Fostul primar al New York-ului și avocat al lui Trump, Rudy Giuliani, a fost rănit într-un accident de maşină

Data publicării:
Rudy Giuliani
Rudy Giuliani Foto: Profimedia Images

Fostul primar al oraşului New York și avocat al lui Donald Trump, Rudy Giuliani, a fost rănit într-un accident de maşină în statul american New Hampshire, relatează BBC. Giuliani era pasager într-un Ford Bronco în momentul în care mașina a fost lovită din spate în oraşul Manchester, sâmbătă seara, potrivit poliţiei locale, scrie News.ro.

„A fost diagnosticat cu o fractură de vertebră toracică, multiple laceraţii şi contuzii, precum şi leziuni la braţul stâng şi la piciorul stâng”, se arată într-un comunicat al agentului său de pază, Michael Ragusa.

Giuliani, în vârstă de 81 de ani, a devenit cunoscut drept „primarul Americii” după ce a fost la conducerea New York-ului în timpul evenimentelor din 11 septembrie. Ulterior, a devenit consilier şi apoi avocat personal al lui Donald Trump, dar cei doi s-au despărţit între timp.

Toţi cei implicaţi în accident au suferit leziuni care nu le-au pus viaţa în pericol şi au fost transportaţi la spital, a declarat poliţia.

Incidentul s-a produs la scurt timp după ce Giuliani a ajutat o presupusă victimă a violenţei domestice care i-a făcut semn să oprească pe marginea drumului, a adăugat Ragusa. „Primarul Giuliani a acordat imediat ajutor şi a contactat serviciul 911”, a spus el.

Poliţia din New Hampshire a confirmat că ofiţerii investigau un incident de violenţă domestică când au văzut accidentul pe partea opusă a drumului.

„În urma coliziunii, ambele vehicule au ajuns pe banda mediană şi au fost grav avariate”, a adăugat poliţia.

Anchetatorii au declarat că au identificat şoferul care ar fi lovit maşina lui Giuliani, deşi nu au fost formulate acuzaţii şi accidentul este în curs de investigare.

Ales pentru prima dată primar al oraşului New York în 1993, Giuliani era la conducere în momentul atacului din 11 septembrie asupra World Trade Center, în 2001.

În 2008, a candidat fără succes la preşedinţia SUA, iar mai târziu a devenit unul dintre consilierii lui Trump în timpul campaniei electorale din 2016. S-a alăturat echipei juridice personale a lui Trump în 2018 şi a rămas parte din ea până la alegerile din 2020.

În urma victoriei electorale a lui Joe Biden asupra lui Trump în 2020, Giuliani a răspândit afirmaţii nefondate că alegerile au fost fraudate.

În acest an, el a ajuns la o înţelegere provizorie cu doi foşti angajaţi ai comisiilor electorale care au câştigat 148 de milioane de dolari în daune după ce l-au dat în judecată cu succes pentru defăimare în legătură cu afirmaţii false privind fraudarea alegerilor.

 

Editor : M.C

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Câți bani poți da cash când cumperi o mașină, mobilă sau bijuterii. Plafoanele valabile în 2026
Digi FM
VIDEO Nicușor Dan, surprins în timp ce-și aranja tacticos șosetele lângă Volodimir Zelenski. Reacția...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Miley Cyrus, imagini intime cu logodnicul ei. Cei doi apar împreună în cadă și în pat, în noul ei videoclip
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Cum își calma fiul lui Richard Gere anxietatea în copilărie. Homer Gere, dezvăluiri rare despre tatăl său
Adevarul
Dărâmată de lipsa lui Felix Baumgartner, Mihaela Rădulescu se refugiază într-un vechi obicei: „Durerea nu...
Newsweek
Dosar de pensie. Unui pensionar nu i-au fost recunoscuți 5 ani în grupa a II-a. Motivarea Casei de Pensii
Digi FM
Zina Dumitrescu, de la gloria podiumurilor la ultimii ani triști. Mama modei românești a murit cu datorii de...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
„Ceasurile îmbătrânirii”. Când suferă organismul uman cele mai mari schimbări. Vârstele diferă la bărbați...
Digi Animal World
„Sforăie ca un om”. Imagini virale cu o pisică care doarme buștean. Videoclipul a strâns peste 50 de milioane...
Film Now
Steven Spielberg crede în extratereștri: "Am o puternică bănuială că nu suntem singuri pe Pământ"
UTV
Elena Vîșcu, ironie la adresa lui CRBL după ce a primit un buchet impresionant de flori: „Vaza a rămas din...