Klaus Iohannis începe vizita în Senegal, ultima ţară din turneul în Africa

Data publicării:
klaus iohannis
Preşedintele Klaus Iohannis a început turneul în Africa pe 14 noiembrie. FOTO: Inquam Photos/ Octav Ganea

Preşedintele Klaus Iohannis începe, marţi, vizita oficială pe care o efectuează până joi în Republica Senegal, cu care încheie turneul în Africa, transmite Agerpres.

Potrivit agendei, marţi, şeful statului va vizita Asociaţia senegaleză pentru protejarea copiilor cu deficienţe mintale (ASEDEME), Centrul Aminata Mbaye - Grand-Yoff, din Dakar. Miercuri, preşedintele Iohannis va vizita Insula Goree, patrimoniu UNESCO, fost avanpost al comerţului cu sclavi, unde se va întâlni cu oficialităţile locale. De asemenea, va vizita Casa de sclavi „Maison des Esclaves” şi Liceul de fete Mariama Ba.

Joi, Klaus Iohannis va fi primit de omologul său din Senegal, Macky Sall, la Palatul Prezidenţial. Cei doi vor avea convorbiri tete-a-tete şi oficiale, urmate de declaraţii de presă comune. Cu această ocazie vor fi semnate documente oficiale.

Şeful statului va participa tot joi la inaugurarea Casei Naţiunilor Unite din Senegal, împreună cu preşedintele Republicii Senegal, Macky Sall, şi la vernisajul expoziţiei „Măşti tradiţionale africane - Măşti tradiţionale româneşti”, organizată în cooperare cu Muzeul Ţăranului Român, la Muzeul Civilizaţiilor Negre din Dakar. Preşedintele Iohannis va avea şi o întâlnire cu foşti studenţi din Senegal care au învăţat în România.

Preşedintele Klaus Iohannis a început turneul în Africa pe 14 noiembrie cu vizita de stat în Kenya. Ulterior, şeful statului a efectuat vizite de stat în Tanzania şi Cabo Verde.

Editor : Bianca Chirilă

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Țara europeană din care românii fug în număr din ce în ce mai mare. Problemele financiare care îi trimit acasă
Digi FM
Un tânăr român a murit în mașina părinților, în Italia. Aceștia au crezut timp de 100 km că fiul lor doarme
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Dorian Popa a pozat romantic cu soția pe plajă, fanii au observat altceva: "Ai 6 degete?"; "E reptilian"
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Acuzat că și-a ucis părinții, Nick Reiner vrea averea lăsată de aceștia. A cheltuit deja 200.000 de dolari pe...
Adevarul
„Toamna va fi dominată de jocurile politice”. Mizele care pun presiune pe partide
Newsweek
Casa de pensii schimbă data la care va livra pensia pe card în septembrie. Care e motivul?
Digi FM
Lewis Hamilton, fotografie romantică pe plajă alături de Kim Kardashian. Postarea de 3,4 milioane de like-uri
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Studiu revoluționar. Sănătatea unui organ aproape uitat este asociată cu un risc mai mic de deces și cancer
Digi Animal World
Și-a pierdut orice speranță! Unde a fost găsit, după 8 ani, calul rar furat din ferma unei femei: „A fost un...
Film Now
Ce se întâmplă cu averea lui Hayden Panettiere după moartea sa: "Dacă s-a stins fără testament..."
UTV
Salma Hayek a devenit bunică la 59 de ani. Momentul adorabil alături de nepotul ei