacă suntem împreună în NATO, dacă ne vom continua unitatea, atunci veţi acţiona sincer faţă de noi. Atunci veţi fi alături de noi, nu de terorişti”, a insistat Erdogan.

El a mai spus că nimeni nu poate critica operaţiunile transfrontaliere ale Turciei în Siria sau Irak după aceste crime, iar ţările ar trebui să aleagă între Turcia şi militanţi.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Satul din Europa care îți oferă peste 20.000 de dolari dacă te muți acolo. Primești și aproape 3.000 de...
Ce înseamnă fenomenul sleepmaxxing. Foto Getty Images
Fenomenul promovat în mediul online care promite un somn odihnitor. Medicii explică ce ajută cu adevărat la o...
Pro FM
Fiul lui Britney Spears rupe tăcerea despre teoria potrivit căreia artista ar fi fost clonată. Zvonul circulă...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Johnny Depp, de nerecunoscut la Comic-Con. Transformarea spectaculoasă a actorului i-a lăsat fără cuvinte pe...
Adevarul
Un bărbat din Japonia a stat supărat pe soția sa timp de 20 de ani. Ce explicație a avut
Newsweek
Un pensionar cu 14 ani munciți ia pensie zero lei. O persoană care nu a muncit deloc câștigă 500 lei
Digi FM
Dan Negru dezvăluie cine ar fi fost, de fapt, cel mai bogat sportiv din istorie: „Banii lui Ronaldo, Messi…...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
„Cea mai mare greșeală din viața mea a fost căsnicia”. Confesiunea tulburătoare a unei femei de 107 ani...
Digi Animal World
Imagini rare din România. O pisică sălbatică și cei patru pui ai săi, surprinși într-un parc național
Film Now
Mama actorului Ben Affleck a murit la 83 de ani. Cea mai mare dorință a ei după ce a aflat că mai are doar...
UTV
Andreea Ibacka a vorbit despre anul dificil prin care a trecut după divorțul de Cabral. „Mi-am permis să...