Experții chinezi avertizează că efectele El Nino vor atinge apogeul în cursul toamnei şi al iernii

Data actualizării: Data publicării:
NWM1ZGJkY2NhODc2YmJiMDIxNjgzOTQwM2IzM2UzYg==.thumb
Foto: Profimedia Images

Centrul Naţional pentru Climă din China a anunţat, vineri, că se aşteaptă ca efectele meteorologice ale fenomenului El Nino să atingă un vârf în toamna şi iarna acestui an, înainte de a slăbi în intensitate în cursul primăverii anului viitor, transmite Reuters, potrivit Agerpres. 

Temperaturile suprafeţei mării din Pacificul ecuatorial, central şi estic, au intrat într-o stare El Nino şi vor evolua spre un fenomen El Nino de intensitate moderată sau mai mare în vară şi toamnă, înainte de a atinge un vârf în toamnă şi iarnă, a declarat reporterilor directorul adjunct al Centrului pentru Clima, Gao Rong.

„Probabilitatea unor evenimente El Nino puternice este în creştere şi se aşteaptă să slăbească în primăvara viitoare”, a precizat el.

El Nino este un model meteorologic natural legat de încălzirea Pacificului central şi estic, care aduce precipitaţii mai abundente pe coastele americane ale Pacificului. În Pacificul de Vest, această schimbare poate perturba musonul est-asiatic, crescând probabilitatea de inundaţii în sudul Chinei şi secetă în alte regiuni chineze.

În această primăvară şi vară, El Nino se află într-o perioadă de dezvoltare rapidă, atmosfera reacţionând semnificativ la schimbările de temperatură a mării, a spus Gao.

Acest lucru va creşte probabil precipitaţiile la sud de râul Yangtze, în timp ce temperaturile din cea mai mare parte a Chinei sunt aşteptate să fie mai mari decât de obicei.

Creşterea volumului de precipitaţii de toamnă în regiunile sudice ale Chinei, ca urmare a El Nino, va duce la sporirea riscului de perturbare a recoltei de orez de sezon târziu, în timp ce condiţiile de iarnă mai calde decât de obicei ar putea reduce rezervele de apă disponibile pentru aratul de primăvară de anul viitor.

Operatorul reţelei electrice din sudul Chinei a anunţat vineri că, de la începutul acestui an, întreaga reţea de energie electrică, precum şi provinciile şi regiunile Guangdong, Guangxi, Yunnan, Guizhou şi Hainan au atins noi vârfuri de sarcină de peste 20 de ori, „întrerupând modelul sezonier al vârfurilor anuale concentrate în iunie şi iulie din 2020 până în 2025”.

Editor : C.L.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum va afecta El Niño România. Meteorologii avertizează că urmează episoade de vreme extremă, cu efecte până...
Digi FM
O fată de 18 ani ar fi fost drogată și violată la balul de absolvire, în Cluj. Polițiștii au fost sesizați de...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Carmen Electra, despre ultimele conversații cu Prince: „Era un clarvăzător”. Cum i-a schimbat viața cel care...
Film Now
Actorul James Handy, cunoscut din „Top Gun: Maverick” și „Jumanji”, a murit la 81 de ani. A fost ucis de fiul...
Adevarul
Rusaliile Negre. Amintiri din vara în care 45.000 de oameni au fost condamnați la exil în Bărăgan: „N-am avut...
Newsweek
Lovitură la pensie pentru pensionarii cu grupe de muncă. Justiția a decis: „Totul e oprit”. Cine pierde bani?
Digi FM
Cât oferă nașii la nuntă în 2026. Val de reacții după ce un român a dezvăluit câți bani vrea să pună în plic...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Mierea ar putea ajuta la slăbit și la combaterea bolilor. Greșeala pe care o fac milioane de oameni când o...
Digi Animal World
Ce a găsit un bărbat când se pregătea să-și spele rufele: „Era în haine, am rămas traumatizat”
Film Now
Povestea de iubire a lui Anthony Head. Actorul din „Buffy the Vampire Slayer” a murit la doar șase luni după...
UTV
Jennifer Lopez a întors toate privirile la premiera filmului „Office Romance”. Artista a apărut alături de...