Cel puţin nouă morţi şi 300 de răniţi în Bangladesh, după un cutremur de magnitudine 5,5

Data publicării:
omeni speriat pe strada in ghaka, bangladesh, dupa cutremur
Seismul a avut loc într-o zi liberă, când lumea era acasă. Foto: Profimedia

Un cutremur puternic, de magnitudine 5,5, a avut loc vineri în centrul Balgladeshului, la nord-est de capitala Dacca. Seismul s-a soldat cu cel puţin nouă morţi şi peste 300 de răniţi, potrivit unul bilanţ al guvernului.

Cutremurul a avut loc la o oră la care o parte importantă a populaţiei se afla acasă, vineri, o zi liberă în această ţară cu 170 de milioane de locuitori, majoritar musulmană.

Reporterii AFP au văzut oameni plângând pe stradă, la Dacca, în timp ce alţii păreau că se aflau în şoc, scrie News.ro.

Cel puţin nouă persoane au murit, iar alte peste 300 au fost rănite, mai ales studenţi de la o universitate şi muncitori de la fabrici, a anunţat serviciul de presă al guvernului provizoriu, care prezentat numărul victimelor pe districte.

Cel puţin 14 clădiri au fost avariate, iar un incendiu a izbucnit într-o centrală electrică, după care a fost controlat.

„A murit pe loc”

Şeful guvernului provizoriu, Muhammad Yunus, s-a declarat „profund şocat şi întristat de informaţii despre victime în diverse districte”.

Trei persoane - inclusiv un copil - au fost ucişi de o balustradă a unui bloc cu opt etaje, în faţa unei măcelării, în cartierul Armanitola, la periferia Dacca.

„Am venit să cumpăr carne şi stăteam la coadă când a avut loc cutremurul. Balustrada s-a surpat pe patru sau cinci persoane în faţa mea. Un copil, grav rănit la gât, a murit pe loc”, a declarat AFP Md Sharif, în vârstă de 26 de ani.

„Am văzut vehicule transportând răniţi. Am aflat mai târziu că alţi trei dintre ei au murit din cauza rănilor”, a declarat un vecin, Sakib Hossain, în vârstă de 50 de ani, care a spus că a fugit în stradă după ce a auzit o bufnitură puternică.

S-a simțit până la Calcutta

Seismul a avut loc la ora locală 10:38 (6:38, ora României), iar epicentrul a fost localizat în apropiere de oraşul Narsingdi, potrivit Institutlui american de geofizică USGS, care a evocat în alertă posibilitatea unui „număr semnificativ de victime şi pagube”.

Serviciile de meteorologie au anunţat un cutremur de magnitudinea 5,7 cu epicentrul la oraşul Mabhabdi, în districtul Narsingdi, şi a precizat că seismul a fost resimţit timp de 26 de secunde.

Muhammad Yunus a anunţat că „toate măsurile necesare au fost luate” în vederea asigurării siguranţei populaţiei şi că este „conştient de anxietatea şi panica” provocate de cutremur.

Cutremurul a fost resimţit până în megalopolisul indian Calcutta, situat la aproximativ 300 de kilometri vest de Dacca, a declarat AFP directorul Centrului indian de sismologie, OP Mishra.

În cartierul Salt Lake City, în care se află numeroase întreprinderi „tech” locale, mulţi locuitori au evacuat rapid birourile şi casele, potrivit unui corespondent AFP.

„Am simţit zguduituri, iar patul meu s-a clătinat”, a declarat unul dintre ei, Sumit Dutta, în vârstă de 66 de ani. „Am ieşit în trombă din cameră”.

Autorităţile din Calcutta nu au anunţat imediat nici victime, nici pagube.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
400 de radare fixe schimbă regulile pe șoselele din România. Drumurile pe care vor fi montate camerele care...
Digi FM
„Inima mi-e mult mai ușoară acum”. Doi muncitori au fost salvați dintr-un tunel, după o săptămână de la...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cât o costă pe Andreea Bănică începutul școlii. A dat 700 de lei pe manuale: "Dacă îmi permit să-i țin la...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
George Clooney și-a ipotecat casa și s-a plătit cu doar 1 dolar pentru a face un film. Dezvăluiri despre...
Adevarul
Victor Ponta, la „Interviurile Adevărul”, despre întârzierea formării Guvernului: „Cât mai putem ține România...
Newsweek
Ce trebuie să facă pensionarii care vor să recupereze CASS la pensie? Judecătorii decid dacă dau banii înapoi
Digi FM
Cristina Spătar, sinceră despre problemele de sănătate. Cântăreața a intrat în depresie: „Am văzut cada plină...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Legătura neașteptată dintre gingii și creier. Boala gingivală poate accelera îmbătrânirea unei zone esențiale
Digi Animal World
Creatură uriașă, surprinsă lângă o plajă din New York. Manta de aproape 8 metri a apărut chiar în apropierea...
Film Now
Sandra Bullock, declarație rară despre viața amoroasă, la trei ani de la moartea iubitului. Ce i-a spus fiica...
UTV
Mihai Bobonete a dezvăluit de ce a concediat bona copiilor săi: „A treia oară a recunoscut”