Eșec important pentru Trump. Ce efect a avut, de fapt, strategia SUA de a scufunda ambarcatiunile cu droguri în Pacific (Raport)

Data publicării:
barca cu traficanti droguri din venezuela
SUA au distrus ambarcațiuni în care susțin că se aflau traficanți de droguri. Sursă foto: X

Atacurile americane asupra a 67 de ambarcaţiuni, presupus încărcate cu droguri, ca parte a unei campanii de combatere a traficului de droguri în Caraibe şi Pacific, în care au murit peste 200 de oameni, nu au oprit fluxul de cocaină către Statele Unite, potrivit datelor oficiale publicate luni de Washington Post, informează EFE, potrivit Agerpres. 

Washington Post citează o evaluare a Departamentului pentru Controlul Drogurilor (DEA) care avertizează că aceste bombardamente nu au afectat nici aprovizionarea şi nici preţul acestui narcotic, ci au determinat grupurile infracţionale să dezvolte noi strategii şi tactici pentru transportul drogurilor.

Traficanţii de droguri ar fi încetat să mai folosească ambarcaţiuni rapide în operaţiunile lor, care acum evită apele internaţionale, optând pentru nave mai mari şi rute aproape de coastă, unde există o probabilitate mai mică de a fi atacaţi de americani.

Conform publicaţiei, oficialii Pentagonului le-au comunicat legislatorilor într-o sesiune informativă cu uşile închise că atacurile „nu au redus puritatea drogurilor”.

În locul ambarcaţiunilor, traficanţii de droguri au crescut utilizarea aeronavelor de pe piste clandestine la frontiera dintre Columbia şi Venezuela, pentru a se îndrepta spre est, trecând prin Guyana şi Surinam, urmărind astfel să evite forţele americane, potrivit evaluării DEA raportate de Washington Post.

„Când strângi un balon dintr-o parte, se extinde întotdeauna de cealaltă parte. Întotdeauna găsesc punctele slabe şi le exploatează”, a declarat pentru pentru ziar un oficial al DEA, sub protecţia anonimatului.

Administraţia preşedintelui american Donald Trump a început în septembrie 2025 operaţiunea „Lancea Sudului” împotriva traficului de droguri, mai întâi în apele Caraibelor şi apoi în Pacificul de est, ca o ofensivă regională împotriva traficului de droguri.

Operaţiunea a avut, de asemenea, scopul de a creşte presiunea asupra preşedintelui venezuelean înlăturat, Nicolas Maduro, înainte ca forţele americane să îl aresteze la Caracas şi să îl transfere într-un centru de detenţie din New York la începutul lunii ianuarie.

Purtătorul de cuvânt al Pentagonului, Sean Parnell, a declarat pentru Washington Post că „Lancea Sudului” îşi atinge scopul, iar „organizaţiile infracţionale transnaţionale şi-au adaptat continuu tacticile” timp de decenii.

„Aceasta nu înseamnă că presiunea nu funcţionează. Arată că impunem o fricţiune sistemică asupra operaţiunilor lor”, a adăugat el.

Până în momentul actual, SUA au atacat 67 de ambarcaţiuni şi au provocat moartea a 221 de persoane, potrivit bilanţurilor apărute în presă.

ONU şi organizaţii pentru apărarea drepturilor omului au calificat aceste atacuri drept „execuţii extrajudiciare” şi au semnalat că printre victime se află pescari şi persoane care făceau contrabandă cu combustibil.

Human Rights Watch a avertizat săptămâna trecută ţările latino-americane asupra „consecinţelor grave” ale colaborării la aceste acţiuni iniţiate de Washington şi a reiterat că eliminarea garanţiilor nu este o strategie eficientă de combatere a traficului de droguri.

Editor : C.L.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Blocurile din România care au patru etaje din față și cinci din spate. Nu este o greșeală de construcție...
Digi FM
"Anii trec, CNCD se face că plouă". Diana Buzoianu cere explicații pentru o sesizare depusă în urmă cu doi...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Dua Lipa, ipostază spectaculoasă în costum de baie, demnă de un atlet. Ce a reușit să facă pe o placă, în...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
"Același limbaj corporal ca fosta lui soție, Nicole Kidman". Reacții după ce Tom Cruise a apărut cu abdomenul...
Adevarul
Cel mai bine păstrat secret al Greciei: destinația cu plaje turcoaz și case albe, ignorată de turiști. Poate...
Newsweek
2.100.000 pensionari au primit pensii mai mici la recalculare. Ce măsuri ia Casa de Pensii? Dă banii înapoi?
Digi FM
Despăgubire de 1 euro pentru Kim Kardashian în procesul jafului de la Paris. Ce s-a întâmplat cu bijuteriile...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Mănânci semințele de floarea-soarelui cu tot cu coajă? Ce se poate întâmpla în organism
Digi Animal World
Reacția unui câine când stăpâna lui s-a prefăcut că leșină. Nimeni nu se aștepta la așa ceva: „Câinele tău e...
Film Now
Matthew Rhys, după ce a câștigat două premii Emmy: "Partenera mea, Keri Russell, este întotdeauna adevărata...
UTV
Sydney Sweeney a stârnit furia sportivelor cu noua reclamă. „O jignire pentru toate femeile”