Joe Biden se pregătește să-și anunțe oficial candidatura pentru 2024

Data publicării:
Joe Biden zâmbește larg la pupitrul prezidențial
Joe Biden a spus că va lua o decizie finală în privința candidaturii din 2024 până la începutul anului viitor. Foto: Profimedia Images

Președintele Statelor Unite, Joe Biden, a declarat, miercuri, că intenționează să candideze pentru un nou mandat la Casa Albă și că va lua o decizie finală până la începutul anului viitor, relatează Reuters. Vizibil jovial, președintele american a făcut anunțul după ce a spus că rezultatele alegerilor intermediare de marți sunt „un lucru bun pentru democrație”.

Oficialii de la Casa Albă și-au exprimat ușurarea după ce rezultatul alegerilor s-a dovedit a fi unul semnificativ mai slab pentru republicani decât s-ar fi așteptat.

Deși șansele republicanilor de a forma majoritatea la Cameră încă sunt semnificative, majoritatea va fi una foarte mică și va pune probleme serioase lui Kevin McCarthy, actualul lider republican de la Cameră, de a stabili agenda.

La Senat, șansele sunt destul de mari ca democrații să păstreze majoritatea.

Biden, care va împlini 80 de ani luna aceasta, a fost întrebat în nenumărate rânduri dacă vrea să participe la scrutinul din 2024 pentru a obține al doilea mandat la Casa Albă. Un consilier al președintelui a spus că au început discuțiile de pregătire pentru o campanie în 2024.

„Intenția mea este să candidez din nou, aceasta a fost intenția de la bun început. În final, însă, aceasta va fi o decizie pe care o luăm în familie”, a spus Biden, alăturide soția sa, Jill.

Biden a mai spus și că familia lui vrea ca el să candideze, dar că nu se simte grăbit să ia o decizie. Președintele a mai spus că vva face anunțul fără vreo legătură cu un posibil anunț din partea lui Donald Trump, fosul său rival din 2020 care este, de asemenea, așteptat să facă anunțul în zilele următoare.

Întrebat cum ar trebui liderii lumii să vadă acest moment pentru America, în condițiile în care Trump ar putea candida din nou, Biden a spus că trebuie „să ne asigurăm cu Trump nu mai revine la putere”.

„Trebuie să demonstrăm că, prin eforturile Constituției noastre, el nu devine din nou președinte”, a spus Joe Biden.

Despre o posibilă competiție între Trump și DeSantis, Biden a spus că „va fi amuzant să-i vedem cum se luptă unul cu celălalt”.

Editor : Adrian Dumitru

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
De ce nu poate România să doboare toate dronele rusești care îi încalcă spațiul aerian. Ce sisteme de apărare...
Digi FM
Cum a încercat un bărbat să ascundă uciderea iubitei însărcinate. S-a eschivat ani întregi
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Val de reacții după ce Bianca Censori a apărut într-o nouă ținută provocatoare. Topul nu i-a acoperit bustul...
Film Now
Toți au vorbit despre J.LO la premiera noului ei film. Detaliul care a declanșat zvonuri despre operații...
Adevarul
Haos în lanțul de comandă. Cine răspunde pentru securitatea Portului Constanța în caz de criză?
Newsweek
Ajutor la pensie de la Înalta Curte. Avocat: Cresc șansele ca pensionarii să ia bani în plus în instanță
Digi FM
Solistul de la Imagine Dragons și iubita sa au strălucit la prima apariție oficială de când formează un...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce se întâmplă cu creierul tău când stai pe telefon până târziu în noapte. Medicii avertizează asupra unui...
Digi Animal World
Ce a găsit un bărbat când se pregătea să-și spele rufele: „Era în haine, am rămas traumatizat”
Film Now
Quentin Tarantino atacă Hollywood-ul și dezvăluie singurul film care l-a impresionat în ultimii șase ani...
UTV
Jennifer Lopez a întors toate privirile la premiera filmului „Office Romance”. Artista a apărut alături de...