Finlanda ridică un gard de protecție la granița cu Rusia. Construcția începe la anul şi va costa 380 de milioane de euro

Data publicării:
oameni la granita finlanda rusia
Finlanda își securizează granița cu Rusia. Foto: Facebook / Finnish Border Guard
Din articol

Poliţiştii de frontieră finlandezi au prezentat vineri un plan detaliat privind construcţia unui gard pentru întărirea securităţii la frontiera cu Rusia, aflată sub tensiune după invazia din Ucraina. Gardul de trei metri înălţime, cu sârmă ghimpată în partea superioară, urmează să fie construit într-o zonă care acoperă 200 de kilometri şi va costa în total 380 milioane de euro.

Zonele în mod special sensibile vor fi echipate cu camere cu vedere nocturnă, sisteme de iluminat şi portavoci, a explicat şeful proiectului din cadrul poliţiei de frontieră, Ismo Kurki, potrivit AFP, preluată de Agerpres.

Construcţia, împărţită în trei faze, va începe în martie 2023 prin instalarea unei bariere pilot pe trei kilometri la punctul de trecere a frontierei de la Imatra.

În funcţie de rezultatele acestei faze, a doua etapă vizează construcţia până la sfârşitul lui 2023 a încă 70 km suplimentari de gard în zonele din jurul punctelor de trecere a frontierei.

Guvernul a alocat deja în bugetul său o anvelopă suplimentară de 6 milioane de euro pentru faza pilot şi 139 de milioane pentru a doua.

Ultima fază a proiectului urmează să se încheie în 2025 sau în 2026, a declarat generalul de brigadă Jari Tolppanen. „Este cel mai mare proiect realizat vreodată de poliţia de frontieră”, le-a spus el jurnaliştilor.

O misiune nouă

Temându-se ca Moscova să nu utilizeze migranţi pentru a exercita o presiune politică, Finlanda, candidată la NATO, şi-a revizuit în luna iulie legea privind poliţia de frontieră pentru a facilita construcţia unor bariere mai solide.

Deşi frontiera între Finlanda şi Rusia a „funcţionat bine” în trecut, războiul din Ucraina a schimbat situaţia de securitate „în mod fundamental”.

„În această situaţie, avem toate motivele să ne reconsiderăm dispozitivul”, a declarat Tolppanen.

Frontierele finlandeze sunt în prezent securizate în principal cu bariere uşoare de lemn, concepute în special pentru a împiedica vitele să se deplaseze.

Noile amendamente permit închiderea punctelor de trecere a frontierei şi reunirea solicitanţilor de azil în puncte specifice în caz de tentativă de intrare pe scară mare în Finlanda.

Din punctul de vedere al lui Jari Tolppanen, asta înseamnă că „într-o situaţie extremă”, poliţiştii de frontieră „vor fi însărcinaţi să împiedice intrarea în Finlanda”, o misiune „nouă”.

Potrivit lui, gardul de la frontieră va fi „indispensabil” pentru a opri intrările ilegale la scară mare de pe teritoriul rus.

În septembrie, ruşii au plecat în număr mare în Finlanda după anunţul preşedintelui Vladimir Putin privind mobilizarea rezerviştilor pentru a lupta în Ucraina.

Helsinki a limitat apoi considerabil accesul cetăţenilor ruşi pe teritoriul său.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce se întâmplă dacă ții banii cash acasă în perioade de criză. Avertismentul economiștilor pentru români
Digi FM
Ce pensie are Tudorel Stoica, component al legendarei Steaua ’86: „Mi-e şi ruşine!”
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Săndel Bălan, tatăl Andreei Bălan, marele absent de la nunta grandioasă cu Victor Cornea. Ce mesaj i-a...
Film Now
Deborra-Lee Furness, devastată după apariția lui Hugh Jackman la Met Gala cu Sutton Foster: „A fost o...
Adevarul
Primele poduri și viaducte de pe Autostrada Sibiu - Făgăraș au prins formă. Cum a avansat șantierul deschis...
Newsweek
Casa de Pensii, anunț pentru 2.400.000 pensionari. „Banii, transferați”. Când intră pensia, marți, pe card?
Digi FM
20 de imagini de la nunta de poveste a Andreei Bălan. Turn de șampanie, tort superb cu poza mirilor și un...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
5 obiceiuri de dimineață la care un neurolog a renunțat. Cum îți sabotezi creierul fără să-ți dai seama
Digi Animal World
Reacția adorabilă a unui câine când stăpânul lui spune „cuvântul magic”. Imaginile au strâns milioane de...
Film Now
Sandra Bullock, fotografie rară cu copiii ei, de Ziua Mamei: „O onoare pe viață”. De ce a speriat-o gândul de...
UTV
Vezi imaginile de la nunta anului. Andreea Bălan și Victor Cornea s-au căsătorit religios pe malul Lacului...