Grecia: Oligarhul Vladimir Plahotniuc va fi extrădat joi în Republica Moldova (surse)

Data actualizării: Data publicării:
vladimir plahotniuc
Foto: Vladimir Plahotniuc/ Facebook

Grecia plănuieşte ca săptămâna aceasta să îl extrădeze în Republica Moldova pe fostul politician şi oligarh Vladimir Plahotniuc pentru ca acesta să înfrunte în justiţie acuzaţiile legate de furtul unui miliard de dolari din sistemul bancar al ţării, a declarat miercuri o sursă juridică, cu câteva zile înaintea alegerilor legislative sensibile din R. Moldova, informează Reuters.

În luna august, o instanţă greacă a decis în favoarea extrădării în cazul cunoscut în R. Moldova ca "furtul secolului", dar ministrul justiţiei a suspendat temporar demersul, iritând guvernul pro-european de la Chişinău, care s-a angajat să lupte împotriva corupţiei şi a acuzat Moscova de amestec în alegeri, scrie Agerpres.

„Chiar dacă el speră că după alegeri Moldova va cădea în mâinile Rusiei şi va putea veni acasă liber, instituţiile trebuie să îl aducă acasă cu cătuşe”, a declarat, pe 17 septembrie, prim-ministrul Dorin Recean.

Plahotniuc a negat că ar fi comis vreo faptă reprobabilă, spunând că acuzaţiile împotriva sa se bazează pe „calomnie şi ură politică”.

Se aşteaptă ca Vladimir Plahotniuc să părăsească Grecia în dimineaţa zilei de 25 septembrie, a declarat sursa.

Citește și

Epopeea extrădării lui Plahotniuc continuă: grecii s-au răzgândit a doua oară și îl vor extrăda în Republica Moldova

Din documentele consultate de Reuters reiese că ministerul a aprobat revenirea acestuia în R. Moldova la sfârşitul săptămânii trecute, după o întârziere despre care o sursă juridică a declarat că se datorează explicaţiilor pe care a trebuit să le ofere cu privire la un caz ridicat împotriva sa de către România.

Guvernul de la Chişinău nu a făcut deocamdată niciun comentariu.

Plahotniuc este principalul suspect în legătură cu dispariţia în 2014 a unui miliard de dolari din sistemul bancar al ţării, sumă ce reprezenta, la acel moment, 12% din PIB-ul R. Moldova.

Înainte de a fugi din ţară în 2019, Vladimir Plahotniuc a fost liderul Partidului Democrat, parte a coaliţiei de guvernare din perioada 2016-2019, şi vicepreşedinte al Parlamentului.

În timpul mandatului său, Plahotniuc a exercitat o influenţă mare asupra instituţiilor din R. Moldova. În 2023, UE a impus sancţiuni împotriva sa şi a altor şase persoane pentru acţiuni care ar fi vizat destabilizarea şi subminarea integrităţii teritoriale a R. Moldova şi a Ucrainei.

Potrivit poliţiei elene, Vladimir Plahotniuc, în vârstă de 59 de ani, a trăit în 22 de ţări din 2023. El a fost arestat la aeroportul din Atena după ce se urcase într-un avion cu destinaţia Dubai, în baza unui aviz Interpol în care se afirma că Plahotniuc deţinea 16 paşapoarte, inclusiv din România, Mexic şi Rusia.

Autorităţile de la Moscova, care doresc ca Plahotniuc să fie extrădat în Rusia pentru a răspunde unor acuzaţii legate de droguri, neagă orice implicare în afacerile interne ale R. Moldova.

Editor : Sebastian Eduard

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cât valorează armata la pensie în 2026. Diferența importantă pentru cei care au făcut stagiul înainte de 2001
Digi FM
Ce semnifică singurul tatuaj pe care îl are Nadia Comăneci: „Înseamnă foarte mult pentru mine!”. L-a făcut la...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Raluka nu-și mai ascunde iubirea. Imagini din vacanța cu Guy, după ani în care și-a protejat relația: "E...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Nicolas Cage, schimbare spectaculoasă de look la 62 de ani. Apariție rară alături de soția sa, cu 31 de ani...
Adevarul
Armatele fantomă ale istoriei. Oameni, nisip și ceață: trei mari tragedii militare pentru care încă se caută...
Newsweek
Șeful Casei de Pensii refuză să analizeze 2.100.000 pensii recalculate în minus. E specialist în agricultură
Digi FM
A renunțat la cariera în Drept pentru a plimba câini. La 30 de ani, spune că acum câștigă cu mii de dolari...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Echinocțiul de toamnă 2026. Când începe oficial toamna astronomică și de ce ziua devine tot mai scurtă
Digi Animal World
Ce se întâmplă dacă un câine mănâncă un păianjen. Semnele pe care nu trebuie să le ignori
Film Now
Meg Ryan, toată un zâmbet alături de fiul ei. Imagini rare cu actrița din „When Harry Met Sally” și Jack Quaid
UTV
Romina Gingașu a șters fotografiile cu Piero Ferrari. Ce spune despre zvonurile despărțirii: „Suntem mai...