Guvernul Poloniei anunță o lege prin care va interzice Twitter și Facebook să blocheze conturi sau să șteargă postări

Data publicării:
Mateusz Morawiecki, prim-ministrul Poloniei.
Foto: Guliver/GettyImages

Oficialii guvernului de la Varșovia au denunțat blocarea conturilor de pe rețelele sociale ale președintelui american în funcție, Donald Trump, și au anunțat că pregătesc o lege pentru a face ilegală o astfel de măsură în Polonia, relatează The Guardian.

„Algoritmii sau proprietarii giganților corporate nu ar trebui să decidă care perspective sunt corecte și care sunt greșite. Nu poate să existe acord pentru cenzură”, a scris premierul polonez, Mateusz Morawiecki, pe Facebook, la începutul acestei săptămâni.

Morawiecki a mers chiar mai departe și a comparat dictatura din Polonia de dinainte de 1989 cu felul în care s-a luat decizia de către rețelele sociale pentru eliminarea lui Donald Trump de pe aceste platforme.

„Cenzurarea liberei exprimări, care este de domeniul regimurilor autoritare și totalitare, se întoarce acum într-o nouă formă – un mecanism comercial pentru lupta împotriva celor care gândesc diferit”, a mai scris el.

Partidul de guvernământ polonez este aliniat ideologic cu Donald Trump în multe privințe, iar în ultimii ani a fost acuzat la rândul său de încercări de limitare a libertății de exprimare. Unii dintre membrii săi au făcut un obicei din a publica mesaje din retorica anti-LGBT sau anti-refugiați. PiS continuă, însă, să își construiască imaginea internațională de victimă a deciziilor părtinitoare din partea companiilor tech sau a Uniunii Europene.

Sebastian Kaleta, secretar de stat la ministerul polonez al Justiției, a declarat că decizia Facebook de a elimina contul lui Trump este „ipocrită, motivată politic și reprezintă cenzură”. El a adăugat că draftul de lege pregătit de minister va face ca ștergerea de postări de către rețelele sociale să devină ilegală.

În ultimii ani, Facebook a blocat mai mult conținut publicat de organizații sau politicieni de extremă dreapta din Polonia. Parlamentarul Janusz Korwin-Mikke, cu 780.000 de urmăritori, a fost blocat în noiembrie de platformă, care a motivat că acesta a încălcat în mod repetat standardele sale de conținut. Korwin-Mikke a acuzat Facebook că este condus de „fasciști și bolșevici”.

Conform prevederilor noii legi, utilizatorii de rețele sociale vor putea să ceară în instanță republicarea conținutului lor pe platformă, dacă consideră că acesta nu încalcă legile poloneze. În aceste cazuri, instanțele trebuie să dea verdictul pe parcursul a 7 zile, iar procedura s-ar desfășura 100% electronic.

Editor : Adrian Dumitru

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce salariu are un subofiţer în 2026: Sumele, dezvăluite chiar de militari
Digi FM
Șeful ITM București, Costel Grojdea, vine la serviciu cu un Lamborghini de 300.000 de euro. Mașina nu apare...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Lucian Viziru, declarații rare despre plecarea din România. Din ce își câștigă banii în prezent: „Nu m-am...
Film Now
Jennie Garth, dezvăluiri despre divorțul de Peter Facinelli. Momentul care i-a distrus complet căsnicia
Adevarul
Iranul îl ironizează pe Trump cu un videoclip AI controversat: liderul american, aruncat în Iad de Iisus
Newsweek
Veste excelentă de la Casa de Pensii. 110.000 pensionari vor primi un ajutor de 1.400 lei. Cum se dau banii?
Digi FM
Fiul lui Hulk Hogan, confesiuni la 9 luni de la moartea wrestlerului: "Șocant și neașteptat. Era plin de...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
La un pas de moarte din cauza cercelului din nas. Cazul bizar al unei tinere: "Am făcut chiar și o scrisoare...
Digi Animal World
Trei rase de câini pe care ar trebui să le eviți. Una poate „ucide lupi”
Film Now
Sandra Bullock, noua vedetă de pe Instagram. 4 milioane de fani în 5 ore, cu Jennifer Aniston printre ei: "E...
UTV
Mihaela Rădulescu vorbește despre conflictul cu familia lui Felix Baumgartner. „Mi-au împachetat lucrurile ca...