Video Imagini hilare. Maduro răspunde amenințărilor lui Donald Trump cu mișcări de dans cel puțin amuzante

Data publicării:
maduro balans

În timp ce ameninţările de intervenţie americană asupra ţării sale se intensifică, preşedintele venezuelean Nicolas Maduro şi-a adunat luni susţinătorii la Caracas şi a asigurat că nu se va lăsa intimidat. Şi ca dovadă, Nicolas Maduro a dansat pe scenă pe un remix al propriilor sloganuri pacifiste.

Piesa electronică, intitulată „Paz si, guerro no” (Pace da, război nu), preia fragmente din discursurile lui Maduro, relatează AFP, potrivit news.ro.

Sute de mii de susţinători, fluturând steaguri venezuelene, au asistat la miting. Mulţimea l-a aclamat pe preşedintele de 63 de ani, care a purtat o şapcă roşie ce amintea de şapca de baseball MAGA a lui Trump. Şi, la fel ca Trump la mitingurile sale electorale, Maduro a început să danseze, unele mişcări amintind chiar de duşmanul său de la Washington.

Totuşi, nu a fost prima dată când Maduro a făcut asta. Acum o săptămână, un videoclip filmat în timpul celebrării Zilei Naţionale a Studenţilor Universitari din Caracas a devenit viral, arătându-l pe preşedintele venezuelean dansând pe ritmuri antrenante.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Liderul venezuelean, aflat sub ameninţarea Washingtonului, a promis să rămână „pentru totdeauna în slujba poporului”.

„Pentru că ne-am născut pentru a câştiga, nu pentru a fi învinşi. Şi vom câştiga şi vom câştiga”, a declarat el în faţa unei mulţimi de susţinători în delir.

Preşedintele american şi-a reunit luni Consiliul de Securitate Naţională pentru a discuta despre Venezuela, pe fondul tensiunilor crescânde între Washington şi Caracas. Purtătoarea sa de cuvânt, Karoline Leavitt, nu a răspuns direct la întrebarea dacă preşedintele american a luat o decizie finală cu privire la o eventuală intervenţie americană.

Donald Trump a declarat joi că Statele Unite vor începe „foarte curând” să vizeze „traficanţii de droguri venezueleni” în cadrul unor operaţiuni „terestre”.

El a confirmat că a vorbit la telefon cu Maduro săptămâna trecută, dar nu a dat detalii. Presa a scris că i-ar fi dat un ultimatum de a părăsi puterea de bunăvoie înainte de o intervenţie americană.

Editor : A.R.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
ANAF extinde controalele fiscale pentru persoanele fizice. Cine poate intra în vizorul inspectorilor...
Digi FM
Ziua tratează bolnavi de cancer, iar în weekend pilotează avioane. Povestea impresionantă a unei tinere de 27...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Fosta soție a lui Billy Ray Cyrus rupe tăcerea despre divorțul care i-a schimbat viața: „A fost o experiență...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Jennifer Garner dezvăluie de ce îl apreciază atât de mult pe Ben Affleck, la mai bine de 10 ani de la divorț...
Adevarul
Cât ar putea scumpi noua taxă UE carburanții. Calculul pentru un șofer cu Dacia Logan
Newsweek
Cupoanele de pensie au 5 culori diferite. Ce semnifică fiecare? Care îți „garantează” o pensie mai mare?
Digi FM
Caniculă în București și 13 județe, apoi vijelii și ploi torențiale. Cum se schimbă vremea în weekend...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Al șaselea simț despre care aproape nimeni nu vorbește. Cercetătorii spun că ar putea influența și sănătatea...
Digi Animal World
Unii câini pot deveni „dependenți” de jucăriile lor. Ce au descoperit cercetătorii
Film Now
Moment emoționant cu Robert De Niro la Roma. Detalii neștiute despre filmul „1900” și colaborarea cu...
UTV
Loredana Groza a publicat imagini rare din tinerețe, când era o tânără mămică. Fotografiile au apărut de ziua...