Încă un caz șocant în Franţa: Un copil de 5 ani a fost drogat şi violat de 10 bărbaţi, inclusiv de tatăl său

Data publicării:
politie franta
Foto cu caracter ilustrativ: Profimedia

Zece bărbaţi cu vârste cuprinse între 29 şi 50 de ani au fost puşi sub acuzare la Lille, în Franţa, în cadrul unui caz de pedofilie comis sub influenţa substanţelor chimice asupra unui băiat de 5 ani, a anunţat marţi parchetul, potrivit News.ro. E încă un caz care şochează profund, după dosarul Pelicot - soţul care îşi droga soţia şi racola bărbaţi pe internet ca s-o violeze - şi cazul Joel Le Scouarnec, chirurgul pediatru care a violat şi agresat sexual sute de pacienţi.

Pe 14 februarie 2025, un copil de 5 ani a fost adus unor bărbaţi care l-au abuzat timp de ore întregi, sub influenţa substanţelor psihoactive. Chiar tatăl său este cel care l-a predat acestui grup ce a „depăşit orice limită”, potrivit unor surse apropiate cazului, scrie presa franceză.

ntre februarie 2025 şi 23 ianuarie 2026, zece bărbaţi au fost puşi sub acuzare pentru „viol şi agresiune sexuală sub influenţa substanţelor chimice” şi „acte de tortură sau barbarie” comise asupra unui copil de 5 ani în timpul unei petreceri chemsex - care combină relaţiile sexuale şi consumul de substanţe psihotrope - la Lille.

Ancheta a fost deschisă la 15 februarie 2025, în urma spitalizării copilului şi a unei sesizări privind starea sa de sănătate.

Victima ar fi fost „pusă în contact cu adulţi de sex masculin de către propriul tată” cu o zi înainte, pe 14 februarie, şi ar fi suferit în timpul acestei petreceri „violenţe sexuale agravate de utilizarea de substanţe chimice”, a declarat marţi procurorul din Lille într-un comunicat.

Această seară „care depăşeşte orice înţelegere”, subliniază surse apropiate dosarului, a fost organizată într-o locuinţă închiriată pe Airbnb de un cuplu homosexual căsătorit, scrie Le Figaro.

Ultima arestare a avut loc la sfârşitul lunii ianuarie 2026, în Alsacia, şi nouă dintre cele zece persoane reţinute au fost puse sub acuzare şi plasate în arest preventiv. Al zecelea suspect s-a sinucis pe 21 iunie 2025, în timp ce se afla în închisoare.

Cât despre băieţel, acesta a fost încredinţat mamei sale şi beneficiază de o îngrijire specială. Tatăl său a fost decăzut din drepturile părinteşti.

Ce se știe în acest caz

Pe 15 februarie 2025, poliţia din Lille a primit o sesizare deosebit de îngrijorătoare. Cu o zi înainte, în timpul unei petreceri organizate în Vieux-Lille, un cartier elegant al capitalei Flandrei, un băieţel de 5 ani adus de tatăl său ar fi fost violat de mai mulţi bărbaţi. Informaţiile primite menţionează, de asemenea, o petrecere „chemsex”, adică cu utilizarea de stupefiante sintetice care sporesc performanţele sexuale ale consumatorilor.

Pe 22 februarie, un judecător de instrucţie a fost sesizat cu o listă de infracţiuni şi delicte deosebit de grave. Printre acestea se numără: viol şi agresiune sexuală cu tortură sau acte de barbarie; viol şi agresiune sexuală cu administrarea unei substanţe victimei, fără ştirea acesteia, pentru a-i altera discernământul sau controlul asupra acţiunilor sale; administrarea unui minor de 15 ani, fără ştirea acestuia, a unei substanţe de natură să-i altereze discernământul sau controlul asupra acţiunilor sale pentru a comite un viol sau o agresiune sexuală; agresiune sexuală incestuoasă asupra unui minor de 15 ani.

Ancheta iniţială, urmată de investigaţiile efectuate în baza unei comisii rogatorii, a confirmat realitatea faptelor şi a condus la punerea sub acuzare a celor zece bărbaţi cu vârste cuprinse între 29 şi 50 de ani.

Sesizarea judecătorului de instrucţie din Lille se referă însă la fapte „comise la Lille între noiembrie 2024 şi 14 februarie 2025”, o perioadă care ridică semne de întrebare cu privire la posibile alte infracţiuni.

Ancheta vizează, de asemenea, fapte de deţinere neautorizată de stupefiante, precum şi „deţinerea şi difuzarea imaginii unui minor cu caracter pornografic utilizând o reţea de comunicaţii electronice”

Ancheta a relevat, de asemenea, că tatăl copilului, pus sub acuzare pentru agresiune sexuală incestuoasă şi complicitate la viol şi agresiuni sexuale grave împotriva fiului său, a fost şi el victima unui viol şi a unor agresiuni sexuale comise cu ajutorul unei substanţe chimice, în cursul aceleiaşi seri, precizează parchetul din Lille.

Părinţii băieţelului, pentru care a fost instituită o îngrijire specială, erau separaţi înainte de aceste fapte teribile.

Ancheta, care până de curând s-a desfăşurat în deplină discreţie, nu va face obiectul unei comunicări suplimentare din partea parchetului din Lille, „având în vedere natura faptelor şi necesitatea de a nu agrava trauma suferită de copil”, potrivit comunicatului său.

Le Monde scrie că printre numeroasele motive pentru sesizarea judecătorului de instrucţie din Lille se numără şi „abuz sexual în grup asupra unui animal domestic”.

Editor : C.L.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Fără urmă de remuşcare! Cum a apărut sora criminalului lui Mario Berinde în public, oamenii s-au revoltat! Nu...
Digi FM
Ioana Ginghină e supărată pe fostul ei soț, Alexandru Papadopol. Ce a dezamăgit-o recent: "Mă doare sufletul...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cine este Olivia Dean, noua revelație a muzicii pop. A câștigat un premiu Grammy, iar muzica ei e virală pe...
Film Now
Lily Collins, cuvinte dulci pentru tatăl ei: „Te iubesc până la Lună și înapoi”. Phil Collins a împlinit 75...
Adevarul
Răzvrătire fiscală în localitatea unde a început Răscoala de la 1907. Locuitorii refuză să plătească...
Newsweek
Avocatul Poporului obligă Casa de Pensii să crească o pensie la 8.000 lei. „Punctaj majorat”. Cum a procedat?
Digi FM
Familia fostei concurente de la "Chefi la cuțite", lovită de o nouă tragedie. La doar câteva ore de la...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
O asistentă a dezvăluit care sunt ultimele cuvinte pe care le rostesc oamenii aflați pe patul de moarte: „Nu...
Digi Animal World
Doi cerbi tineri, filmaţi când îşi încearcă forţa coarnelor într-o pădure administrată de Ocolul Silvic...
Film Now
Averea lui Catherine O'Hara, dezvăluită după moartea neașteptată a actriței. Cât a strâns după 50 de ani de...
UTV
Carmen Tănase vorbește despre întâlnirea cu Brigitte Bardot. „M-a făcut să nu mai mănânc carne șapte ani”