Guvernul SUA renunță la testarea de noi arme antisatelit. Americanii au testat prima astfel de armă în 1985

Data publicării:
United States: FTI-03
Testare a unui interceptor antirachetă din cadrul sistemului Aegis, în 2018, în Hawaii. Acest interceptor a fost folosit de SUA inclusiv ca armă antisatelit. Foto: Profimedia Images

Guvernul SUA a decis să renunțe la testarea de noi arme antisatelit. Statele Unite devin astfel prima țară care interzice realizarea de teste militare care presupun interceptarea și lovirea sateliților cu o rachetă. Anunțul a fost făcut la începutul acestei săptămâni de vicepreședinta SUA, Kamala Harris, la baza militară a Forțelor Spațiale ale SUA din Vandenberg, California.

„Simplu spus, aceste teste sunt periculoase, iar noi nu le vom mai efectua”, a spus Kamala Harris care este în același timp și șefa Consiliului Național Spațial (National Space Council), conform BBC.

Anunțul a venit într-un moment în care Washingtonul cooperează extrem de strâns cu Kievul în domeniul informațiilor secrete, în plin război provocat de invazia armatei ruse în Ucraina.

În acest context, experții occidentali și-au exprimat îngrijorarea că sateliții de spionaj americani ar putea fi loviți și doborâți de Rusia, în acest context, precizează Reuters.

Americanii au testat prima armă antisatelit în 1985. Chinezii - în 2007, iar rușii - în 2021

Interzicerea armelor antisatelit face parte din strategia administrației Joe Biden de a promova folosirea „responsabilă” a spațiului, iar Kamala Harris a sugerat ca și celelalte țări care dispun de capacitatea de a ținti sateliți aflați pe orbita terestră ar trebui să procedeze la fel.

Singurele state care au testat cu succes arme antisatelit sunt SUA (în 1985 și 2008), China (2007), India (2019) și Rusia (2021). Arma antisatelit folosită de americani în 2008 reprezintă o variantă a interceptorului SM-3 folosit inclusiv în scutul antirachetă de la Deveselu din România.

A target missile was launched from the Pacific Missile Range Facility at Kauai, Hawaii during Flight Test Standard Missile-45. The USS JOHN FINN (DDG-113) detected and tracked the target missile with its onboard AN/SPY-1 radar using the Aegis Baseline 9.
Testare a sistemului antirachetă Aegis deasupra Oceanului Pacific. Foto: Profimedia Images

„Distrugerea obiectelor spațiale prin intermediul rachetelor antisatelit este o acțiune nesăbuită și iresponsabilă. Deșeurile spațiale rezultate în  urma acestor teste pun în pericol sateliții și alte obiecte spațiale vitale intereselor de securitate, economice și științifice ale tuturor națiunilor și provoacă riscuri suplimentare pentru astronauții aflați pe orbită”, a precizat Kamala Harris, conform unui comunicat al Casei Albe.

Deși țintele lovite în testele întreprinse de SUA, China, India și Rusia erau fie sateliți scoși din uz, fie fragmente de „gunoi spațial”, o astfel de acțiune este considerată extrem de periculoasă deoarece provoacă și mai multe deșeuri spațiale care riscă să afecteze sateliții funcționali de pe orbita terestră.

Arma antisatelit a Rusiei care a pus în pericol Stația Spațială Internațională

În noiembrie anul trecut, SUA și-au exprimat îngrijorarea față de testarea, de către Rusia, a unei arme antisatelit care a generat un câmp potențial periculos de gunoi spațial.

Lovirea de către ruși a unui fost satelit sovietic, scos din uz, a provocat cu acel prilej peste 1.500 de fragmente de deșeuri. Echipajul de la bordul Stației Spațiale Internaționale a fost nevoit să își îmbrace rapid costumele spațiale și să intre în navetele spațiale de salvare, din cauza pericolului ca stația orbitală să fie lovită de resturile rezultate în urma distrugerii fostului satelit.

ISS station on orbit of the Earth planet. Elements of this image furnished by NASA
Stația Spațială Internațională. Foto: Getty Images

Conform Tratatul spațiului cosmic, adoptat în Adunarea generală a ONU în 1966 și intrat în vigoare un an mai târziu, spațiul cosmic ar trebui să fie destinat exclusiv folosirii în scopuri pașnice, științifice. Amplasarea de arme ori armament pe orbita terestră este interzisă, la fel și desfășurarea de orice fel de activități de natură militară.

„Sindromul Kessler” care poate duce la distrugerea tuturor sateliților de pe orbita terestră

În plus, odată cu sporirea și dezvoltarea sateliților și a progreselor tehnologice, spațiul din vecinătatea Pământului a început să devină o uriașă „groapă de gunoi”: de la debutul erei spațiale în 1957, odată cu lansarea primului satelit de către sovietici (Sputnik), omenirea a plasat pe orbita terestră un total de 12.170 de sateliți. În acest moment, deasupra noastră gravitează 7.630 de sateliți, dintre care în jur de 4.700 sunt activi și 2.930 scoși din uz. În plus, conform estimărilor NASA și ESA, în jurul planetei gravitează sute de milioane de fragmente și deșeuri cosmice.

ezgif.com-gif-maker (1)
Deșeuri spațiale. Concept grafic. Sursa gif: Youtube/ESA

Încă din anul 1978, cercetătorul NASA Donald Kessler a avertizat asupra pericolului unei astfel de ciocniri în spațiu. Cunoscută în prezent sub denumirea „sindromul Kessler”, teoria susține că orbita terestră va ajunge, într-o bună zi, mult prea aglomerată și „poluată” atât de sateliți, cât și de așa-numitele „gunoaie spațiale”.

Astfel, o simplă ciocnire a unui fragment spațial cu un satelit ar putea declanșa o reacție în lanț cu efecte catastrofale asupra vieții pe Pământ: ciocnirea s-ar produce la viteze de zeci de mii de kilometri pe oră și ar genera sute sau mii de alte fragmente care vor continua să se deplaseze la viteze similare. Aceste fragmente ar putea, la rândul lor, să lovească alți sateliți sau obiecte și tot așa, până când orbita joasă terestră ar deveni suprasaturată de un număr incontrolabil de proiectile care să facă inoperabili toți sateliții.

Editor : Mihnea Lazăr

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
cmp_level, prv_level, m2digi24ro, stickyCookie
Studiu de Audienţă și Trafic Internet (prin CXENSE) brat.ro
cX_S, cX_P, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Instagram instagram.com Vezi politica de confidenţialitate
csrftoken, ds_user_id, ig_did, ig_cb, mcd, mid, rur, shbid, shbts, urlgen
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cx_profile_timeout, cx_profile_data
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi politica de confidențialitate