Lavrov: „Discuţiile despre controlul armelor nucleare sunt imposibile cât timp SUA susţin Ucraina”

Data publicării:
serghei lavrov face declaratii la o conferinta de presa din rusia
Ministrul rus a insistat că discuţiile privind controlul armelor sunt neîntemeiate. FOTO: Profimedia Images

Rusia a afirmat joi că discuţiile cu SUA privind controlul armelor nucleare sunt imposibile dacă nu se ţine cont şi de situaţia din Ucraina, acuzând totodată Washingtonul că încearcă să-şi impună dominaţia în plan militar, relatează Reuters.

Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a explicat într-o conferinţă de presă că Washingtonul a propus separarea celor două chestiuni şi reluarea discuţiilor privind „stabilitatea strategică” între cele două ţări, care deţin cele mai mari arsenale nucleare din lume.

Lavrov a subliniat că această propunere este inacceptabilă pentru Rusia, din cauza sprijinului Occidentului pentru Ucraina în războiul care durează deja de aproape doi ani.

El a făcut aceste remarci în contextul în care acordul New Start, ultimul tratat bilateral ruso-american privind controlul armamentului nuclear, expiră în februarie 2026, iar tensiunile dintre cele două superputeri nucleare sunt la cel mai înalt nivel de la criza rachetelor din Cuba din 1962.

„Nu vedem nici cel mai mic interes din partea SUA ori a NATO de a reglementa conflictul ucrainean şi a asculta preocupările Rusiei”, a adăugat joi şeful diplomaţiei ruse.

Acesta a acuzat Occidentul că împinge Ucraina să folosească arme cu rază din ce în ce mai lungă pentru a lovi mai adânc în interiorul Rusiei. Astfel de atacuri s-au intensificat în ultimele săptămâni. Pe 30 decembrie, 25 de oameni au fost ucişi în oraşul Belgorod din sudul Rusiei într-un astfel de atac.

Serghei Lavrov nu a adus vreo dovadă în sprijinul afirmaţiei sale că Vestul încurajează Ucraina să desfăşoare asemenea atacuri, dar a acuzat Statele Unite că urmăresc superioritatea militară asupra Rusiei, notează Reuters.

Ministrul rus a insistat că discuţiile privind controlul armelor sunt neîntemeiate

Ministrul rus a insistat că discuţiile privind controlul armelor sunt neîntemeiate cât timp Occidentul desfăşoară ceea ce el a numit un „război hibrid” împotriva Moscovei.

„Nu respingem această idee pe viitor, dar condiţionăm în prealabil această posibilitate de abandonarea de către Occident a politicii sale de subminare şi nerespectare a intereselor Rusiei”, a conchis Lavrov.

Federaţia Rusă, moştenitoarea puterii nucleare sovietice, dispune de cel mai mare arsenal de arme nucleare din lume, de aproape 6.000 de focoase, potrivit experţilor. Împreună, SUA şi Rusia deţin în jur de 90% din numărul focoaselor nucleare la nivel global, suficiente pentru a distruge planeta de mai multe ori.

Şeful diplomaţiei ruse a făcut apel pe de altă parte joi la SUA să înceteze „agresiunea” împotriva Yemenului, după ce armata americană i-a bombardat pentru a patra oară în mai puţin de o săptămână pe rebelii houthi, a consemnat AFP.

„Cel mai important acum este să se pună capăt agresiunii împotriva Yemenului, întrucât, cu cât americanii şi englezii vor bombarda mai mult, cu atât rebelii vor fi mai puţin dispuşi la tratative”, a notat Lavrov în aceeaşi conferinţă de presă.

Armata americană a anunţat miercuri seară că a lovit 14 rachete ale rebelilor houthi la sol, în Yemen, pentru a „proteja” navigaţia în regiune, al patrulea atac occidental în ultima săptămână.

Aceşti rebeli, aflaţi în război de aproape un deceniu împotriva guvernului yemenit, vizează nave comerciale care au legături cu Israelul din largul coastei Yemenului, în Marea Roşie şi în Golful Aden. Acţiuni pe care ei spun că le desfăşoară în solidaritate cu palestinienii din Fâşia Gaza, un teritoriu bombardat şi asediat de armata israeliană după atacul fără precedent al Hamas din 7 octombrie. Creşterea numărului atacurilor rebelilor houthi a provocat ca răspuns atacuri americane şi britanice, care au vizat aproape 30 de ţinte din Yemen săptămâna trecută.

Editor : B.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce avere are Luca Niculescu, favoritul lui Nicușor Dan pentru funcția de premier. Lista proprietăților și...
Digi FM
Cât plătesc Cristi Borcea și Valentina Pelinel pentru școala privată a celor trei copii ai lor. Puțini români...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Kelly Osbourne a slăbit atât de mult după moartea lui Ozzy încât nu s-a mai recunoscut: „Vedeam doar o...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Penelope Cruz, răvășitoare într-o rochie roșie, cu crăpătură pe picior, la Veneția. A plâns de emoție după...
Adevarul
Ce transporta singurul avion civil care a avut voie să zboare după atentatele de la 11 septembrie
Newsweek
Când intră pensiile pe card - vineri sau luni? Când se dau indemnizațiile de handicap și alte ajutoare?
Digi FM
Gina Pistol, adevărul despre relația cu tatăl ei: „A trebuit să mă cresc singură”. Cum se înțeleg cei doi în...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Materialul de care nu se lipește nimic. Chinezii au creat un vas de toaletă care ar putea economisi miliarde...
Digi Animal World
Un păianjen gigantic a apărut în podul unei femei: „E de mărimea unui cocker spaniel”
Film Now
Adam Sandler, la 60 de ani. „Regele comediei”, unul dintre cei mai bogați actori. Are o avere impresionantă
UTV
Ce probleme de sănătate are Cheloo. Rapperul de la Paraziții a vorbit despre diagnosticul primit