Lukașenko a grațiat 29 de prizonieri politici. La cât se ridică numărul total al acestora

Data publicării:
alexander lukașenko
Belarusul a fost zguduit de proteste în timpul realegerii controversate a lui Alexander Lukaşenko (foto) din august 2020, pentru al şaselea mandat. Peste 35.000 de persoane au fost reținute și anchetate atunci. Sursa foto: Profimedia Images

Preşedintele belarus Alelsandr Lukaşenko a graţiat 29 de persoane reţinute pentru „extremism", o acuzaţie folosită adesea împotriva oponenţilor politici, a anunţat luni administraţia sa, relatează AFP.

În ultimele luni, Aleksandr Lukaşenko, la putere din 1994, a graţiat în mod repetat persoane reţinute pentru că au protestat împotriva guvernului.

În noiembrie au fost eliberaţi 63 de prizonieri, în septembrie, 67, iar în august, 30.

Identitatea celor 29 de persoane graţiate luni nu a fost făcută publică, dar lista include 11 femei şi 18 bărbaţi, conform preşedinţiei belaruse.

Dintre aceştia, 15 suferă de boli cronice şi şase au sub 25 de ani, potrivit aceleiaşi surse.

Belarus, o ţară de aproximativ zece milioane de locuitori, are încă aproape 1.300 de prizonieri politici, conform ONG-ului pentru drepturile omului Viasna, care este, de asemenea, în vizorul autorităţilor.

La putere de 30 de ani, Lukaşenko conduce autoritar ţara şi a zdrobit în mod repetat mişcările de protest. El intenţionează să candideze pentru un nou mandat la alegerile prezidenţiale de la 26 ianuarie.

În ultimii patru ani, mii de persoane au fost arestate, iar oponenţi, activişti şi jurnalişti au fost condamnaţi la pedepse dure, în timp ce sute de mii de cetăţeni belaruşi au fugit din ţară, în special în Polonia vecină.

Editor : A.R.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce avere are Lia Olguța Vasilescu. Salariul pe care îl primeşte ca primar al Craiovei
Digi FM
Durerea apărută după câteva înghițituri de alcool i-a schimbat complet viața: „Într-o clipă eram bine, în...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
O prietenie rară la Hollywood. Taylor Swift, eseu dedicat „empaticei” Dakota Johnson, în „Time”: „Pot garanta...
Film Now
Sandra Bullock surprinde la revenirea în public. Look-ul îndrăzneț cu care a făcut senzație și îmbrățișările...
Adevarul
Un fost consilier al lui Trump spune că președintele SUA prezintă semne de declin cognitiv accelerat: „Este...
Newsweek
Sfârșitul Europei. Populația scade cu 50.000.000 de persoane. Pensiile nu se pot plăti. România prinsă în horă
Digi FM
O tânără de 23 de ani spune că inteligența artificială i-a salvat viața, după ce medicii au diagnosticat-o...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Consumul ocazional de alcool în exces, mai periculos decât pare. Ce au descoperit cercetătorii
Digi Animal World
Trei rase de câini pe care ar trebui să le eviți. Una poate „ucide lupi”
Film Now
Gabriela Spanic, adevărul despre cum se menține în formă la 52 de ani: „Îmi place să fac sport!” Actrița a...
UTV
Andreea Raicu reacționează după piesa „Mamacita”, lansată de băieții Antoniei și ai lui Alex Velea. „Nu m-a...