Ce spune Kelemen Hunor despre interzicerea accesului copiilor la rețele sociale: exemplul din familia sa

Data publicării:
copil la laptop
Foto: Profimedia

Kelemen Hunor a spus la Digi24 că dependența copiilor față de rețele sociale se formează foarte repede, dar copiii trebuie educați. Liderul UDMR a afirmat că propunerea lui Raed Arafat nu poate fi pusă în aplicare, pentru că „nu poți să interzici asta”.

„Copiii (săi, n.r.) au telefon cu butoane și au acces la tabletă, fiindcă sunt de la școală, anumite chestiuni ce trebuie făcute acolo, digital, deci din acest punct de vedere, da, există acces, dar am discutat în familie și am spus până 14 ani, și ar fi bine pe la 15 ani, să vedem dacă reușim, că totuși e o presiune în școală, să nu aibă Facebook și mă rog, acces la social media. Fiindcă un copil la acea vârstă, cel puțin așa spun specialiști, așa văd eu la ceilalți părinți, discutând cu multă lume, nu știe să facă diferența între ce e bine, ce e mai puțin bine, și se formează dependența foarte repede. Și atunci, noi am spus în familie da, că trebuie să mai vorbești cu părinții. Pot intra pe tabletă pentru discuții, prin educație, deși eu cred că nu se poate doar prin măsuri, reglementări, de a interzice. Copiii, se descurcă mult mai bine decât părinții lor. Deci, de aici și până a găsi o breșă se descurcă foarte, foarte bine, dar trebuie discutat, trebuie educat, școala și familia, dincolo de reglementări, sunt absolut necesare”, a explicat liderul UDMR.

Întrebat dacă este pro sau contra unei reglementări universale sau europene, Kelemen Hunor a spus că „nu poți doar prin reglementare, n-o să meargă”. „Vă spun sincer, cu toată bunăvoința lui Arafat, interzicând și ce faci, nu poți să interzici. Trebuie o reglementare, corect, dar trebuie și alte măsuri legate de școală și legate de societate, de familie, discuții, dezbateri. Noi nu suntem în stare să oprim, pe social media, toate fake-urile, toate conținuturile care n-au nicio legătură cu realitatea și vedem ce efecte au în societate”,  spus Kelemen Hunor.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce studii are Adrian Veștea. Premierul desemnat a urmat cursurile unei universități care a fost desființată
Digi FM
De ce tatăl Simonei Halep nu ar fi de acord cu presupusa relație a fostei campioane. Cele două motive invocate
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cum arăta mama Ancăi Țurcașiu. Imaginea rară postată de artistă i-a impresionat pe fani: „Tulburător de...
Film Now
A rupt tăcerea după 50 de ani. Jodie Foster, despre momentul decisiv din viața ei: „Totul s-a schimbat...
Adevarul
O bacterie „devoratoare de carne” se înmulțește rapid în Marea Neagră. Și turiștii de pe plajele din România...
Newsweek
Avalanșă de cereri la Casa de Pensii pentru recuperea CASS la pensie. De ce fac pensionarii acest lucru?
Digi FM
La aproape 60 de ani, mama Antoniei a obținut diploma de licență. Denise Iacobescu a absolvit Facultatea de...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Misterul care a sfidat istoria timp de 4.500 de ani ar putea fi rezolvat. Cercetătorii cred că au aflat cum...
Digi Animal World
Ce a găsit o femeie într-o pereche de cizme abandonate în garaj. Imaginile au devenit virale
Film Now
Cine este noul Hercule Poirot. Actorul care îl înlocuiește pe legendarul David Suchet devine cel mai tânăr...
UTV
Antonia este mândră de mama ei. Denise Iacobescu a absolvit Facultatea de Psihologie la aproape 60 de ani